Dulcea și amara Bucovină a Marianei Gurza

(In memoriam)


Mi-a fost, îmi este și îmi va fi întotdeauna extrem de greu să scriu asemenea rânduri. Dar știu că trebuie să o fac. Sunt oameni care ocupă, cât de greu îmi este să spun, credeți-mă, la trecut deja, au ocupat un loc special în viața și inima mea. Până acum doar câteva zile distinsa doamnă Mariana Gurza de la Timișoara, doamna mereu cu Bucovina în suflet, era mereu prezentă în totul ce făceam. Chiar de ziua Mondială a Poeziei am felicitat-o, dorindu-i sănătate. Singură mi-a scris, că era bolnavă de Covid. M-am speriat, dar eram sigură că totul va fi bine, că se va însănătoși. Chiar în ziua de 26 martie, fiind în Biserica din satul meu natal Pătrăuții de Jos, m-am rugat pentru sănătatea ei. Abia acasă, deschizând Internetul (regretam pe urmă că l-am deschis, Doamne, ce naivitate), am aflat vestea cea pe care niciodată nu vrem s-o aflăm: Mariana noastră pierdu-se lupta pentru viață. Spuneam sincer că dacă deschideam Internetul seara abia, Mariana trăia încă în închipuirea mea măcar câteva ore în plus. Deși nu știu de ce spun așa, Mariana Gurza va trăi mereu în inima mea, acolo, în acel loc special, unde se află toți acei pe care i-am iubit și stimat mult, dar care au plecat, totuși, în eternitate.


Grea a fost pentru Mariana despărțirea de mama ei, Viorica, originară din satul Cupca. În decembrie, anul trecut se împlinise un an de la trecerea în nemurire a mamei sale. Despărțirea de mamă pentru fiecare dintre noi e extrem de grea. Pentru Mariana Gurza, mama a mai însemnat și Bucovina, despre care mereu a scris cu drag, a purtat-o în suflet, i-a dus dorul, a iubit-o, i-a dedicat poezii, a lăcrimat pentru ea. Visa să ajungă pe meleagurile noastre, unde fusese cu peste 35 de ani în urmă, încă în vara anului trecut, dar, epidemia aceasta ce bântuie lumea, a oprit-o, iar acum a doborât-o de tot. La Cupca, atât de dragă sufletului ei sensibil va veni doar amintirea.


…Am făcut cunoștință cu Mariana Gurza cu peste 20 de ani în urmă, deși nu ne-am văzut niciodată. Iar acum nu ne vom mai vedea, of, ce greu îmi vine să spun aceste cuvinte. Întâmplarea a făcut ca una dintre primele ei cărți de poezie să nimerească la mine. Am văzut că avea în volumul respectiv mai multe poezii despre Bucovina. Dar și celelalte poezii mi-au plăcut. Pline de dragoste de pace pe pământ, de neam, de cei dragi, scrise cu credință și speranță în ziua de mâine. I-am prezentat cartea pe paginile ziarelor noastre. Iar într-o seară, m-am trezit cu un telefon. Pe atunci nici telefoane mobile încă nu aveam. Mi-a telefonat la cel staționar. În câteva cuvinte mi-a spus totul: despre Cupca, Bucovina, despre poezie, despre dorul ce îl purta în inimă… Așa a început prietenia noastră. Eu i-am prezentat primele cărți aici. Deja țineam legătura prin intermediul altui cupcean, un alt fiu al baștinei, Petre Ciobanu de la Brașov, trecut și el în eternitate cu aproape 14 ani în urmă, autorul monografiei istorice a satului Cupca. El venea mai des la baștină, iar prin intermediul său ne trimeteam una alteia cărți, ziare, reviste… Pe urmă avea să-i dedice cartea „Petru Ciobanu, un iubitor de neam” (regret că nu o am în biblioteca mea), iar eu – mai multe articole în ziarele noastre. A mai dedicat încă o carte altui cupcean „Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei”. Nemaivorbind de poeziile scrise cu atâta drag și dor de Bucovina… Tot ea, draga noastră Mariana (mereu îmi repeta să-i spun așa, simplu, pe nume să mă adresez ca la o prietenă) mi-a transmis încă pe la începutul anilor 2000 câteva articole la Almanahul „Apă vie” din Timișoara. Pe atunci încă nu exista poșta electronică. Aveau acolo spațiu pentru bucovineni și basarabeni aparte.


