Prin vâltoarea anilor…

(Continuare din numărul trecut)

Timpul a trecut destul de repede şi la vreo trei ani şi ceva, mai exact pe la mijlocul lui august 1956, familia Pleşca a pornit spre casă îmbarcându-se în tren în aceiaşi staţie Kurgan în care au fost aduşi în urmă cu 7 ani, în 1949.
Drumul li se părea deosebit de lung şi când în sfârşit au ajuns în staţia Lipcani, de unde au fost ridicaţi în 1949, au răsuflat uşuraţi. Satul i-a primit destul de rece. Oamenii de rând se bucurau că în sfârşit chinurile acestei familii s-au terminat, însă puterea locală în persoana primarului le-a dat de înţeles că ar fi mai bine, ca foşti deportaţi, să se mute în altă localitate, cât mai departe de satul natal. Lumea a primit vestea ca pe o poruncă şi au început să se uite chiorâş la toţi membrii familiei Pleşca. Nu-i scoteau din „culaci” şi „duşmani ai poporului”. Oficial au fost reabilitaţi abia în 1989, la 10 aprilie, şi autorităţile şi-au schimbat puţin atitudinea faţă de întreaga lor familie.


– Nici eu – îşi aminteşte doamna Elizaveta, – nici fraţii mei nu înţelegeam care e vina noastră, însă aşa era politica partidului. Părinţii se străduiau să ne liniştească şi să clarifice situaţia.
Ajutorul a venit din partea fratelui mai mare al mamei Vera, uncheşul Vasile, care locuia în Cernăuţi. În tinereţe fusese luat de cunoscutul FZO şi dus tocmai în Kemerovo, unde a lucrat la o mină de cărbuni. Şi iată că, revenit în Bucovina cu întreaga familie, a obţinut să i se dea un apartament, astfel că domnul Vasile Pleşca s-a înţeles cu el şi s-a angajat la direcţia de construcţii, înnoptând la ruda aceasta, în loc de pat având duşumeaua de la bucătărie.
Vara a trecut pe neobservate şi la întâi septembrie a început noul an şcolar. Domnişoara Elizaveta era în clasa a 7-ea la Şcoala medie de la Roşa împreună cu fraţii Valeriu şi Dumitru. Lucrurile mergeau normal, deoarece ei cunoşteau limba română (zisă moldovenească) şi nu prea existau probleme…
Luată în ansamblul ei, viaţa se schimba de la o zi la alta şi într-o bună zi primăria a repartizat familiei Pleşca 6 ari de pământ unde îşi puteau construi o casă.

Bucuria nu avea margini, fiindcă la orizont se profila împlinirea unui destin pentru toţi membrii familiei. Dacă reuşeau cu problema construcţiei casei, puteau să declare că cea mai importantă chestiune de pe ordinea de zi va fi rezolvată. Însă pentru început au construit un fel de bordei unde încăpeau toţi membrii familiei, astfel că iarna care bătea la uşă nu mai prezenta un pericol. Tot atunci, toamna, au început şi lucrările de construire a fundamentului pentru noua casă…


Timpul trecea şi cei cinci fraţi se maturizau de la o zi la alta. În 1958 Ion a fost mobilizat în rândurile Armatei Sovietice şi timp de doi ani s-a aflat în or. Groznîi. În 1959 Elizaveta a absolvit clasa a 9-a şi deoarece situaţia materială în familie era grea, a decis să se angajeze la lucru pentru a ajuta părinţii la întreţinerea casei. Astfel, botezul de muncă l-a făcut la magazinul de produse lactate unde lucra şi soţia unchiului Vasile. În timpul liber, ca toată lumea tânără, se ducea ori la cinematograf, ori la dansuri unde domnea veselia şi voia bună. Între timp, a absolvit şi clasa a 10-a la şcoala serală nr. 23 din Cernăuţi.

doamna Elizaveta, soţul Alexandru, fiica Tatiana şi fiul Alexandru.


