MAREA SERBARE DE LA PUTNA, CA O CATEDRALĂ A NEAMULUI CU HRAMUL EMINESCU

Tinerii României visează la reînvierea neamului unit

Tinerii României visează la reînvierea neamului unit
Dimineața zilei de luni, 16 august, începu cu Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni, urmată de slujba Parastasului pentru ctitorii Mănăstirii Putna, pentru Mihai Eminescu, precum și pentru toți organizatorii și participanții la prima Mare Serbare care au făurit unirea românilor sub stindardul biruințelor lui Ștefan cel Mare. Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, PSP Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și PSP Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu un sobor de preoți, clerici și diaconi de la Centrul Eparhial Suceava, slujitori ai altarului din Basarabia și nordul Bucovinei, împreună cu sute de tineri, delegați la congresul studențesc, s-au rugat proslăvind faptele înaintașilor. Soarele a răsărit și a strălucit ziua întreagă pe cerul tinereții. Cei care au în față viitorul au preluat de la modelul Brâncovenilor viețuirea în demnitate, învățătura că sufletul nu se vinde, dovada venind de la învingătorii concursurilor de creație literară, plastică și video, dar mai ales de la cel al discursurilor. În 1871, toți participanții la concursul discursurilor s-au retras din cursa competiției când au aflat că unul din concurenți este Alexandru Xenopol. Poate procedau la fel și acum, dacă l-ar fi auzit mai înainte pe tânărul Cosmin Țugui de la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți cu pledoaria „Curajul și puterea de a fi român”. Lui i-a revenit cununa de lauri pentru îndemnul către semeni de a folosi șansa continuității idealului din 1871 – unitatea poporului prin unitate culturală și morală: „Așa cum a cântat Ciprian Porumbescu Daciei întregi, purtăm astăzi în inimile și cugetele noastre România întreagă și pe românii de pretutindeni”. Ceremonia înmânării premiilor s-a încheiat cu imnul Serbării de la 2021, interpretat de Silvia Mleșniță, membră a ASCOR, studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.


Congresul studențesc, după cum s-a văzut din mesajele participanților, se anunța să fie un eveniment de importantă majoră. Va arăta viitorul dacă și-a atins scopul. Deocamdată putem spune că a fost foarte bine organizat, sub patronatul Patriarhiei și Academiei Române, instituție apreciată de președintele Ioan-Aurel Pop, ca „un fel de biserică mireană”. Tinerii, ca și la congresul inițiat de Mihai Eminescu, au promovat idealul unității românilor de pretutindeni, însă au fost mult mai liniștiți, mai cuminți, poate și mai organizați, venind în marea lor majoritate dintr-o singură țară, dar nu din trei imperii ca la acel 1871. „…eram oarecum amețiți de viile emoțiuni prin care trecuserăm în timpul zilei, porniți mai mult spre ceartă decât spre sfat și cu desăvârșire indisciplinabili” – asta e despre congresul studențesc de acum 150 de ani. Cel de la 16 august 2021, la care au participat 39 de organizații ale tinerilor ortodocși din Romania și din afara țării, a decurs în perfectă armonie, atmosfera fiind marcată de prezența Preafericitului Patriarh Daniel și președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care au răspuns la șase întrebări, adresate de tineri prin purtătorul lor de cuvânt. Cu aplauze au fost însoțite răspunsurile academicianului despre virtuțile și defectele poporului român, precum și îndrumările Patriarhului, îndeosebi că „tinerețea se măsoară cu intensitatea entuziasmului”.

