
Grănicerii au reținut zilele trecute la Tărăsăuți un localnic care pescuia în zona de frontieră ucraineano-română de pe râul Prut.
Potrivit unui comunicat de presă al Detașamentului de Grăniceri Cernăuți, bărbatul nu avea asupra sa acte de identitate, iar prin practicarea pescuitului ilegal a încălcat regulile regimului de frontieră. Mai mult, grănicerii presupun că bărbatul cerceta zona pentru a pune la cale o schemă de contrabandă cu țigări.
De la acesta au fost confiscate câteva kilograme de pește, o plasă de pescuit, dar și o barcă gonflabilă tip „Lîsceanka”.
Cetățeanul a fost atras la răspundere administrativă pentru braconaj și încălcarea regimului de frontieră. Soarta pescarului se va decide în instanță.
Redactorul rubricii: Sergiu BARBUȚA