„Când oare, când s-au așezat în părul mamei lungi omături”
(Gr. Vieru)
Familia Jar din Movila au trăit o viață de om în armonie. Au avut mereu grijă de familie, și-au educat unicul fiu în spiritul echității. Propunem cititorilor câteva crâmpeie din viața lor.
Părinții doamnei Saveta Sprânceanu, Vasile și Maria, au fost, de fapt, oameni de la țară, de la pământ. În familie au fost trei fete, cea mijlocie, Eugenia, e în viaţă. Doamna Saveta, cea mai mare în familie, s-a născut în anul 1930, iar în anul 1950 s-a căsătorit cu Ion Jar din Movila. Împreună cu soțul au crescut și au educat un singur fecior, Vasile. (Dumnezeu să-l ierte, căci a plecat prea devreme în lumea celor drepţi). Doamna Saveta Jar a lucrat ca și toți movilenii trei ani în colhoz. În anul 1952 e angajată la Oficiul poștal Herţa, în calitate de poștaș. După cum îmi mărturisește dumneaei, au fost timpuri foarte grele. Pe ger, ploaie, noroi, în fiecare zi ducea pe la casele oamenilor din Movila sute de ziare, reviste, scrisori etc., aducându-le şi bucuria… Peste 40 de ani a purtat „geanta cu noutăți” pe la casele oamenilor pe dealurile Movilei. În anul 1985 a ieșit la pensie, dar a mai continuat să lucreze până în anul 1993. A fost și a rămas stimată de consăteni, de colegii cu care a lucrat pe parcursul anilor. Pentru munca conștiincioasă a fost în repetate rânduri menționată cu diplome de onoare și premii.
A doua vocație a doamnei Saveta Jar a fost broderia. A țesut portrete, diferite obiecte casnice… Am întrebat-o de unde a venit acest frumos dar… Răspunsul a fost ferm – de la școală, anume acolo a îndrăgit această ocupație. Mi-a spus că a participat pe parcursul vieții la diferite expoziții de lucrări țesute la Hliboca, Herța, Cernăuți. A fost menționată cu diplome și premii bănești. Unicul fiu, Vasile, după serviciul militar în termen a lucrat la tipografia raională, ajungând director al întreprinderii. A plecat prea devreme din rândurile prietenilor, colegilor, rudelor. Dar, cel mai dureros moment pentru mama Saveta e pierderea fiului. Am găsit-o și în prezent, plângând după el, uitându-se cu drag la fotografia lui Vasile. Căci așa e inima unei mame… La cei 91 de ani se simte ca la bătrânețe, să-i dorim sănătate și ani mulți înainte.
Viorel GHIBA
Gazeta de Herța 