OBLIGAŢI LA IUBIRE PRIN RUGĂCIUNE

 „Dumnezeu este atât de puternic, are însă o singură slăbiciune, anume că nu vrea să ne constrângă să venim la El, pentru că ne iubeşte”

Ioan Alexandru

Tristeţile şi durerile care au cernit sufletele locuitorilor planetei noastre în ultimele luni ne fac să medităm tot mai mult asupra greşelilor comise şi a păcatelor ce ne-au împovărat inimile, dar şi asupra căilor pentru a reveni la normalitate. Având unele interdicţii de a circula şi de a ne întâlni cu prietenii sau chiar şi cu rudele ce locuiesc mai departe, ne putem adânci în labirintele sufletului, în meditaţii şi în încercarea de a găsi o ieşire din situaţie. Şi o cale sigură, după opinia multora, sunt anume rugăciunile adresate Puterii Divine.

Fiecare zi a unui creştin începe şi se încheie cu o rugăciune, ştiută de toată lumea: „Tatăl nostru”.Totodată, atunci când pornim o lucrare sau pe un drum, ne rugăm Părintelui Ceresc să ne ajute pentru ducerea la bun sfârșit. Adică, numai adresându-ne Puterii Divine suntem în stare să realizăm ceva bun şi durabil. De asemenea, ne rugăm lui Dumnezeu de fiecare dată când avem necazuri, dureri trupeşti sau  sufleteşti. Iar felul în care ne rugăm este şi el deosebit de important, căci iată ce spune evanghelistul Matei: “Tu însă când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” ( Matei VI, 6). Adică, după cum spune Evagrie Monahul, “Rugăciunea este ridicarea minţii către Dumnezeu. Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu” (Filocalia, Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune), iar Sfântul Ioan Gură de Aur  ne învaţă că „Rugăciunea este cea dintâi datorie a creştinului, pe care trebuie s-o îndeplinească”.

Aşadar, se cuvine ca atunci când stăm la rugăciune, să alungăm din cugetul nostru orice alte gânduri sau orice griji şi să ne concentrăm cu toate puterile minţii numai la Dumnezeu. Cugetul să gândească la El şi să ştergem din memoria noastră toate cele pământeşti, iar inima, vorbind cu EL, să salte de bucurie şi de iubire. Căci „cel ce iubeşte pe Dumnezeu de-a pururi stă de vorbă cu Dânsul, cum ar sta cu un tată, alungând orice gând pătimaş” mai menţionează Evagrie Monahul.

Rugăciunea în creştinism reprezintă convorbirea cu Dumnezeu Tatăl prin intermediul Duhului Sfânt. Rugăciunea este astfel menţinută în lumina adevărului, fiindcă Duhul „se roagă pentru noi cu suspine negrăite”(Romani 8:26). Totodată, înălţarea sufletului spre Dumnezeu prin rugăciune în duh şi adevăr se face prin cele trei virtuţi teologice: Credinţă, Nădejde şi Dragoste. Deci să nu ne rugăm lui Dumnezeu numai cu vorbele, iar gândul să fie departe, căci cine se roagă lui Dumnezeu cu nepăsare sau cu mintea împrăştiată, nu capătă lumină.  Cine se roagă greşit şi nădăjduieşte că va fi auzit, se aseamănă cu cel care seamănă neghină şi vrea să secere numai grâu. Deci să nu socotiţi rugăciunea bine făcută atunci când nu simţiţi o mişcare a inimii, o bucurie peste fire, o mângâiere deosebită. Un asemenea simţ este un dar deosebit, la care nu toţi putem ajunge.

Rugăciunea trebuie făcută cu evlavie, şi se impune o oarecare pregătire, o supraveghere a simţurilor şi o ţinută potrivită a trupului.

