File din istoria orașului Noua Suliță

Principalul locaș de cult al Noua Suliței este Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruință, ridicată în centrul orașului în anul 1858, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Localnicii îl consideră pe acest sfânt, atât de venerat de creștinii ortodocși, patronul lor duhovnicesc. Anume de Sfântul Gheorghe, 6 mai pe stil vechi, la Noua Suliță, în mod tradițional, este marcată Ziua orașului, iar în acest an urbea de pe malul stâng al râului Prut, potrivit istoricilor, împlinește 564 de ani de la prima atestare documentară.

Atestat documentar, în 20 decembrie 1437, drept „satul unde a fost Şizco”, proprietate a marelui boier Mihail de Dorohoi, apoi, în 8 iunie 1456, drept „Şizcăuţi, unde a fost curtea lui Iurie, pe Prut”, în uricul lui Sin de Hotin, prin care acesta primea „ocina soţiei sale, nepoata lui Mihălaş”, satul Nouă Suliţe, numit, ulterior, Novoseliţa, şi-a căpătat denumirea de la numărul de pedestraşi ridicaţi pentru oastea domnească, respectiv, 9 suliţe.

În 12 martie 1617, Radul Vodă restituia lui Gheorghe logofăt şi ginerelui lui, Constantin Roşca vistiernic, printre alte moşii, „şi Şiscăuţi pe Prut, care astăzi se cheamă Novoseliţa”. Istoricii afirmă nu despre o simplă înlocuire a denumirilor, ci despre apariția unei noi așezări de oameni lângă Șiscăuțiul pustiit.

Aflat în proprietatea Mănăstirii Putna, până în 9 martie 1664, dar ca parte „de sat Novoseliţa ce s-au chemat mai demult Urvicoleasa”, Noua Suliță este vândut lui Stratulat Brahă şi jupânesei lui, Aniţa. În 15 noiembrie 1753, jumătate din satul şi moşia Noua Suliței era moştenită, de la Lupul Stroescul, de Ioan Stroescul.

Recensământul lui Rumeanţev, din 1772-1773, înregistrează la „Nouă Săliţi”, moşia lui Constandin VOLCINSCHI, 24 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Iacob, 1 dascăl, Mihălachi, 1 mazil vechi, Constandin VOLCINSCHI, 1 jidov, Iţcu, 10 case pustii şi 10 birnici, anume: Toader a LUPII, Mihaiu rus, Mihalachi ROBU, Alecsa rus, Vasile rus, Ion rus, Vasile rus, Ştefan văcar, Iacob zet BUNDUC şi Ştefan a GAFIEI.

În anul 1774, conform Tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi, orașul a fost împărţit în două părţi: partea de vest a intrat în componența Austriei, iar partea de est a rămas sub stăpânirea Moldovei.

Pământurile pe teritoriul Noua Suliţei austriece au fost date în posesia baronului austriac Zuto (Zoto), episcopatului din Rădăuți, iar mai târziu au fost date în posesia boierului Cantacuzino.

În 1775, satul „Nouă Suliţi” avea 3 mazili, 1 popă şi 16 ţărani. În 1805 a fost construită în sat o biserică de lemn.

Conform Tratatului de pace de la Bucureşti în anul 1812 partea de est a Noua Suliţei a fost cedată Imperiului Țarist și a început să se numească Noua Sulița rusă.

În anii 70 ai secolului al XIX-lea s-a construit drumul, care unea Noua Suliţă cu Chişinăul.

În anul 1882 în Noua Sulița rusă a început construcția căii ferate Noua Suliță-Jmerinca. Iar în anul 1884 în partea austriacă a oraşului s-a construit calea ferată Cernăuţi-Noua Suliţă.

Satul „Nouă Suliţe” austriac avea, în 1890, 697 locuitori, primar fiind Georgie Foca, iar învăţător – Ioan Beuca.

Corul de plugari din comuna „Nouăsuliţe” a fost înfiinţat, în 1894, de învăţătorul Vasile COSTINEANU-BEUCA, sprijinit de primarul Costachi TOACĂ, de adjunctul Georgi CUTE şi de Georgi PRODANIUC. „Cântăreţii şi cântăreţele sunt: Mihai CUTE, Ioan CROITOR, Tanasă COJOCAR, Georgi MACOVEI, Mihai COJOCAR, Georgi CROITOR, Dimitri FEDOREAC, Petru ZBÂRCOT, Samfira VILGUŞ, Alexandra CIOBOTAR, Ioana FERCIUC, Vasilca GUŞILĂ, Domnica TOACĂ, Ioana MACOVEI, Eufrosina FERCIUC şi Ioana PENTELEI.

Banca populară raiffeisiană din „Nouă-Suliţa cu Gogolina şi Lehăcenii-Tăutului” s-a înfiinţat în primăvara anului 1903.

Diferenţa dintre partea rusă a Noua Suliţei și cea austriacă era evidentă: în partea austriacă erau drumuri pavate, case mai bune, arbori decorativi şi arbuşti, domnea curăţenia şi ordinea. În partea rusă a oraşului pieţele şi străzile erau murdare, în bălţi, care primăvara şi toamna se transformau în noroi, iar vara se acopereau cu un strat gros de praf. Căsuţele joase din lemn, drumurile neasfaltate  arătau jalnic. Tot atunci au apărut primele întreprinderi industriale: moara mecanică, fabricile de spirt, săpun, piele, ulei. Revoluția rusă din februarie 1917 și Primul război mondial și-au lăsat amprenta în istoria orașului. Noua Suliţă se afla în centrul frontului de sud-vest și a avut mult de suferit.