În 1961 în viaţa ei are loc un eveniment important: se căsătoreşte cu Alexandru Colesnicov, originar din or. Doneţk, care era angajat ca ajutor de maşinist la depoul feroviar din Cernăuţi. Peste un an, în aprilie 1962, se naşte fiica Tatiana. De altfel, deoarece timpurile erau grele, uneori chiar şi pentru un kilogram de carne trebuia să faci drumuri lungi. Şi s-a întâmplat că doamna Elizaveta, fiind gravidă, s-a dus după alimente tocmai la Lvov, ca mijloc de tracţiune fiind chiar locomotiva unde lucra soţul Alexandru. Noaptea, aflându-se în încăperea unde se odihneau lucrătorii depoului, au început durerile naşterii, astfel că soţul a urcat-o în alt tren cu destinaţia Cernăuţi. La Cernăuţi o aştepta deja ambulanţa care a dus-o la maternitate.


Bucuria naşterii primului copil a fost împărtăşită de toate rudele. Tânăra mămică se bucura de atenţia tuturor, fiind ajutată de toată lumea din familie. În genere, trebuie să subliniem că micuţa Taniuşa a constituit, cum se spune, cheia şi lacătul pentru rezolvarea mai multor probleme legate anume de îmbunătăţirea situaţiei din familie şi stabilirea unor legături de prietenie deosebit de durabile. Domnul Alexandru, după ce a terminat nişte cursuri speciale, a fost avansat în postul de mecanic, respectiv cu majorarea salariului…


– Exact în această perioadă – îşi aminteşte doamna Elizaveta, – au avut loc schimbări şi în viaţa mea personală: în 1964, la insistenţa soţului m-am angajat la fabrica de confecţii „Trembita”. În funcţia de director al întreprinderii se afla o cunoscută de-a noastră, Maria Slabosilinaia. În scurt timp am fost numită în funcţia de maistru în secţia de confecţii. Oare mă gândeam atunci că voi lucra aici până la ieşirea la pensie? Ba mai mult chiar: după ieşirea la odihna binemeritată (ca să folosesc un clişeu de pe timpul Uniunii Sovietice), am mai lucrat încă vreo 22 de ani. În total, am o vechime de muncă de peste 60 de ani.

împreună cu stănepotul Vladimir din Chișinău.


În 1966 se naşte cel de al doilea copil – fiul Alexandru, şi viaţa din nou devine mai complicată. La câteva luni, doamna Elizaveta revine la locul de lucru şi deoarece uneori se reţinea până pe la ora 22 a apărut problema cu Taniuşa care trebuia luată de la grădiniţă ceva mai devreme. În legătură cu aceasta odată a avut loc un eveniment care a alertat nu numai membrii familiei, ci şi vecinii. Văzând că iarăşi se face târziu şi nu vine nimeni s-o ducă acasă, Taniuşa a decis să fugă din grădiniţă şi să se ducă la bunica. Într-un cuvânt, în căutarea fetiţei a pornit mai multă lume şi au găsit-o dormind la bunica. Din spusele acesteia, fetiţa a fost adusă de un militar care a văzut-o plimbându-se cu autobuzul de rută. Din cele povestite de Taniuşa, militarul şi-a dat seama de situaţia creată şi din vorbă în vorbă a aflat adresa bunicii. Situaţia a fost rezolvată şi fetiţa s-a străduit să nu mai procedeze în felul acesta…


…Pe an ce trecea întreprinderea „Trembita” devenea tot mai atrăgătoare pentru lucrători, lărgindu-şi secţiile de producţie şi îmbunătăţind condiţiile de muncă. Mai mult, în timpul verii muncitorii aveau posibilitatea să se odihnească la mare, la bazele de odihnă ale întreprinderii din „Zatoka”. Imaginaţi-vă, ce simţea o persoană care nu văzuse marea în viaţa ei şi acum avea ocazia să se odihnească pe litoral! În 1970, de pildă, doamna Elizaveta a procurat două foi de odihnă pentru părinţii ei, care până atunci văzuseră marea doar pe hartă… Deci, să ne imaginăm bucuria celor doi bătrânei care au muncit din greu o viaţă şi abia acum, la bătrâneţe, le-a surâs norocul şi s-au odihnit pe litoral…


