19 ani fără Gheorghe Frunză

În preajma Zilei profesionale a jurnaliştilor nu putem să nu ne amintim de prietenul şi colegul nostru, talentatul ziarist Gheorghe Frunză, care ne-a părăsit cu 19 ani în urmă.

 Pe parcursul vieţii a luptat pentru dreptate, a fost un mare susținător al Societății „Golgota”, a scris  sute de materiale despre deportările staliniste ale românilor din ţinut, în deosebi, despre raionul Herţa.

A absolvit Şcoala  medie din Ciudei,  Facultatea de filologie a Universităţii cernăuţene, a activat pe tărâmul pedagogic, instruind şi educând generaţii de elevi din Răchitna, Nesvoia, Ostriţa-Mahala, raionul Noua Suliţă, a exercitat şi funcţia de primar în comuna Igeşti, raionul Storojineţ, apoi a venit să lucreze la ziarul regional „Zorile Bucovinei”, unde  a muncit aproape trei decenii, remarcându-se prin onestitate, căutări creatoare.

Fiind de mic copil deportat împreună cu părinţii într-o pustietate din Kazahstan, a ţinut piept mizeriei, foametei, nedreptăţilor.

 Poate de aceea a fost printre primii organizatori ai Societăţii regionale „Golgota”, a fost membru activ al ei, a fost responsabil de paginile tematice ale ziarului „Glasul adevărului” împreună cu Petru Grior şi subsemnatul.

 De la „Zorile Bucovinei” a fost condus la odihna binemeritată, dar şi-a continuat activitatea la ziarul raional „Gazeta de Herţa”, unde a lucrat până la ultima răsuflare. A scris şi a redactat  zeci de mii de rânduri, purtând răspundere pentru fiecare cuvânt tipărit în ziar.

La începutul lunii iulie curent se vor împlini 19 ani de când nu mai este printre noi, dar amintirea despre jurnalistul Gheorghe Frunză vom păstra-o în veci!

Viorel GHIBA,

membru al Uniunii Naţionale a Jurnaliştilor din Ucraina

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s