Aripa neagră a morţii şi-a întins din nou umbra peste Bucovina, îndoliind acest picior de plai binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni dintr-o bucată, blânzi la suflet, demni în faptă şi ospitalieri, cu spiritul gospodarilor ce-şi cunosc menirea în această lume. De data aceasta cernita aripă a închis pentru totdeauna ochii unuia dintre cei mai destoinici fii ai acestor locuri – Mircea LUTIC. Poet, dăruit de Dumnezeu cu un talent deosebit, traducător de talie universală, istoric al culturii, eseist şi cărturar de elită, el a lucrat în tot timpul vieţii sale conştiente în CUVÂNT, cioplind în tăria lui, îmblânzindu-l şi modelându-l, asemeni genialilor sculptori ce au dat viaţă marmurei, spre bucuria întregii omeniri.
Născut la 29 mai 1939 în frumoasa localitate bucovineană Iordăneşti de pe malurile Siretului, la poalele măreţilor Carpaţi, el a parcurs cu demnitate o cale de 81 de ani, demonstrând că educaţia primită în familie, plus dragostea pentru cuvântul matern, i-au fost cel mai durabil sprijin în munca zilnică. După ca a terminat şcoala din satul de baştină, Mircea Lutic a absolvit Liceul Pedagogic din Cernăuţi, iar ceva mai târziu, între anii 1953 -57, studiază la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii din Chişinău. După câţiva ani de muncă pedagogică desfăşurată în localitatea Sărata-Galbenă din raionul Hânceşti, (Basarabia), revine la baştină, unde timp de 36 de ani lucrează în calitate de secretar general de redacţie la ziarul regional „Zorile Bucovinei”.
Activitatea literară ca atare a început-o în 1962, când publică în presă primele versuri şi articole de critică literară. Dintre volumele de poezii care au atras atenţia criticilor literari şi a cititorilor chiar de la apariţia lor în librării şi în bibliotecile publice, amintim, în primul rând , plachetele „Baştina luminii”, „Datul întru fiinţă”, „Clipa de graţie”, „Armindeni cu heruvimi”, „Ofrandă întemeietoare”, „ Umbra lacrimii” ş.a., care demonstrează un talent autentic şi un autor cu simţul responsabilităţii pentru fiecare cuvânt aşternut pe hârtie. Or, iată ce spunea într-o prezentare de carte scriitorul Viorel Dinescu din Galaţi, România: ”Mircea Lutic este un perfect cunoscător şi mânuitor al limbii materne. Stilul poemelor sale este echilibrat, armonic, cu elegante cadenţe euritmice… Ţinuta unei purităţi clasice îl înfăşoară ca o togă…”.
Vasta activitate de traducător a scriitorului Mircea Lutic îl plasează alături de marii săi înaintaşi Alexandru Cozmescu, Vasile Vasilache, Vasile Leviţchi, Aureliu Busuioc, care i-au apreciat dragostea pentru cuvântul matern, responsabilitatea cu care s-a apropiat de opera originală, fie că e vorba de Dostoievski, de Tolstoi, Cehov sau de scriitori contemporani, mai puţin cunoscuţi în spaţiul limbii române. Zecile de opere literare care au trecut prin atelierul de traducător şi tălmăcitor al poetului Mircea Lutic şi-au găsit locul în patrimoniul cultural şi literar al neamului nostru, contribuind la îmbogăţirea sufletească a conaţionalilor.
O ţinută de gală, putem afirma cu toată responsabilitatea, au şi publicistica, eseistica şi studiile sale de istorie a culturii şi literaturii noastre naţionale. Cine a citit măcar câteva pagini din volumul de publicistică „Colind prin zodii de cuvinte” şi-a dat seama că autorul este o personalitate a vieţii literare şi spirituale, un luptător pentru triumful adevărului istoric şi un cunoscător profund al istoriei şi culturii noastre naţionale.
Prin trecerea în lumea celor drepţi a scriitorului Mircea Lutic literatura şi cultura noastră au suferit o pierdere irecuperabilă. Verbul nostru matern s-a îndurerat alături de sufletele celor care l-au cunoscut şi apreciat în timpul vieţii, simţindu-i deja lipsa.
O activitate demnă de cele mai frumoase cuvinte a desfăşurat regretatul scriitor şi ca om al locului, ca cetăţean cu comunităţii, contribuind la procesul de redeşteptare naţională a românilor din Ucraina. Încadrându-se chiar din primii ani ai restructurării gorbacioviste în lupta pentru restabilirea adevărului istoric, pentru revenirea la grafia latină, trezirea conştiinţei de neam, Mircea Lutic s-a numărat printre cei mai activi membri ai Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, fiind într-un timp chiar preşedintele ei. În ultimul timp, o dată cu constituirea Consiliului Naţional al Românilor din Ucraina, el a avut întotdeauna un cuvânt ce trăgea greu la cântar.
Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, oamenii de cultură din Bucovina sunt profund îndureraţi de trecerea la cele veşnice a scriitorului Mircea Luitc şi exprimă sincere condoleanţe îndoliatei familii care a pierdut un părinte pilduitor, un bunel plin de bunătate şi un OM în adevăratul sens al cuvântului, pentru care Logosul a fost întotdeauna un adevărat miracol, după cum mărturisea chiar el: ”Când mă zămislesc, prunc, în cuvânt, / De cerul Tău mă apropii, Părinte, / Şi în veşnicele-Ţi aşezăminte / Cu botezul luminii mă-nsfânt”.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în grădina raiului!
Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina
Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi
O lumânare pentru Mircea Lutic
Vestea morții lui Mircea Lutic ne-a cernit inimile și ne lasă în suflet gustul amar, dezolant, al unei mari, infinite pierderi. Golul pe care îl lasă acest scriitor și intelectual român în viața culturală și literară a Bucovinei și Basarabiei este imens, de-a dreptul irecuperabil. Alături de Vasile Levițchi, Grigore Bostan și alte câteva personalități de marcă, Mircea Lutic a fost și va rămâne în analele acestui timp zbuciumat și dramatic ca un simbol al românismului și al verticalității demne, nepervertite. Cernăuțiul și Iordăneștiul de baștină, Siretul și Carpații, destinul vitreg și vorba așezată a oamenilor locului, precum a „baciului Calomfir”, au fost pentru el un nestrămutat reper existențial; ele i-au marcat pentru totdeauna ființa și creația, sub zodia lor și-a trăit viața și și-a scris cărțile.
Poet de stirpe aleasă, publicist și traducător de elită, secretar literar la ziarul „Zorile Bucovinei” timp de aproape patru decenii, Mircea Lutic a fost unul dintre cei care, în condițiile vitrege ale regimului totalitar, a contribuit la refacerea instituției literelor românești în Bucovina. Poezia sa, adunată în volume precum „Baștina luminii” (1973), „Fereastră de veghe” (1978), „Datul întru ființă” (2000), „Noimă” (2000), „Ecou de foc” (2001), ș. a., alături de cea a altor câtorva confrați, a avut în contextul anilor 70-80 ai secolului trecut forța unei adevărate schimbări de paradigmă. Învingând inerțiile proletcultismului, aceste creații au scos literatura din schemele ideologice, apropiindu-i mesajul de ideea națională.
În ultimele decenii de creație, urmând tradiția iconaristă bucovineană din perioada interbelică, Mircea Lutic a cultivat febril poezia cu formă fixă, în special sonetul, parcurgând drumul dinspre tradiționalism spre modernitate, dinspre poezia orfică și picturală spre poezia de „rostire cristică” și meditație existențial-ontologică. Operând în structuri prozodice reverberatoare, scriind „la lumina de taină a candelei” (Ștefan Hostiuc), sonetele sale din volumele „Arminden cu heruvimi” (2011), „În lumina cuminecării” (2011), „Ofrandă întemeietoare” (2014) ș.a. sunt ca niște acatiste de mare profunzime și vibrație religioasă.
Fiind un scriitor de mari potențialități creatoare, Mircea Lutic a desfășurat o vastă activitate de traducător, care astăzi însumează mii de pagini de proză și poezie din literaturile lumii. Între acestea, cărți emblematice, valori nemuritoare: Opere alese (în colaborare) de A. Pușkin, Opere alese (în colaborare) de M. Lermontov, Frații Karamazov și Oameni sărmani de F. Dostoievski, Părinți și copii de I. Turgheniev, Data Tutașhia de C. Amiradjibi ș.a.
Timp de ani și decenii, Mircea Lutic a întruchipat imaginea de intelectual român de o aleasă erudiție, având cultul cuvântului bine scris și frumos rostit. Într-o lume tot mai pragmatică, care se pare că a renunțat la sensibilități, la bucuria spiritului, el a trăit cu cărțile și printre cărți, a mizat fără rezerve pentru valorile neamului românesc, a înnobilat cultura și arta scrisului. Mai cu seamă în ultimele decenii, învățase să se refugieze în bibliotecă, la masa de scris, să (supra)viețuiască în lumea visătoriei, ca într-o lume mai bună.
Acum, la ceasul despărțirii, afirmăm cu toată convingerea că Mircea Lutic ne lasă o exemplară lecție de viață, de demnitate, de artă poetică.
Adio, iubite coleg și prieten. Cărțile ce ni le-ai lăsat rămân deschise pentru cei care vin. Noi îți vom păstra amintirea și neprețuita-ți imagine spirituală vii și neîntinate.
Dumnezeu să te ierte și să te așeze de-a dreapta Sa, la un loc mai bun și mai cu dreptate decât l-ai avut aici pe pământ.
Arcadie SUCEVEANU,
Preşedintele Uniunii Scriitorilor din R. Moldova
Gazeta de Herța 