O amintire din anul 1967, cu 54 de ani în urmă, alături de elevele Școlii cu limba română de predare din Noua Suliță, unde mă aflam la practica pedagogică. Ași fi bucuros să aflu ceva de soarta lor. Cred că toate sunt mame bune, soții și bunicue. Rog pe Bunul Dumnezeu să ajungă vârsta mea- 84 de ani, ba chiar mai mult, cât a da Domnul, să nu știe de boală și necaz. La vie est belle. Ora et labora.
S-a întâmplat aşa, că la vârsta de vreo 32 de ani am fost operat de apendicită de către chirurgul Roman Beleavschi al lui Iurie, un medic vestit de la Spitalul din Hliboca. L-am rugat să nu folosească anestezie, căci voi răbda cât va dura operaţia. El a ţinut cont de dorinţa mea. După operaţie m-a cam durut, dar peste o săptămână s-a tămăduit rana, m-am simţit bine şi mi-au dat drumul acasă. Totul a fost bine.
Cât m-am aflat la spital în secţia de chirurgie, am făcut cunoştinţă cu şeful spitalului, Petro Mosenjal al lui Simeon, care tot era chirurg. Peste vreo trei luni, şeful Spitalului din Hliboca m-a chemat la lucru în funcţie de doctor-biochimist, şef al laboratorului. În acel moment, după absolvirea Facultăţii de biologie a Universităţii cernăuţene, eu lucram agronom-inspector la Staţia de carantină a plantelor din Cernăuţi. El m-a întrebat ce salariu am. I-am răspuns că am un salariu de 105 ruble şi uniformă. Lucram şi la Vamă la Vadul Siretului şi la Porubne. El mi-a spus că la spital salariul va fi de 125 ruble şi în loc de uniformă – halat alb. Şi mi-a mai spus că, lucrând la spital, voi putea scrie şi disertaţia. L-am întrebat unde voi putea locui, căci am familie – soţie şi o fetiţă. Mi-a răspuns că, dacă voi lucra stăruitor, mă va ajuta. Într-adevăr m-a ajutat: peste patru luni am primit locuinţă.
Am muncit mult, dar am fost şi fericit… M-a ajutat, m-a îndrumat şi controlat. Mi-a dat sfaturi bune, să lucrez cinstit, calificat. L-am ascultat întotdeauna. Şeful spitalului era un om serios, bun specialist, îi plăcea curăţenia, disciplina. Cât am lucrat acolo, am ţinut cont întotdeauna de sfaturile lui.
Condiţiile de lucru erau destul de grele: existau două camere, una pentru analizele clinice şi una pentru analizele biochimice – într-o clădire unde se aflau morga şi cabinetul fizioterapeutic. Colectivul era mic, lucru mult, condiţii complicate, bolnavi mulţi, cu diferite boli. Şeful spitalului m-a trimis la Cernăuţi, la Spitalul regional, unde am învăţat să fac analize biochimice. Am lucrat cu personal calificat, cu stagiu. Lucram mult, de dimineaţă până seara, până nu terminam totul. Împreună cu colegii ne bucuram de lucrul ce-l făceam, îi ajutam pe bolnavi. Colectivul era unit, prietenos, învăţam unii de la alţii şi lucram mult.
Îmi amintesc cum într-o toamnă, anul 1973, la Cernăuţi a sosit din Kiev Nicolai Amosov al lui Mihail, un cardiolog vestit, chirurg, mare om de ştiinţă, scriitor, pentru a participa la o întâlnire cu medicii din regiunea Cernăuţi. Întâlnirea a avut loc la Casa Ofiţerilor, fiind prezenţi medici de diferite specialităţi. Sala a fost arhiplină. Întâlnirea a fost interesantă şi a durat câteva ore. Toţi îl ascultau pe Amosov cu mare interes. La această întâlnire am asistat şi eu, deoarece medicul-şef Petro Mosenjal m-a luat şi pe mine. Când în sală a intrat Amosov, pe mulţi medici el i-a cunoscut, numindu-i pe nume. Printre ei a fost şi Petro Mosenjal, ceea ce ne-a bucurat mult.
Cât a lucrat Petro Mosenjal în postul de şef al spitalului, am avut toate cele necesare pentru lucru. Adesea mă trimitea la Cernăuţi ca să mai învăţ câte ceva nou. De multe ori veneau în control diferiţi specialişti din regiune şi plecau mulţumiţi de faptul cum lucra laboratorul Spitalului din Hliboca.
La 6 ianuarie 1981, la locul de muncă, la policlinica spitalului, pe înserate (se întunecase deja), la vârsta de 58 de ani neîmpliniţi, a decedat de astmă bronhială, medicul-chirurg Petro Mosenjal. S-a întâmplat aşa că în acel moment nimeni nu era la policlinică ca să-l ajute. A fost o veste dureroasă şi tristă pentru toţi lucrătorii policlinicii, spitalului, pentru toţi locuitorii raionului Hliboca şi regiunii Cernăuţi.
Petro Mosenjal a fost pentru cei care l-au cunoscut un exemplu demn de urmat, un Om cu o inimă mare, care tot timpul a venit în ajutor ori de câte ori a fost necesar. El a lăsat urme adânci peste tot, dar mai ales pe calea parcursă în activitatea sa nobilă de medic-chirurg, şeful Spitalului din Hliboca.
41 de ani au trecut, iar eu şi cei puţini care au mai rămas în viaţă, nu-l putem uita. Pe mulţi i-a scăpat de la moarte, el singur având o asemenea soartă.
Fie-i ţărâna uşoară şi amintirea veşnică, iar Bunul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Chipul său luminos a rămas în memoria celor care l-au cunoscut şi l-au stimat mult.
Vasile PIŢUL,
fost şef de laborator,
pensionar, 84 de ani
s. Oprişeni, CT Hliboca
Gazeta de Herța 