MAREA SERBAREDE LA PUTNA, CA O CATEDRALĂ A NEAMULUICU HRAMUL EMINESCU

Să ne facem fiecare o sfântă Putnă în inimi și acasă

După un succint istoric al continuității Marii Serbări din 1871 (publicat în numărul precedent), încerc să-mi adun gândurile și sentimentele într-un buchet de trandafiri, aidoma celor ce tivesc cu noblețea lor mirifică aleile din curtea mănăstirii. Mai întâi de toate, important e cu ce gânduri, dar și cu cine pornești la drum. Eu m-am bucurat de unirea în cuget și simțiri a unor intelectuali de elită, fiind alături pe parcursul a patru zile de doamnele Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, și șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității Cernăuțene, dr. Cristina Paladean. Dar înaintea tuturor, îmi lumina drumul cuvintele lui Eminescu, desprinse din articolul apărut în Curierul de Iași, 25 şi 26 august 1871, în care Poetul reporter descrie pitorescul împrejurimilor pentru publicul „ce n-a avut norocirea să călătorească la Mănăstirea Putna: „… pe un drum a căruia împrejurime, dotată de natură și de oameni cu cele mai bogate daruri, cu cele mai frumoase podoabe, îți răpește vederile și-ți dezmiardă sufletul: zicem, când pleci spre Putna, zărești în depărtare înălțându-se cătră ceri falnicile coame și spete a munților Carpați. Pe de o parte ț-ar plăcea să ajungi cât de curând la țelul călătoriei, pe de altă parte ai dori să treci perpetuu pintre aceste holde înflorite, pintre aceste dumbrăvi răcoroase, unde ochii nu se satură de privirea impozantelor aleie de plopi ș-a mănoaselor țarini din Bucovina cea drăgălașă”.


Ora fiind spre seară, nu ne săturam nici noi să privim lanurile de floarea soarelui, deja somnoroase, îndreptate spre asfințit. Mergeam la Hramul Adormirii Maicii Domnului, rostind în gând Rugăciunea lui Eminescu, necunoscând alt imn de proslăvire mai răscolitor și mai profund pentru Sfânta Fecioară. Mai aveam la suflet „din valul ce ne bântuie…”, ca „scut de întărire”, ceva foarte sensibil de la două ființe spiritual apropiate – un rând din versurile poetei Adela Popescu: „mai trage-mă pe roată,/ mai du-mă/ spre-acel cântec-năsălie/ şi mă cuminecă cu el/ şi mă învie./ Mai naşte-mă, Marie…” și cuvintele-rugăciune pentru toate incertitudinile, preluate de la stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora Gabriela Platon: „Maica Domnului, dă-mi ce mi-o fi de folos”.


Ne-a auzit, ne-a dăruit din preaplinul bunătății și îndurării sale Sfânta Fecioară, în dimineața de 15 august, la Sfânta Liturghie Arhierească și Cuvântul de Învățătură ajutându-ne să simțim cum tot ce crește, înflorește, întinerește și nu îmbătrânește pe pământul Putnei poartă numele Maria. Sunete duios răsunătoare de buciume, ca să se audă până la Cernăuți și Chișinău, i-au chemat pe români la Hramul Mănăstirii Putna, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, pururi rugătoare pentru mame și copii, pentru cei slabi și necăjiți. Căci ei, oameni simpli, dar cu mare dragoste de neam, ne-au dăruit cu 150 ani în urmă bucuria sărbătorii de acum. Atunci, pentru marele sobor al neamului la Putna, românii din Bucovina și-ar fi dat și cămașa de pe ei. „…Ai fi dat și cămeșa de pe tine pentru năciune”, sunt cuvintele preotesei Eufrosina Petrescu din Crasna, acea cucoană la care s-a oprit Mihai Eminescu și Vasilică Morariu cu un car mare de saci de făină, cerându-i să coacă „v-o doi cozonaci pentru Putna”.


