POMENIRE LA 40 DE ZILE DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE
După vechea rânduială și obiceiul însemnat în Sfânta Scriptură, îndoliata familie a regretatului nostru Vasile Tărâțeanu s-a adunat duminică, 11 septembrie, la slujba de pomenire de 40 zile a adormitului întru Domnul, avându-i alături pe câțiva prieteni apropiați răposatului și enoriași ai Capelei Mitropolitane „Sfinții Trei Ierarhi” din vechiul cimitir din Cernăuți, printre care i-am întâlnit pe soții Viorica și Florin Stan, referent principal la Consulatul General al României la Cernăuți. Este un tărâm sfânt, încărcat de istorie românească, acest loc, unde odihnesc osemintele Mitropoliților Bucovinei și în apropierea căruia se află mormântul lui Aron Pumnul. În această mică biserică Vasile Tărâțeanu s-a rugat până în ultimele zile ale vieții, înainte de a pleca la tratament la Iași, adică numai la câteva săptămâni înainte de moarte, a făcut curățenie la mormântul lui Aron Pumnul.
Semnificativ că rugăciunea pentru trecerea ușoară a sufletului său prin vămile văzduhului a avut loc în duminica când creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoreau Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În predica adresată enoriașilor, parohul Capelei, părintele Cristofor Gabor, a vorbit despre credința și râvna Sfântului Ioan pentru adevăr. Și pomenitul rob al lui Dumnezeu Vasile, ajuns la judecata particulară pentru a intra în sanctuarul ceresc, și-a trăit viața în credință și adevăr, lăsându-ne un model de cum trebuie să trăim ca români care își prețuiesc și înmulțesc valorile naționale. Părintele Cristofor a amintit că răposatul a fost nu doar enoriaș, ci poate fi numit și ctitor al Capelei renovate, deoarece s-a zbătut pentru a-i insufla o nouă viață. Nașterea și Învierea Domnului le sărbătorea împreună cu familia în acest sfânt lăcaș. Fiicele Ana-Cristina și Mariana, cu soțul și cei doi copii ai lor, vin aici la slujbele de duminică. Prin rugăciuni și pomenire în numele celui adormit, preotul a cerut îndurarea lui Dumnezeu asupra sufletului bunului creștin, care a fost Vasile Tărâțeanu. Ne-a fost bine cu el, pentru că a fost bun și iertător… A lăsat în urmă numai lucrări ziditoare și amintiri frumoase, dar ca orice muritor are nevoie de iertarea păcatelor, căci chiar și sfinții cer rugăciunile celor vii.
Am scris și am spus nu o dată că înaintea tuturor calităților ce l-au înnobilat pe poetul, omul de cultură, fondatorul de societăţi, ziare româneşti şi festivaluri, animatorul de congrese şi sărbători naţionale, Vasile Tărâțeanu rămâne ca îmblânzitor de spirite orgolioase, iertător şi răbdător. A deținut numeroase distincţii şi premii naţionale pentru literatură din partea Patriei istorice România, titluri de cetăţean de onoare în câteva municipii din România, şi, desigur, cea mai valoroasă apreciere – titlul de membru de onoare al Academiei Române. Toate au mare greutate pe cântarul faptelor sale, însă oricât ar fi ele de răsunătoare şi fastuoase, numai cu acestea nu cucereşti renumele, dar mai ales dragostea de care s-a bucurat Vasile Tărâţeanu în mijlocul conaţionalilor din mica şi marea sa Românie, dragoste ce nu va dispărea nici după plecarea sa. Deasupra tuturora se înalţă bonomia, acea rară calitate umană de a-şi ierta aproapele şi a uita răul pricinuit de cei din jurul său. E imposibil să ne imaginăm ce rău ar fi trebuit să-i facă cineva lui Vasile Tărâţeanu ca să-l fi supărat până la ură, până la răutate. Nu ni-l închipuiam trecând pe alături fără să spună „Bună ziua”, fără să se oprească găsind pentru cunoscuţi, prieteni sau neprieteni o vorbă bună. Asta nu înseamnă că, nepurtând duşmănie celor ce-l jigneau, el era la fel de loial şi indulgent cu răuvoitorii ce lovesc în demnitatea neamului românesc. Însă cu trecerea anilor şi adunarea argintului înţelepciunii, armele sale îşi schimbară tăişul pe diplomaţie şi delicateţe mult mai eficiente, întocmai ca în respiraţia-i lirică: „Printre ani de suferinţă/ Viaţa-i dulce de credinţă”, sau „Dă-mi te rog, Doamne, putere/ dacă poţi şi dacă vrei/ ca să-i iert pentru trădare/ şi să uit pe veci de ei”...
Maria TOACĂ
Gazeta de Herța 