„Când voim să ne facem rugăciunea este de trebuinţă pregătirea cea cuvioasă. Stai puţin în tăcere, până se vor linişti toate simţurile tale şi apoi faci trei metanii până la pământ şi aşa începi rugăciunea”.(Evagrie Monahul)

Altfel spus:„Înainte de a începe rugăciunea, alungă toate gândurile, toate grijile din inimă, aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos a alungat negustorii din templu” ( Luca 19:45).Pentru un moment sublim lasă necazul tău în grija Părintelui ceresc, pentru că EL ţi-l va uşura sau poate îl va înlătura cu totul. Aşadar,„Să-I lăsăm LUI toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Că Cel ce e bun, e negreşit dătătorul darurilor bune” (EvagrieMonahul).

În timpul rostirii rugăciunii trebuie să ne concentrăm toată fiinţa, să fim surzi la cele ce se întâmplă în jurul nostru şi privirile să fie aţintite doar asupra icoanei din faţa noastră sau asupra imaginii din gândul nostru. Căci iată ce mai spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur:„Când zic rugăciune, nu înţeleg rugăciunea aceasta de formă şi plină de trândăveală, ci rugăciunea aceea făcută cu străduinţă, făcută cu suflet îndurerat şi cu mintea adunată. Aceasta este rugăciunea aceea care se urcă la cer”.

Constituind prin esenţa sa un simbol al respectului faţă de Milostivul şi Bunul Dumnezeu, rugăciunea trebuie făcută stând în picioare sau în genunchi, mărturisind evlavia,pocăinţa şi smerenia fata de Dumnezeu şi prosternarea sau căderea cu faţa la pământ,  mărturisindu-ne umilinţa in faţa lui Dumnezeu.  Aşa s-a rugat Mântuitorul in gradina Măslinilor (Matei 26,39).

Înainte si după rugăciune se face semnul sfintei cruci. Fără îndoială, făcând semnul sfintei cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cel răstignit pe cruce şi credinţa intr-un Dumnezeu în trei ipostase (Dionisie Areopagitul,Ierarhia Bisericeasca). În adevăr, când facem semnul sfintei cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatăl,Fiul si Sfântul Duh, mărturisim un singur Dumnezeu în trei feţe Dumnezeieşti; iar semnul crucii ne aduce aminte, că Fiul lui Dumnezeu,făcut om, ne-a mântuit, răstignindu-se pe cruce. Aşadar, putem spune ca semnul Sfintei cruci este o învăţătura pe scurt a legii creştine. Şi trebuie făcută cu stăruinţă, să nu slăbim în rugăciune.

Rugăciunea trebuie făcută cu inima curată. Inima curată înseamnă a fi liber nu numai de păcate ci şi de orice dragoste pentru ce nu este plăcut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curată, nu are destulă putere să-şi ridice gândul la Dumnezeu, pentru că imediat ce începe să se roage, îi năvălesc în gând închipuirile păcătoase şi „cumplitele aduceri aminte”, care îi încătuşează mintea de pământ. Nu trebuie să uităm că „Pe păcătoşi Dumnezeu nu-i ascultă” ( Ioan 9:31) şi că„Trebuie să ne curăţim mai întâi pe noi înşine şi după  aceea să stăm de vorbă cu Cel ce este curat” (Sf. Grigorie Teologul).

Rugăciunea să fie făcută supunându-ne voii lui Dumnezeu, adică să lăsăm în grija Lui împlinirea rugăciunii noastre. Aşa s-a rugat Mântuitorul Iisus Hristos în grădina Măslinilor.„Nu voia Mea, ci voia Ta să fie” (Luca 22:42), aşa ne cere să ne rugăm în rugăciunea Tatăl Nostru:„Fie voia Ta” (Matei 6:10).„Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se acoperă întru totul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te mai bine precum ai fost învăţat, zicând:Facă-se voia Ta în mine. Şi în tot locul aşa să-L rogi, ca să se facă voia Lui, căci El voieşte ceea ce e bine şi folositor sufletului tău. Dar tu nu ceri totdeauna aceasta. De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine, şi am stăruit în cererea mea, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine ceea ce ştia că este de folos. În primul rând m-am întristat, pe urmă m-am scârbit foarte pentru că nu am cerut mai bine ca să se facă voia lui Dumnezeu, căci lucrul nu mi-a ieşit aşa cum credeam” ( Evagrie Monahul , 31-32).

