Mai întâi a fost „Mașina cu poeți”, acea neobișnuită mașină de poveste, care a topit câte o sârmă ghimpată între bucovineni cu fiecare oprire la Cernăuți și Suceava. Forța miraculoasă a cuvântului liric a transformat „mașina cu poeți”, într-o caravană a prieteniei, căci anume în îmbrățișarea acestor reuniuni s-au așternut drumuri de flori între Dumitru Irimia, Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere Suceava, și primărița Elena Nandriș din comuna Mahala. Pandemia, iar acum războiul din Ucraina au oprit „Mașina poeților”, și Elena Nandriș și-a schimbat funcția în cadrul primăriei, dar prietenia a rămas. Legăturile au devenit și mai temeinice în aceste zile grele pentru toată lumea. Datorită ajutorului dlui Dumitru Irimia, tinerii din Mahala sunt echipați cu inventar sportiv. Sosind la Suceava, la salonul de carte al Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare”, Elena Nandriș nu putea să nu treacă și pe la prietenul, ce le stimulează și încurajează tinerilor mahaleni dragostea pentru sport. De data aceasta le-a pregătit o frumoasă donație de mingi de fotbal, volei, baschet, oină, promițând că va veni la Mahala să-i învețe pe copii jocul românesc oina.
LUMEA BUNĂ CU DRAG SE-ADUNĂ
Nu știu câți kilometri sunt de la Cernăuți până la Frătăuții Noi și nici nu-mi imaginam, până mai ieri, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, ce oameni minunați trăiesc acolo. Dar gazdele noastre, Elena și Constantin Negru știu că doar o scurtă cărare desparte comuna lor de Fântâna Albă, de acel pământ unde brazii cresc din osemintele românilor, omorâți la 1 aprilie 1941. „Suntem atât de aproape de Fântâna Albă”, oftează Constantin Negru, directorul Școlii Gimnaziale „George Tofan” de la Bilca. Această apropiere cu ecou din tragica istorie a românilor despărțiți de graniță l-a apropiat de un alt tărâm al martirilor români, comuna Mahala de sub Cernăuți, fosta moșie a Mănăstirii Putna. A insistat pe lângă Elena Nandriș, responsabilă (în cadrul primăriei) de cultură, sport și relații internaționale, cu invitația de a-i face o vizită în perspectiva unor temeinice și rodnice înfrățiri, găsind nu unul, ci două prilejuri potrivite – sărbătoarea patronilor familiei sale și împlinirea a cinci ani de la ziua când primărița (funcție deținută de Elena Nandriș la acel moment) a ajuns prima dată la Frătăuții Noi, vorbindu-le despre soarta limbii române și răscolindu-le pe gazde cu chemarea: „Nu ne lăsați, fiți cu noi!”.
Acum și mai dureros răsună această chemare dinspre Cernăuți, și mult mai necesar ne este ajutorul și sprijinul moral al fraților din România.
Se spune că, începând de la sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, păsările își învață puii să zboare. Simbolică întâlnirea noastră în această zi, noi oaspeții, simțindu-ne ca puii cu aripile prea fragile pentru un zbor înalt. Ne-a luat Elena Nandriș de însoțitoare la drum, pe mine și jurnalista Carolina Jitaru, nu ca să-i ținem de urât, ci să ne facă o plăcere, să ne sustragă măcar pentru câteva ore din atmosfera apăsătoare de acasă. Mai cu seamă că, fiind înzestrate cu harul cântecului, Carolina, precum și Elena Nandriș, aveau să se întâlnească pe unda acelorași melodii, pasiuni și dragoste pentru muzica populară cu gospodina casei, Elena Negru, profesor pentru învățământul primar, conducătoarea grupului folcloric BILCUȚA. Totul în casa soților Negru este luminat de aura folclorului românesc. Cântărețele noastre au îmbrăcat iile gazdei, pentru Carolina s-a găsit o cătrință și un brâu de când era bunica fată, cum se spune pe la noi. De dragul nostru s-au gătit în cele mai frumoase costume populare împreună cu părinții și cei doi copii – fiul Rareș și fiica Iza.
Ghicindu-ne parcă întrebarea, mămica Elena ne-a depănat pe scurt povestea numelui fetiței. Au lucrat cu soțul, în primii ani de căsătorie, în Maramureș, pe Valea Izei, în localitatea Bogdan Vodă. Băiatul li s-a născut acolo, iar la revenirea la vatră au avut bucuria să le aducă barza fetița mult așteptată, pe care au numit-o în amintirea anilor romantici trăiți în fagurele maramureșean.