Prin intermediul unor studenți, unor cunoscuți, dar și a rudelor mele de la Timișoara, ne-am transmis în permanență cărțile una alteia. Eu – pe ale mele de aici, ea – pe ale ei de acolo. Îmi scria pe scurt și câte un autograf. Cu vreo 4-5 ani în urmă a fondat revista online „Logos și Agape”, invitându-mă la colaborare. De atunci în permanență i-am trimis și ei atât pe adresa electronică a revistei, cât și pe a ei personală. Așa vroia ea. Despre toate evenimentele despre care am scris în ziarele noastre bucovinene, trimiteam și la revista de acolo. Era parcă puntea noastră de legătură între Banat și Bucovina. Mai ales se bucura de cele despre Cupca și cupceni. Eu nu știu dacă cupcenii vor putea înțelege vreodată (deși unii, înțeleg, desigur) cât de mult i-a iubit și i-a apreciat. Cât dor și drag a purtat în inima ei mare faţă de meleagul părinților ei. Într-o lume bântuită de goana banilor, lucrurile morale sunt pentru unii greu de înțeles. Slavă Domnului că mai sunt oameni cu suflet în vârtejul acesta al secolului XXI.


Cu un an și ceva în urmă, aflându-mă la Conferința Asociației creștine ASCIOR, la Buzău, am făcut cunoștință cu profesorul universitar, publicistul Dumitru Mnerie, care are și el o revistă, „Columna”, cu care deja colaborăm. Până a ajunge la Buzău m-a rugat să-i transmit prin intermediul dlui Dumitru, care e și finul de cununie al soților Gurza, ceva de la baștină, de la Cupca. Am întrebat-o ce ar vrea anume. Știți ce mi-a spus? Că vrea puțină țărână de aici. Pe urmă orice cu aroma și felul de a fi al cupcenilor. Am luat puțin pământ de pe un strat cu flori din fața școlii, mi s-a părut parcă mai curat și mai frumos să-l iau de aici. I-am dus câteva mere din livezile satului, prosoape cusute și țesute aici, pui de mușcată ce crește în fereastră. Oriunde se poate găsi, dar aceștia erau de aici, de acasă… Bineînțeles, cărți, ziare, reviste… Ea la rândul ei mi-a trimis câteva cărți, reviste. Am vorbit atunci mult la telefon. Era încântată că are vești de la baștină, avea atâtea planuri și lucruri de înfăptuit, dar uite că soarta are planurile ei, iar cu ale noastre de multe ori nu se prea socoate…


Am avut o satisfacție deosebită când am primit cu vreo patru ani în urmă cartea „Apropieri”, o carte în proză de și despre poeta creștină, redactorul, eseista, publicista, criticul literar Mariana Gurza. Un pelerinaj prin idee, gând și suflet. A fost o surpriză minunată pentru mine când la pagina 71 am descoperit articolul „Ilie Motrescu – Cântarea Carpaților”, unde pe aproape 6 pagini, autoarea face o succintă prezentare a acestui volum începător al poetului-martir. Iar la pagina 175 pe alte 4 pagini vorbește despre ediția bilingvă deja a aceluiași volum „Cântarea Carpaților”. Alte vreo 5 sau 6 articole unde am scris eu personal despre cărțile și opera celei care va dăinui mereu în sufletul meu și-au găsit locul pe paginile volumului respectiv. M-a impresionat acel material ce mi l-a dedicat de la pag. 181 „Eleonora Schipor – File de memorie culturală românească”. Citez doar trei propoziții din cele șase pagini dedicate mie și scrierilor mele, rânduri scrise de o persoană cu o sensibilitate și pasiune mai rar întâlnite. „…Personal, nu am cunoscut-o niciodată pe scriitoarea Eleonora Schipor, profesoară în satul drag mie, Cupca… Pentru mine Eleonora Schipor este și va rămâne o „doină”, un dor, o mângâiere dând dovadă de un românism autentic. O bucovineancă vrednică, de care sunt mândră!”. Despre cartea respectivă am publicat atunci în mai toate ziarele și revistele noastre tipărite sau online. Iar la jubileul din anul trecut mi-a dedicat o poezie, ce se păstrează pe pagina mea de Facebook. Cartea „Apropieri”, dar și celelalte cărți ale poetei Mariana Gurza au fost prezentate chiar de subsemnata la ședințele cenaclului literar „Lămâița” ce activează de mulți ani în școala noastră, la bibliotecile din satele Pătrăuții de Jos și Prisăcăreni.


Nu i-am cunoscut nicicând pe membrii familiei ei, așa cum n-am cunoscut-o nici pe ea, pe Mariana Gurza, personal. Dar am văzut, mai bine zis am citit cu câtă dragoste și sensibilitate, cu câtă stimă, amabilitate și înțelegere le-a dedicat la toți poezii: bunicului, fost deportat, tatălui, pe urmă celor dragi din familie: mamei (pe atunci era în viață), fratelui, soțului, fiicei, fiului. Sunt sigură, că și ei au iubit-o, au stimat-o, iar principalul că au înțeles-o ca om de creație, i-au înțeles zbuciumul și dorul, felul de a scrie, a crea, a fi… E foarte important când un om de creație este înțeles de cei din familie. Ba mai mult chiar, apreciat. E greu când străinii apreciază, iar cei de aproape nu pot sau de cele mai multe ori nu vor să înțeleagă ce înseamnă a scrie, a compune, a picta, a desena, a sculpta, a improviza, a se ocupa cu asemenea lucruri care nu prea aduc folos material, doar satisfacție sufletească. Și asta, repet, într-o lume a cultului banului și bogățiilor materiale.


