RĂSUNĂ CA O MUZICĂ ÎN INIMA MEA

Nu-mi amintesc exact, dar cred că am citit romanul „La răspântia Boianului” de Viorica Chibac-Cuciureanu chiar în anul apariției, prin 1970. Acum, când a fost reeditat în veșmântul limbii române, l-am parcurs cu ochii și cu inima. Conținutul cărții, rând cu rând, îmi răsună ca o muzică, nemărginită de spațiu. Dar și evenimentul lansării la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, precum și sărbătoarea cărții ce a avut loc la Gimnaziul din Boian-Hlinița mi-au lăsat impresii de neuitat.


A vorbi și a scrie despre Boian nu e lucru simplu, este, aș zice, destul de riscant, deoarece Boianul e pomenit și elogiat în vechile cronici, de clasici, precum și de scriitori contemporani. Multe personalități renumite ale neamului românesc și-au legat amintirile de acest sat cu rezon istoric. Însă, cu toate cele scrise în secolele trecute, cartea Vioricăi Chibac-Cuciureanu este o completare valoroasă la istoria acestei vestite localități. Romanul a reapărut din uitare grație neostenitei jurnaliste și scriitoare Maria Toacă. Stăruind să salveze episoade din viața de odinioară a satului natal, ea a îndeplinit o misiune de onoare, deschizând drumul celei de-a doua ediții a cărții, cu grafie latină, așa cum scriau oamenii înveșniciți în paginile ei.


S-ar părea că exagerez, însă cine a citit romanul va spune ca mine că autoarea Viorica Chibac-Cuciureanu a dat naștere unei capodopere literare – prin modul narațiunii, redarea detaliată a coloritului locului, punerea în lumină a chipului spiritual al omului marcat de soartă. După părerea mea, „La răspântia Boianului” este o carte-testament, în care s-au cimentat tradiții, obiceiuri, suferințe din trecut și multe răni nevindecate. Recitind-o, am redescoperit noi sensuri majore ale unor situații regretabile din trecut, dar care, din păcate, se mai întâlnesc și astăzi – căsătorii de dragul averii, partaje între frați, dezastrul războiului, contrarii ce macină ființa omenească (josnicia unora și mărinimia altora)… Dar, mai ales, din fiecare pagină străbate înțelepciunea omului simplu. Toate acestea formează peisajul real al trecutului, care poate fi o școală pentru prezent și viitor. E ca un recviem al sufletului ce nu-și găsește liniștea.


Scriitoarea Viorica Chibac-Cuciureanu este autoarea unei singure cărți, însă ne spune atâtea lucruri sfinte în cele 170 de pagini, unde s-au împreunat sufletele oamenilor cu istoria, durerea cu speranța… Mi se pare că, dacă ar rămânea numai această carte din toate câte au fost scrise despre Boian, urmașii de peste secole ar putea reconstitui lesne chipul și spiritul boincenilor. Pe parcursul lecturii am avut sentimentul că trăiesc și eu în miezul evenimentelor descrise, îndurând toate greutățile prin care trec eroii cărții, îndeosebi evacuarea sătenilor în Rusia în perioada primului război mondial. Acest roman, care ne răvășește sufletul, e o dovadă că istoria dăinuiește în noi în orice împrejurare. Ca cititoare, le mulțumesc boincenilor pentru că au fost uniți și au adunat mijloace bănești, susținând financiar reeditarea romanului.

Elena PURICI,
profesoară la ȘM Ostrița

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s