Când merg la vatra natală, Lehăceni-Boian, am două opriri la întoarcerea spre Cernăuți. De la cei dragi din cimitir, ajungând în centru, cotesc pe ulicioara ce duce spre casa doamnei profesoare Eleonora Bizovi. De obicei, intru neanunțată, știind că voi găsi ușa deschisă. Nu uit ce mi-a dat de grijă odată, că portița are nazuri: se deschide mai greu, și trebuie de apăsat cu mai multă putere pe clanță. Nu demult, când m-am oprit la Boian, am găsit portița deschisă și pe gazdă prin ogradă cu o căldărușă în mână. Uda florile. A așteptat ploaie, dar a venit numai vântul. De dimineață un vânt puternic a bătut toată ziua… Doamna Eleonora se bucura că nu i-a rupt trandafirul din pragul casei, iar eu – că o văd sănătoasă, vioaie, zâmbind…
„Chiar așteptam să vii, că am ceva pentru tine”, m-a întâmpinat bucuroasă, invitându-mă în casă. Câteva ore mai înainte l-a petrecut pe Nicușor, fiul de la Chișinău. „A stat câteva zile, mi-a făcut tot lucrul bărbătesc prin casă și pe afară, acum a trebuit să plece”, mi-a spus fără a-și trăda tristețea că iarăși a rămas singură. De fapt, nimeni n-a auzit-o vreodată să se plângă de singurătate, mai ales copiii și nepoții. De ce să le strice inima? Nici nu e singură, e cu lumea ei veche, cu sutele de cărți adunate de-a lungul vieții împreună cu soțul, profesorul de română Vasile Bizovi. Iar de mai anul trecut a intrat într-o minunată lume nouă – cea a Facebook-ului. Pentru doamna Eleonora lumea virtuală a Internetului e minunată, pentru că, navigând numai pe unde a îndrumat-o fiul și nepotul Mihai, îi vede pe cei dragi de departe și poate vorbi cu ei. Se apropie încă cu un pic de teamă de laptop, dar se pricepe să deschidă paginile ce o interesează. Totuși, rămâne cu dragostea la cuvântul tipărit pe hârtie, e mult mai liniștită când ține ziarul sau cartea în mână.
La despărțire am primit acel „ceva” ce avea pus deoparte pentru mine. Era un teanc mare de ziare „Literatura și Arta”, pe care i le trimite de la Bălți fiica Mărioara. Mi le-a dat fără întoarcere: „Le citești și le transmiți mai departe la alții care se interesează”. Eu căutam capăt de vorbă despre apropiatul dumneaei jubileu de 90 de ani, iar doamna Eleonora se făcea că nu aude. La o altă sărbătoare se gândește acum. N-a rămas mult, mai este un an până la aniversarea unei jumătăți de mileniu de la prima atestare a Boianului. „Eu pot să nu ajung, dar voi să sărbătoriți frumos”, le dă poruncă boincenilor în care are încredere și știe că-și iubesc baștina. Din partea noastră nu există alt răspuns decât să sărbătorim frumos împreună!
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 