Rugăciunea, ca adresare lui Dumnezeu, poate fi de laudă, de mulţumire şi de cerere.

Toată viaţa noastră poate fi o rugăciune, dacă prin tot ce facem aducem laudă lui Dumnezeu, dacă prin tot ce facem nu defăimăm numele Lui în faţa oamenilor.

Rugăciunea de mulţumire este expresia recunoştinţei faţă de purtarea de grijă şi bunătatea lui Dumnezeu, întrucât noi nu putem înţelege întotdeauna lucrarea lui Dumnezeu exercitată asupra vieţii noastre, şi interpretăm întâmplările vieţii mai mult în prezent decât în viitor. Rugăciunea de mulţumire trebuie să fie făcută pentru tot ceea ce vine din partea Părintelui ceresc, după modelul Apostolului: „Mulţumesc pururea pentru toate lui Dumnezeu Tatăl în numele Domnului nostru Iisus Hristos” (Efeseni 5:20, Epistola 1 către Tesaloniceni 5:18).De multe ori încetează bunătăţile lui Dumnezeu deoarece unii nu ştiu să-L preţuiască şi nu-I mulţumesc niciodată.

Prin rugăciunea de cerere, „Dumnezeu voieşte să-I cerem tot ce ne trebuie, căci fără rugăminte El nu ne dă nimic” (Iacov 4:2).„Dumnezeu ştie toate nevoile noastre” (Matei 6:32)şi ar putea să le împlinească fără cerere din partea noastră; dar El vrea să-L rugăm ca nu cumva să socotim bunătăţile Sale ca pe nişte lucruri pe care ni le-ar datora.

Efectele rugăciunii sunt multiple. Două sunt cele care le include pe celelalte. Primul efect este curăţirea inimii, a gândurilor de orice întinăciune. „Când ne aşternem la rugăciune, spune Fericitul Augustin, încetăm să mai păcătuim, iar când încetăm rugăciunea, începem să păcătuim”.

Al doilea rod este iubirea faţă de semeni şi faţă de întreaga Creaţie a lui Dumnezeu. Aşa cum dacă stai sub influenţa razelor soarelui, te încălzeşti, sau sub influenţa ploii, te uzi, tot astfel, stând în rugăciune sub raza de lumină a iubirii lui Dumnezeu trebuie să te laşi pătruns de ea prin exteriorizarea ei în acte de iubire îndreptate spre semeni şi spre întreaga Creaţie. De aceea, ca expresie a gândului curat şi a iubirii care ne animă sufletul, în rugăciune nu vom cere niciodată răul semenului nostru, ci ne vom ruga deopotrivă pentru cei ce ne iubesc şi pentru cei ce ne-au făcut rău sau chiar ne duşmănesc, căutând totdeauna pacea şi împăcarea cu toţi oamenii. “Când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greşelile voastre” ( Marcu 11:25).

În finalul acestor gânduri vream să amintim încă o dată spusele Sfântului Ioan Gură de Aur care accentua asupra puterii pe care o are rugăciunea curată, adresată lui Dumnezeu din suflet: „Puterea rugăciunii a stins tăria focului, a înfrânt furia leilor, a pus capăt războaielor, i-a alungat pe demoni, a  deschis porţile cerului, a sfărâmat legăturile morţii, a izgonit bolile, a îndepărtat necazurile, a întărit oraşe ce se clătinau…” Şi noi credem că în aceste timpuri incerte prin care trecem, cu încercări cumplite la care sunt supuse vieţile şi sufletele noastre, rugăciunile adresate Puterii Divine sunt acel colac de salvare care ne-ar limpezi privirile, ne-ar curăţa sufletele şi ne-ar  obliga să îndeplinim dorinţa lui Iisus Hristos de a ne iubi şi a trăi în armonie deplină.

                                                                                               Pr. Dr.  Radu ILAŞ, parohul Bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului si Cuviosul Daniil Sihastrul Sector 4, Bucuresti pe care o vedeți în imagine

(pentru „Gazeta de Herța”)