Mai târziu, fericita preoteasă avea să povestească pentru revista „Făt-frumos”: „…peste două zile au plecat apoi și cozonacii mei la Putna. Și eu după dânșii. Doamne, iacă am azi 70 și atâția de ani, dar așa rai n-am mai trăit! Vorbirile cele minunate, norodul cel românesc, din toate părțile… Ai fi dat și cămeșa de pe tine pentru năciune. Și stam eu așa deoparte de priveam la frăția ceea, masă mare, ca la nunțile bătrânești. Și om lângă om, supt o șandrama mare și lungă și largă”. „Șandrama”, despre care spune preoteasa, era, probabil, Porticul festiv, construit pentru mese cu două mii de tacâmuri.


Nu se găseau sub stăpânirea austriacă fonduri sau instanțe de stat care să finanțeze marele hram al românilor. Toate cele necesare au fost adunate de la românii din Bucovina, bani au donat și comisii comunale din multe orașe ale României. În două săptămâni s-au strâns 14.000 de lei. Comitetul de organizare a făcut în două rânduri apel la public, după ce banii primei colecte au fost pierduți la bursa de hârtii franceze de banca căreia fuseseră încredințați pentru păstrare. Scrie Ioan Slavici în Amintirile sale că zece vieți dacă ar fi trăit, tot nu uita zelul și spiritul de disciplină al muncitorilor, care deseori se mulțumeau cu mămăligă goală. În timp ce unii lucrau la pregătirea construcțiilor necesare, alții umblau prin sate să adune cearșafuri și perini pentru așternuturi, farfurii, tacâmuri, fețe de masă pentru banchetul festiv… Era uluitoare încrederea cu care românii din Bucovina și-au încredințat avutul pentru buna desfășurare a serbării. Pentru arcurile de triumf și decorațiile din curtea mănăstirii au fost adunate 200 de steaguri, pentru iluminare – 500 lampioane de hârtie, 5 mii de candele, 100 știubeie de rășină, care au fost aprinse pe culmile dealurilor. Ca să ajungă hrana pentru toți oaspeții s-au strâns de prin sate multe provizii, au fost zidite câteva cuptoare ca să se coacă pâinea după trebuință și vetre pentru gătitul bucatelor. Doamnele române din Bucovina au donat broderii ce au fost depuse pe urna votivă și la mormântul Sfântului Domnitor. Bogații și săracii au fost un întreg și-o bucată.


Așa a fost cu 150 de ani în urmă, ceea ce-i imposibil să se repete întocmai în timpurile noastre. Chiar mi se pare de neconceput să se facă apel la sentimentele naționale, când ne-am deprins să prețuim mai mult bunurile materiale decât valorile sufletești. Acum, cheltuielile pentru primirea oaspeților și bunul mers al sărbătorii și le-au asumat obștea monahală a Mănăstirii Putna, cu susținerea autorităților județului Suceava, parțial și contribuția unor persoane particulare. Întâlnind foarte puțină lume din satele noastre, cu excepția câtorva fețe bisericești invitate oficial la hramul Sfintei Marii, m-am pătruns de tristețea gândului că puțini oameni au rămas printre noi care să-și dea și cămașa pentru un ideal național. Nu doar pentru că ne stau stavilă granița, vama, dificultățile generate de pandemia covidului, ci, trebuie să recunoaștem, a scăzut entuziasmul de la începutul anilor 90, când românii se porneau pe jos din Cernăuți să se închine la Putna și la alte sfinte altare din sudul Bucovinei.