…Îmi vine nespus de greu să scriu aceste rânduri despre cineva pe care l-am stimat și apreciat, l-am iubit și înțeles, acum la timpul trecut. Mariana Gurza a făcut (aș fi vrut să scriu „face”) parte dintr-o asemenea categorie de oameni pentru mine. Atât la mine acasă, cât și la Muzeul istoric al satului Cupca, aflat în incinta CIE Cupca, sunt cărțile, mapele cu ziarele dedicate Marianei Gurza. Am în arhiva mea personală, dar, repet, și la muzeul pe care îl conduc de mai mulți ani pe principii obștești, materiale de și despre marile personalități ale lumii, ale literaturii, culturii, despre diferite evenimente, sărbători, manifestări. Regret amarnic că n-am reușit în viață să fac cunoștință cu două mari personalități ale literaturii: Grigore Vieru și Mariana Gurza. Despre ambii am multe materiale, ziare, cărți. Ce-i drept, despre marele Vieru am doar o singură carte, în schimb am adunat totul ce am găsit prin revistele și ziarele românești de pretutindeni. Slavă Domnului, am câteva mii de ziare în colecția mea personală. Iar dacă până alaltăieri materialele de și despre Mariana Gurza erau pe o altă poliță, cu cei aflați în plină creație, acum cu mare părere de rău, va trebui să o alătur acelora trecuți pe un alt tărâm, cel al eternității. Acolo unde am materiale despre Grigore Vieru, Vasile Levițchi, Ion Vatamanu, Gheorghe Mihailiuc, Petru Ciobanu, Vasile Izvoran Cernăuțeanu și alții, pe unii cunoscându-i personal, pe alții doar din cele lăsate pe acest pământ. Despre fiecare dintre ei am scris de-a lungul anilor în diferite ziare sau reviste. Bineînțeles un loc aparte în această tristă descriere îl ocupă poetul martir Ilie Motrescu cu frații și sora lor dragă…


Răsfoind acum paginile amintirilor legate de prietena mea, Mariana Gurza, mi-am adus aminte de un episod, mai bine zis o conversație pe Messenger ce a avut loc între noi, undeva anul trecut. Mi se pare că nu se simțea tocmai bine, avea uneori probleme de sănătate, deși nu-mi prea spunea despre ele, căci mi-a spus că dacă va muri, știe că voi scrie frumos despre ea. I-am zis atunci să nu vorbească prostii și imediat am trecut la altceva din viață. M-am stăruit să uit acea conversație, dar undeva m-a atins totuși. Oamenii mari, oamenii deosebiți, cei cu suflet nobil, cei cu suflet mare, simt ceva. Așa cum Ilie Motrescu presimțea sfârșitul prematur scriind în poezia „Hora vieții”…vă mulțumesc de moarte petreceți sănătoși…, așa cum atâția alții presimțeau că firul vieții se va rupe cam degrabă.


Mă străduiesc să scriu, acum e o datorie a mea. Dar de două zile, ochii nu mi s-au uscat. Știu că Mariana n-ar fi vrut să mă vadă plângând. Mă stărui, dar totuna scriu printre lacrimi. E greu. E foarte greu. Dar sper că de acolo, de sus, Poeta cu suflet de înger va veghea asupra noastră. Că revista pe care a înființat-o va duce mai departe ştafeta începută de neobosita noastră bucovineancă-bănățeană. Aș vrea să mulțumesc acum și ziarelor noastre românești: „Plai Românesc”, „Zorile Bucovinei”, „Libertatea Cuvântului”, „Concordia”, „Meleag Natal” (varianta românească) care, deși nu mai apar în variantă tipărită, dar de-a lungul anilor au găzduit pe paginile lor materiale, prezentări de carte, poezii de și despre Mariana Gurza, ca și despre alți fii ai satului Cupca care i-au dus faima în lume într-un fel sau altul. Unele publicaţii o vor face și acum online. Sincere mulțumiri aduc ziarelor „Gazeta de Herța”, „Monitorul de Hliboca”, ziarului ucrainean „Vidrodjenia”, care au găzduit și vor găzdui și de acum încolo pe paginile lor materiale dedicate acestei minunate bucovinence şi a multor altora. De asemenea, Blogului Uniunii Bibliotecarilor bucovineni, Revistelor creștine și literare de la Buzău, apărute sub egida ASCIOR-ului, revistei „Columna” de la Timișoara, „Crai Nou” de la Suceava, altor publicații tipărite sau online din România. Primul articol dedicat memoriei frumoase a Marianei Gurza îl voi expedia chiar revistei „Logos și Agape”. Ceea ce a început doamna Mariana trebuie să continue.