Cel mai mediatizat a fost discursul lui Silvian Emanuil Pop, istoric, președinte de onoare al Ligii studențești Iași. „Să ne luăm libertatea înapoi, ca să ne putem lua Țara, căci avem mai multe de făcut decât generația care a pus bazele României Mari”, a spus tânărul cu o evidentă artă oratorică, vorbindu-le celor circa 600 de semeni despre uriașa operă morală ce urmează s-o realizeze, despre curajul mărturisirii și al jertfei. Și dacă e să vorbim de puterea jertfei, tinerii l-au avut ca exemplu pe starețul Melchisedec, care s-a aflat toate aceste zile alături de ei, în timp ce tatăl său, decedat de praznicul Adormirii Maicii Domnului, aștepta în sicriu să fie dus la locul de veșnică odihnă, adeverindu-se că nici o mare lucrare nu se face fără sacrificii. Patriarhul i-a îndemnat pe tineri să trăiască în adevăr. În mesajele și declarația semnată tinerii au pus accentul pe valorile familiei, preceptele creștine și dragostea de țară, dovedind că sunt conștienți de necesitatea sacrificiului pentru a păstra averea spirituală moștenită de la marii înaintași, ctitori de lăcașe sfinte și o Românie în hotarele ei întregite. Izvorul trecutului, înflăcărarea prezentului, speranța viitorului, s-au aprins seara, spectaculos până la lacrimi în drumul torțelor spre Dealul Crucii, prin figurarea numărului 150. La coborâre părea că Dumnezeu, cu toate stelele cerului în palme, pășește printre brazi, cucernicul stareț Melchisedec întâmpinându-i părintește pe purtătorii de lumină pentru toți românii.


Colocviile – cununa Serbării


Ziua a treia a Serbării de la Putna a fost în întregime a lui Eminescu, împlinindu-și menirea la Centrul Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul”, cărturarul de la care avem primul abecedar românesc și lucrări ziditoare de suflet. Dirijat de personalități valoroase – Teodora Stanciu, prof. de română și franceză, laureată a Premiului Academiei Române, decorată cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, cunoscută ca realizatoarea emisiunii „Revista culturală” la Radio Trinitas, Lucia Cifor, desemnată ca rector al actualei ediții, prof. universitar, cercetător științific de la Iași, laureată a premiului „Timotei Cipariu” al Academiei Române, Adrian Alui Gheorghe, reputat scriitor, cel de-al XV-a colocviu, ca și cele anterioare care poartă memoria excelentului eminescolog Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta, merită înalta apreciere a arhimandritului Melchisedec: „Cununa de lauri a Serbării”. Deși se afla într-un moment de mare încercare, starețul pe tot parcursul serbării a rânduit armoniosul mers al evenimentelor aniversare. Cu o zi înainte s-a aflat alături de tineri la impresionanta lor manifestate a dragostei de neam, n-a lipsit nici de la agapa oferită participanților la Colocviu, înmânând celor mai vrednici ordinul „Iacov Putneanul”, printre care și pictorul Dacian Andoni, de la care am aflat că avem neamuri comune la Ceahor, localitate de lângă Cernăuți, bogată în oameni cumsecade ce poartă numele de familie Andoni.


Colocviul din acest an a adunat per­sonalități de valoare, cum sunt poeta Ana Blandiana și istoricul Alexandru Zub, disi­dent în tinerețe. Nu se poate să amintim de anul 1871 fără a nu vorbi de Eminescu, poetul despre care Ana Blandiana spune că trece din paginile cărților de citire în cărțile de rugăciuni, că poate fi pictat în biserici. Și nu că este cel mai mare poet, ci pentru că și-a asumat mai mult decât oricare alt poet suferințele, speranțele, și chiar vinile tuturor: „pentru că a acceptat să își atârne, ca o piatră de moară, destinul nostru colectiv de aripile lui zbătându-se în zbor…, viața lui imaculată ne-a fixat coordonatele idealului”, pentru că „odată cu el și definitiv, pentru un întreg popor, noțiunea de poet a rămas legată de aceea de imaculare”. Ana Blandiana a încercat să pătrundă în întrebarea cum ar fi fost poporul român fără Eminescu, găsind răspunsul că „de biografia lui atârnă în mod miraculos, magic aproape, felul de a fi al fiecăruia dintre noi”, și nu pentru că imacularea lui ne face mai curați, ci pentru că „etalonul de platină al moralității lui a stabilit o dată pentru totdeauna valorile supreme după care știm că vom fi judecați”. Am citat mai pe larg din discursul Anei Blandiana pentru că a răsunat ca un laitmotiv pentru celelalte.