Până seara târziu au avut ce discuta primarii Zaharia Rusu și George Olari cu Elena Nandriș, mesagerul vieții culturale din Mahala, proiectând noi colaborări. A intrat pentru puțin timp să-i felicite pe gospodari și parohul Bisericii din Frătăuții Noi, părintele Daniel, fapt ce denotă o armonioasă conviețuire în această comunitate: directorul, preotul și primarul formează un tot întreg. Prezența slujitorului altarului m-a adâncit în trecutul vetrei mele natale, amintindu-mi de părintele și scriitorul Iraclie Porumbescu. După ce a slujit la Boian la altarul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în anii 1857-1859, apoi la Șipote (astăzi, regiunea Cernăuți, Ucraina), preotul Iraclie Porumbescu s-a întors la Stupca. Însă după moartea soţiei şi iubitului fiu Ciprian, nefiind în stare să suporte pierderea, a plecat din Stupca, slujind la Frătăuţii Noi, unde a fost înmormântat. La 80 ani după moartea sa, osemintele i-au fost mutate la Stupca, pentru a odihni alături de fiinţele dragi. Exhumarea părintelui a fost primită cu mare tristeţe de descendenţii enoriaşilor de odinioară. „Cine ne va duce pe noi, când toţi morţii vor învia, la Judecata de Apoi?”, s-au opus sătenii, plângând cu părere de rău.
După acest drum, încep să cred că nimic nu e întâmplător în lumea asta, cum spune tânăra mea colegă în ale scrisului Carolina. M-a adus la Frătăuții Noi poate duhul lui Iraclie Porumbescu, pentru care am o adorație aparte, dar și amintirea eminescologului George Muntean, originar din Bilca, și soției sale Adela Popescu, poeta la care găsesc leac pentru dureri sufletești. Rămâne, însă, pentru mâine despre ce-a urmat și pe unde ne-au mai purtat Constantin și Elena.
LA BILCA LUI GEORGE TOFAN, LUPTĂTOR PENTRU ȘCOALA ROMÂNEASCĂ SUB STĂPÂNIRE STRĂINĂ
Și a lui George Muntean este Bilca, reputat eminescolog, istoric literar, om politic, bucovinean de elită, spirit combativ pus în slujba prosperării neamului românesc. Venea din București la Cernăuți să mai potolească cu zâmbetul și înțelepciunea sa atmosfera incandescentă de la întrunirile noastre naționale și ne spunea că „NOI NU LUPTĂM PENTRU UNIRE, CI PENTRU RECUPERARE”. Cu chipu-i luminos și zâmbetul pe buze, cu sufletul acasă la vatra natală Bilca, George Muntean ne deschidea cele mai dramatice și nedrepte pagini din istoria Bucovinei. A fost o perioadă când venea la Cernăuţi mai des decât la cuibul părintesc.
Dar altădată despre George Muntean, acum – despre un prieten de astăzi, Constantin Negru, cu familie și casă la Frătăuții Noi, dar cu părinți care i-au dat viață la Bilca și cu o școală, pe care o conduce tot acolo, la vatra natală. Prinzând cu condrumețele Elena Nandriș și Carolina Jitaru un răsărit de soare în casa profesorilor Constantin și Elena Negru din Frătăuții Noi, cum să nu ajungem și la Bilca? Nu numai pentru că domnul Constantin de mai bine de un deceniu este director al școlii de acolo, ci mai mult pentru învățătoarea Elena Negru, care valorifică valorile folclorice, crește și promovează tinere talente. În fața școlii stă bustul lui George Tofan, gimnaziul purtându-i numele. Până la 1918 am fost și noi, românii din nordul Bucovinei cu Bilca împreună sub stăpânirea austriacă, și mai departe până la 1940 tot împreună am fost. George Tofan a avut fericirea să-și vadă aievea visul de a trăi în îmbrățișarea Patriei. Drept că numai doi ani i-a îngăduit Dumnezeu să trăiască cu visul împlinit în Țara pentru care a luptat cu cuvântul, luându-l la o vârstă tânără (1880-1920). Dar a lăsat un nume și urme de neuitat, mai ales în istoria Cernăuțiului, datorită luptei pentru școala românească în timpul asupririi austriece și războiului. Este cunoscut ca jurnalist, editor, scriitor, rămânând în memoria posterității ca pedagog de elită. Înzestrat și cu un captivant talent oratoric, despre el se știe că a fost una din figurile principale care a făcut apostolat cultural. George Tofan este legat de Cernăuți prin studiile universitare (a studiat limba română, istoria și geografia). Din 1907 până la 1914 a fost profesor și director al Școlii Normale din Cernăuți. A reorganizat învățământul pe baze românești în jud. Suceava. A luat parte activă la pregătirea Congresului Național al românilor din Bucovina și la Unirea de la 28 noiembrie 1918. Memorabile și de bună învățătură ne sunt astăzi cuvintele lui George Tofan, rostite la ședința Consiliului Național Român din 25 noiembrie, în numele refugiaților români: „Ridicându-ne pe deasupra tuturor prejudecăților, uitând tot trecutul neînțelegerilor, gândurile noastre se îndreaptă în aceste clipe mărețe numai la viitorul neamului nostru iubit și de aceea chemăm la munca pentru fericirea acestui neam pe toți cei de un gând cu noi”. Ne vin din trecut ca un testament, ca un program de activitate pe tărâm național aceste cuvinte. Și iarăși mi se pare că nu întâmplător ne-a luat doamna Elena Nandriș la înfrățirea comunei Mahala cu „cei de un gând cu noi” din Frătăuți și Bilca, unde vibrează atât de viu chemarea lui George Tofan.
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 