Resursele financiare au permis întreprinderii „Trembita” să-şi lărgească suprafeţele de producţie, ba chiar să construiască un corp nou pe strada Komarov nr. 3. După ce au fost completate toate posturile prevăzute de statutul întreprinderii, o parte a muncitorilor au fost transferaţi în noua clădire. Printre cei trecuţi la noul loc de muncă s-a aflat şi Elizaveta Colesnicov, care între timp absolvise şcoala medie tehnică, specialitatea industria de textile, şi fusese avansată în post. Printre obligaţiile maistrului de schimb intrau respectarea graficelor de lucru, asigurarea unei calităţi înalte a producţiei fabricate, respectarea disciplinei şi asigurarea unei atmosfere de prietenie şi colegialitate.
– Colectivul nostru era ca o familie, – îşi aminteşte interlocutoarea mea. – Ne străduiam ca toate sărbătorile oficiale să le marcăm împreună, zilele de naştere, alte momente legate de viaţa fiecărui membru al secţiei noastre. Şi vreau să vă spun, – subliniază doamna Elizaveta, – că dispoziţia ridicată a colegilor asigura o atmosferă de lucru exemplară.


Desigur, prietenia dintre membrii colectivului se răsfrângea şi asupra calităţii mai bune a producţiei, şi a îndeplinirii sarcinilor şi angajamentelor asumate de muncitori. Şi iată astfel, an de an, doamna Elizaveta s-a trezit într-o zi că familia – fiica Tatiana, nepoţii, au început s-o convingă să se pensioneze şi să se mai odihnească. Directorul „Trembitei”, Stela Stankevici, îi spunea de fiecare dată că este liberă să facă după cum îi dictează inima, deoarece la întreprindere nimeni nu mai avea o vechime de muncă asemenea ei şi la urma-urmei omul are nevoie şi de odihnă.


În 1988 a fost promovată în postul de şef al secţiei de asigurare a întreprinderii cu materie primă, fiind obligată să călătorească prin aproape întreaga Uniune Sovietică. În urma acestor vizite făcute la întreprinderi similare, bucovinenii stabileau relaţii noi cu prietenii din alte republici şi oraşe. Aceste relaţii contribuiau la lărgirea asortimentului producţiei fabricate, la îmbunătăţirea calităţii ei şi la însuşirea unor metode noi, moderne de confecţionare a producţiei.


În 1991 Uniunea Sovietică dispare de pe harta lumii şi Ucraina îşi declară independenţa. Odată cu aceasta se rup şi relaţiile de mai mulţi ani cu întreprinderi similare din Kazahstan, Bielorusia, Uzbekistan şi alte ţări, astfel că bucovinenii sunt nevoiţi să caute şi să stabilească relaţii noi cu întreprinderi similare din Europa şi de pe alte continente. Şi aici ultima decizie era întotdeauna a Elizavetei Vasilievna. Experienţa adunată pe parcursul câtorva decenii o ajuta să rezolve fulgerător toate problemele acumulate în mai multe secţii. În rezultat – muncitorii aveau asigurate salarii stabile, calitatea producţiei corespundea cerinţelor clienţilor şi întreprinderea îşi lărgea capacităţile de fabricare a mărfii…


Noile relaţii de producţie necesitau o responsabilitate sporită din partea ministerului şi a altor organizaţii din conducerea ramurii. De aceea acolo unde ministerul nu-şi făcea treaba, problemele erau rezolvate de conducerea întreprinderii „Trembita”. Astfel, într-un moment de criză, întreprinderea a decis să stabilească relaţii de producţie cu firma germană „Kaizer” care furniza materie primă, muncitorii de la „Trembita” asigurând toate operaţiile necesare pentru confecţionarea costumelor bărbăteşti, conform contractului încheiat.


– Colaborarea cu firma „Kaizer” a durat vreo 15 ani, – îşi aminteşte doamna Elizaveta. – Şi în toată această perioadă nu am avut pretenţii din partea nemţilor, producţia noastră bucurându-se de căutare în rândurile populaţiei. Din păcate, firma „Kaizer” după un timp a încheiat contracte de colaborare cu firme similare din China şi noi am fost nevoiţi să căutăm alţi clienţi. Dar să ştie lumea că în business asemenea situaţii găsim la tot pasul, fiindcă, din păcate, fiecare partener e cu interesele lui personale şi de multe ori relaţiile de colaborare se strică.