Imposibil să redau conținutul, abordările și provocările comunicărilor prezentate de oameni vrednici de moștenirea eminesciană. Voi aminti rezumativ cele memorizate fără a trece prin înregistrări și notițe: „Eminescu este o zestre și o măsură” (Lucia Cifor, „Contribuția literară la susținerea și promovarea unui proiect de țară în sec. XIX-lea. Studiu de caz: Mihai Eminescu”); „Putna este locul unde s-au acumulat energii, transmise din generație în generație prin intermediul miturilor. Cunosc trei surse de lumină a cunoașterii – Putna, Sucevița, Dragomirna, la care aș mai adăuga Cernauca Hurmuzăcheștilor” (prof. univ. Adrian Lesenciuc, poet, Brașov); „Cărțile care trăiesc în noi…” (prof. univ. Maria Șleahtițchi, scriitoare, „Mihai Eminescu în viziunea lui Eugenio Coșeriu”, Chișinău); „Ștefan cel Mare și Eminescu – icoane ale conștiinței noastre românești” (părintele protos. dr. Iustin Taban, „Eminescu. Un bun eclezial al conștiinței românești”); „Veniți la Cernăuți, să învățăm să fim români” (Stanca Scholtz Cionca, „De la Putna la Cernăuți, Ciprian Porumbescu și trezirea „detrunchiaților”); „Fiecare imperiu a mușcat câte o bucată gustoasă din trupul acestei țări, românii de sub Austria au tins spre unitate prin Cultură și Biserică” (acad. Alexandrina Cernov, Cernăuți)…


Pentru mine a fost o revelație s-o întâlnesc, să comunic și s-o ascult pe Stanca Scholtz Cionca, strănepoata Mărioarei Porumbescu, care a vorbit despre trezirea detrunchiaților și nevoia de a ne crea o mitologie. Un viu interes și discuții aprinse a generat comunicarea Alexandrinei Cernov, membru de onoare al Academiei Române, care a răscolit vechile și noile răni, apelând la publicistica lui Eminescu despre condiția românilor din Bucovina. Impresionant a fost debutul șefei catedrei de Filologie Română și Clasică a UNC dr. Cristina Paladean, cu tema „Structura prozodică a liricii eminesciene”, pentru care a fost înalt apreciată. Chiar aveam emoții pentru debutul tinerei noastre șefe de Catedră, succesul de care s-a bucurat nici pe departe nu e un avans, ci o apreciere binemeritată. Tema Bucovinei a vibrat sugestiv în comunicarea prof. univ. Mircea Diaconu din Suceava („Cum citim astăzi „Răpirea Bucovinei”) și cea prezentată de artista plastică Oana Hrișcă despre rolul pictorului Epaminonda Bucevschi în definirea adevăratului chip al lui Ștefan cel Mare. Un moment aparte, marcat de răscolitoare evocări, ne-a adunat în Biserica Mănăstirii, la slujba și praznicul de pomenire pentru acad. Dan Hăulică, ctitorul de cultură și ambasadorul frumosului, al propriei demnități, cum l-a numit starețul mănăstirii, Melchisedec, pe omul care a pus bazele Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta”.


În câteva cuvinte putem concluziona că mai sunt continuatori ai idealurilor, mai este credință, jertfă și iubire, fără de care nu există creație, dar nici Patrie nu există. Și cum să nu revin iarăși și iarăși în catedrala Serbării de la Putna, evocând cuvintele lui Eminescu, lăsate ca un testament în relatarea despre mărețul spectacol, prezentat cititorilor în „Curierul de Iași, din 25 şi 26 august 1871: „…Nenumărate și grele sunt lucrurile ce trebuie împlinite pentru a face fericirea unei nații. …La lucru dar bărbați și femei, tineri și bătrâni, ne strigă puternica voce a secolului al nouăsprezecelea. Departe de noi odihna zădarnică! Departe de noi îndeletnicirile frivole și stricăcioase intereselor noastre naționale! Să lucrăm, dar să lucrăm inspirați de sântul glas al patriei, să asudăm dar sudoarea noastră să se scurgă pentru interesele neamului românesc. Un model de lucrare pentru binele poporului nostru este Serbarea de la Putna, care a reîmprospătat în mintea fiecăruia român memoria sfântului erou Ștefan cel Mare și groaznicului trăznet al dușmanilor doritori de viața și leagănul nostru”. Mult îmi doresc să fim vrednici de această moștenire, iar Marea Serbare din 2021 să rămână asemenea celei din 1871 mereu lucrătoare pentru împlinirea unui ideal.

Maria TOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s