Ce pot spune? Nu am cuvinte. Eu care le-am avut întotdeauna și îndeajuns pentru toți. Îmi pare rău, regret amarnic, că n-ai dovedit să ajungi la Cupca ta dragă, Mariana. Te-aș fi dus, eu personal, peste tot, unde ți-ar fi dorit sufletul tău frumos și nobil: la cele două biserici, dintre care cea veche e monument de cult, iar pe cea nouă ai văzut-o doar în imagini, la cele două școli, la grădiniță, la muzeu, la capelițe, la cimitirul satului unde își dorm somnul de veci rudele tale rămase la baștină, la alte locuri pitorești de pe aici. Ai fi admirat poienile din preajma pădurii de stejari și brazi, ne-am fi dus și la monumentul de la Fântâna Albă, căci la acest 1 aprilie comemorăm 80 de ani de la masacrul ce a avut loc aici. Am fi aprins câte o lumânare în memoria cupcenilor căzuți la Varnița atunci, în acel sângeros an 1941. Ne-am fi dus la Fântânița Sfântului Nectarie, să bei apa limpede de izvor curat și sfințit de pădure. Nu chiar departe este și casa memorială a regelui Mihai I, dar câte alte locuri frumoase. Ai fi admirat tradițiile și datinile, costumele populare de la Cupca, păstrate cu sfințenie, dar și obiceiurile ce s-au păstrat pe aici, atât de sfintele sărbători de iarnă, cât și cele de sfintele Paști, de alte sărbători, ai fi admirat cântecele, dansurile, poeziile tinerilor cupceni, ai fi gustat din bucatele pregătite de mâinile harnice ale cupcencelor iscusite, ai fi admirat răsăritul și apusul soarelui la Cupca pe deal, ai fi admirat grădinile doldora de flori, ai fi auzit trilul păsărilor din lunca de pe Valea Siretului. Ș-apoi vechiul Cernăuți te aștepta cu monumentele, clădirile, ulițele, zgomotul și liniștea străzilor pe unde a pășit cândva marele Eminescu, pe unde au trecut de-a lungul veacurilor atâția oameni mari ai neamului nostru. Dar câte puteai vedea, admira, vizita pe aici… Acum va veni doar amintirea. Iar atunci când vom avea orice ocazie, te vom pomeni și pe tine. Repetând mereu și la toți – cât de mult Mariana Gurza, o româncă vrednică de la Timișoara, cu rădăcini bucovinene, a iubit satul, baștina, Bucovina, oamenii și locurile de aici


Fie ca Bunul Dumnezeu să-i întărească pe toți din familia Gurza de la Timișoara și pe cei din alte părți, rude mai apropiate și mai îndepărtate în aceste zile grele, pe toți frații de condei, pe toți prietenii reali și virtuali, pe toți cei care de aproape și de departe au cunoscut-o, au apreciat-o, au colaborat, au fost împreună, au scris, au cunoscut-o mai mult sau mai puțin pe cea care a fost MARIANA GURZA, un om deosebit, talentată, frumoasă, nobilă, deșteaptă, sinceră, înțelegătoare, vrednică, puternică, iubitoare, sensibilă, adevărată… Cât vom trăi, vei fi cu noi, Mariana! Ai pierdut lupta pentru viață, dar ai câștigat Eternitatea!
Cu profund respect, cu lacrimi, cu durere, cupcenii tăi dragi din dulcea și amara ta Bucovină, din partea cărora semnează profesoara și scriitoarea

Eleonora SCHIPOR

P.S. Când terminasem aproape acest material de cules, mi-a dat un telefon o colegă de serviciu și mi-a spus că azi la Biserica din Cupca, după oficierea serviciului divin, preotul a anunțat despre trecerea în neființă a poetei creștine de la Timișoara, originară din acest sat, și cu toții au rostit un „Tatăl nostru”. Eu, personal, am aprins lumânări la capelița aflată nu prea departe de casa mea de la Pătrăuții de Jos. Urmând ca în zilele următoare să o scriem la slujbe de pomenire, să aprindem lumânări, să facem rugăciuni pentru sufletul ei frumos. Expozițiile de cărți și ziare vor fi expuse în aceste zile la CIE Cupca, cât și la Bibliotecile din satele Pătrăuții de Jos, Cupca, Prisăcăreni, Drum lin și vegheat de aripile îngerilor spre grădina raiului, Mariana! Bucovinenii tăi nu te vor uita nicicând!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s