S-au stricat şi relaţiile cu nemţii, apoi, din păcate, şi cele cu nişte firme din Italia. Din spusele doamnei Elizaveta am aflat că în lumea de afaceri domneşte interesul personal al partenerilor şi de multe ori cineva pierde nu numai finanţe, ci şi averi acumulate pe parcursul mai multor ani.


…În 1998 viaţa a lovit nemilos în familia Colesnicov, când capul familiei, Alexandru, a părăsit fulgerător această lume, lăsând amintiri frumoase nu numai în familie, ci şi în colectivul feroviarilor unde a lucrat o viaţă, al cunoscuţilor din Cernăuţi şi din Moldova. Pentru doamna Elizaveta au venit timpuri pline de durere şi lacrimi, ca de altfel şi pentru copiii lor – Tatiana şi Alexandru, pentru nepoţi şi cei patru strănepoţi.


…Plecarea la pensie a doamnei Elizaveta a constituit un moment emoţionant pentru întregul colectiv de la „Trembita”, inclusiv pentru directorul Stela Stankevici cu care a lucrat împreună jumătate de veac. Astăzi, aducându-şi aminte de unele momente mai dificile prin care a trecut, doamna Elizaveta rămâne recunoscătoare nu numai conducerii întreprinderii, ci întregului colectiv care a fost ca o familie…


– La „Trembita” – mărturiseşte dumneaei, – am lucrat 55 de ani, iar vechimea totală de muncă e de 60 de ani. Luându-mi rămas bun de la colectiv, de la specialiştii cu care am lucrat nemijlocit, am simţit că mi se umezesc ochii. Şi cum să nu ai emoţii, dacă întreaga viaţă, putem spune, ai fost alături de aceşti oameni?
Zilele trecute m-am întâlnit întâmplător cu nişte cunoscuţi şi venind vorba despre întreprinderea „Trembita”, unde şi ei au lăsat o bună parte din ani, când ne-am amintit de Elizaveta Colesnicov privirile lor s-au luminat şi, întrerupându-se reciproc, au început să-mi vorbească în cele mai călduroase culori şi imagini despre o persoană care şi-a închinat viaţa muncii şi relaţiilor cinstite, curate cu oamenii.


Locuind în acelaşi cartier al oraşului, am ocazia să mă întâlnesc adesea cu doamna Colesnicov care e de o amabilitate deosebită, vorbindu-mi cu emoţii despre copiii ei Tatiana şi Alexandru, despre nepoatele Elena şi Natalia, nepotul Andrei şi despre strănepoţi – tocmai 4 băieţi. Din când în când mai face câte o călătorie la Chişinău unde o aşteaptă nepoata Elena cu cei doi fii – Marc şi Vlad. Şi în aceste momente uită de toate necazurile, bucurându-se alături de ei, parcă întinerind şi punând anii la păstrare în lădiţe cu amintiri ca din basme…


…Vara aceasta, cam ploioasă, dar cu zile călduroase, a fost pe placul florilor sădite de doamna Colesnicov chiar sub balconul ei, lângă trotuar. Şi de câte ori trec pe lângă acest bloc de locuit, sufletul mi se umple de bucurie că un locatar – anume doamna Elizaveta, nu poate sta degeaba şi a umplut terenul de lângă scara de bloc cu o mare de flori diferite, care îşi desfac petalele din primăvară până toamna târziu. Se desfac ca şi inima ei care bate şi azi în unison cu inimile colegilor de lucru şi ale prietenilor care se bucură şi se mândresc că au avut ocazia să cunoască această doamnă… Călită de greutăţile prin care a trecut chiar de la vârsta de 5 anişori când a fost dusă în Siberia, viaţa a pus-o la încercare de mai multe ori, însă de fiecare dată sufletul ei devenea mai bărbat şi înfrunta mai uşor toate greutăţile. Că aşa au învăţat-o părinţii şi ea, la rândul ei, i-a învăţat pe copii şi nepoţi…

Ilie T. ZEGREA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s