Totuși, nu se stinge, arde viu flacăra în candela ce veghează mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Mă întorc, asemenea cronicarilor evenimentului de acum 150 de ani, cu gândul și cuvântul la zilele de sărbătoare trăite la Putna, și revăd răsăritul de soare ce ne-a luminat intrarea în frumusețea și măreția zilei de 15 august 2021. Râuri nesfârșite de oameni, primeniți în cele mai scumpe veșminte păstrate în scrinurile moștenite de la străbuni, purtând în brațe și de mână cele mai scumpe odoare (copilașii gătiți și ei în costume populare – de la sugaci până la adolescenți) au avut bucuria să-l întâmpine pe Preafericitul Daniel, Patriarhul României. Alături de șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, Patriarhul s-a închinat la mormântul lui Ștefan cel Mare. La finalul liturghiei Părintele Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a oferit distincții de vrednicie mai multor personalități, buni creștini implicați în activitățile de organizare a evenimentului aniversar. Printre primii învredniciți să primească ordinul Crucea Bucovinei pentru „remarcabila activitate dedicată Bisericii și comunității” și merite la organizarea sărbătorii marii uniri sufletești a românilor, așa cum a făurit-o Eminescu în 1871, s-au aflat arhimandritul Melchisedec, starețul mănăstirii, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, reprezentantul tinerilor care au organizat serbarea, Emanuel Buta, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur… La Cernăuți vor aduce Crucea Bucovinei, preoții Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, și Vasile Pavlencu, parohul Bisericii din Crasna, iar dintre mireni – Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. Jurnalistul și poetul Marin Gherman a fost distins cu ordinul Iacov Putneanul. Însoțiți de Balada lui Ciprian Porumbescu, cântată la vioară de Andrei Tudor, studenții au depus la mormântul Sfântului Voievod candela de argint, sfințită de marele sobor. Un cortegiu fără sfârșit s-a îndreptat cu florile iubirii la bustul lui Mihai Eminescu, ce ne amintește că îi datorăm făurirea acelui mare viitor, dorit de tânărul poet Țării dragi. Nordul Bucovinei, de unde începe podul de flori al Serbării de la Putna și-a adus omagiul prin prezența Excelenței sale, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, și reprezentantul Consiliului Raional Cernăuți, Iurie Levcic. Cinstind tradiția hramului, după masă în epicentrul revărsării de sacre splendori s-au aflat mesagerii cântecului și dansului popular, în constelația artiștilor strălucind și steaua din nordul Bucovinei, Ilie Caraș, un talent ce-și împlinește încrezător destinul de cântăreț al dorurilor fraților rămași în afara Țării.


După ce au stat până la amiază la sfânta slujbă, ținuți de părinți în pioasă cumințenie, cei mai mici spectatori, copiii, erau slobozi să zburde cât le poftește inima. În timpul liturghiei de dimineață am văzut printre pelerini multe mame și tătici cu prunci în brațe, copilașii mai răsăriți ascultau liniștiți cuvântul de învățătură, rosteau rugăciunile într-un glas cu cei mari. Pentru viitoarele victorii, români din diferite colțuri ale Țării au venit cu cele mai puternice, dar și cele mai pașnice arme – copiii și credința. O familie de răzeși din Ipoteștii Sucevei țineau în brațe patru copilași și încă doi au fost lăsați să aibă grijă de casă. Crește generația de „Neamunit” (asociație de tineret înființată în România, în 2012, cu o impunătoare prezență la Serbare), care își va păstra sufletul de român în Europa și va strânge neamul la cea de a 200-a aniversare a Serbării, adunând la mormântul Sfântului Ștefan urmașii nemuritorilor voievozi, într-o Țară întreagă, așa cum ne-au lăsat-o strămoșii. Poate și îndemnul acestor tineri – „Nu uitați să vă ridicați fața către cer, că destul am stat cu capul plecat” – va deveni peste ani un laitmotiv pentru continuitatea unui ideal. Copilașii întâlniți în rugăciune – de la Putna și Vicov, din Câmpulung și de pe Valea Izei, de prin alte părți unde respiră dragostea românească, ne sunt nădejdea la perpetuarea voinței naționale, care a prins glas la Putna în 1871 și a fost realizată la Cernăuți în noiembrie 1918.


În timpul liturghiei am zărit printre enoriași chipul poetei Ana Blandiana. Ca și în cazul cu celebrul nostru actor Florin Piersic la hramul Mănăstirii din 2 iulie, n-am cutezat s-o sustrag din sacra tăcere a ascultării ori să banalizez momentul cu o poză. Am văzut-o atât de simplă, contopită în comuniunea cu pelerinii, încât n-am crezut că poate fi poeta Ana Blandiana. Regretul ratării clipei ce reflecta sacralitatea atmosferei din jur în ochii unui poet m-a ajuns în următoarele două zile, Ana Blandiana fiind prezentă la congresul studențesc și Colocviul „Eminescu și Putna”.

Maria TOACĂ
(Va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s