LA PROBOTEȘTI, CU TOTCE IUBIM, ÎMPREUNĂ!

Ca să ne fie viața dragă în aceste zile, când în jur e atâta jale și atâta moarte, ne ținem de tot ce iubim, de ceea ce avem mai scump sufletelor noastre. Nu există în timp de război un adăpost mai pașnic, mai liniștitor, mai întăritor în credința că avem pentru ce trăi, decât lumea copiilor. Am trăit cu toate fibrele ființei acest sentiment în mijlocul elevilor de la Gimnaziul din Probotești, antrenați de profesoara de română și geografie, Tatiana Tutunaru Bârzu, la „țeserea istoriei neamului”. Și nu doar datorită proiectului Societății „Doamnele Române”, la care au participat, alături de semenii lor din Mahala, Mahala-Ostrița și Liceul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți. Proiectul s-a încheiat încă la finele lunii noiembrie anul trecut, dar nu s-a stins flacăra dragostei pentru arta populară, pentru toate lucrurile minunate ce se păstrează în casele țărănești și se transmit din generație în generație. De fapt, la Probotești, ca și în alte sate din ținutul nostru, rar unde se zărește câte o căsuță de demult, însă și în căminele moderne și-au găsit loc de cinste câte o năframă brodată, o față de masă dantelată, pernuțe și covoare de la bunici și străbunici. Cu cât sunt mai vechi aceste relicve, cu cât ne vin mai din trecut, cu atât sunt mai prețioase, mai ales costumul popular românesc sporește în valoare odată cu vechimea sa. Tineri cu dragoste de portul popular întâlnim în toate localitățile românești din ținutul nostru. Însă mai rar localitate ca Probotești, unde copiii s-au pasionat să confecționeze cu mâinile lor portul de zile mari al românului. Ei fiind mici, și costumele croșetate, cusute de fetițele, dar și de câțiva băieței, sunt pentru păpuși, adevărate bijuterii de artă populară.

Am primit în dar, la Palatul Național al Românilor din Cernăuți, „românași”, gătiți în costumele populare lucrate de mâinile lor de meșter-faur, dar nu demult, în sâmbăta de 11 februarie, am avut bucuria să vedem pe viu cum prind viață aceste minuni. Doamna profesoară Tatiana Tutunaru Bârzu, împreună cu ajutoarele sale, meșterițele Zinovia Niculăiță și Maria Crihan, cu învățătoarele Aurica Isac, Rodica Ciubotaru și educatoarele de la grădiniță – cumnatele Mihaiela și Cristina Tutunaru, ne-au invitat și pe noi, doamnele române, la o şezătoare, să ne transpunem în universul poveștilor, „țesând” împreună cu elevii lor măcar câteva fire din istoria neamului.

De cum am pășit pragul sălii unde se adună de obicei micii creatori de modele populare, scenariul pregătit în prealabil de gazde a fost dat peste cap. Imposibil să fi respectat protocolul, în timp ce doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, s-a lipit de meșterița Zina (Niculăiță) și n-a lăsat andrelele din mână până n-a încheiat trăistuța și nu i-a prins baierele, potrivind-o celei mai mici păpuși, pe care noi, celelalte însoțitoare din Cernăuți (prof. Viorica Stan, jurnalistele Carolina Jitaru și Maria Toacă) am „botezat-o” – Irinuca. În timp ce Excelența Sa, Irina Loredana Stănculescu, lucra cu inspirație, Carolina s-a regăsit în stihia ei – cântecul. „Ceva țărănește, de iarnă ce se cânta la șezători”, a fost comanda celor mari. Copiii și Carolina aveau o amintire comună, din tabăra de astă vară din Sângeorz-Băi, unde s-au odihnit, au cântat și au respirat românește împreună. „Cât trăim pe-acest pământ, mai există ceva sfânt./ Cât durea-ne-vor izvoare,/ Ori un cântec ce dispare…” s-a revărsat tulburător din sufletele tinere, după „Sanie cu zurgălăi”, care nu prea i-a prins pe cei mici, deși afară totul era alb, pe văi, pe dealuri. În sală, în suflete, la acel moment adia a primăvară – de la buchețelele de brândușe aduse de doamna Irina Loredana Stănculescu, de la mărțișoarele, în formă de romburi, „urzite” de fetițe și băieți în jurul Mariei Crihan. Amintindu-și cum făcea mărțișoare în copilărie, bunicuța i-a învățat mai întâi pe nepoțeii Stas (clasa VII) și Artiom (clasa I), apoi a venit la șezătoarea prietenilor lor, să-i găsească primăvara primeniți în legenda Mărțișorului. Ace-ști doi frățiori au de la cine deprinde arta populară, precum și strănepoatele Zinei Niculăiță, Veronica și Anastasia Ciorna. Străbunica, în trecut învățătoare de clasele primare, le este cea mai bună sfătuitoare, ca un adevărat înger păzitor.

După ce s-a inițiat în ale croșetării lângă cea mai mică meșteriță, Andreea Tutunaru, doamna profesoară Viorica Stan s-a interesat de tradiția confecționării mărțișoarelor „marca Probotești”, adică în formă rombică, reușind să nu rămână în urma iscusitelor Sofia Tutunaru, Anastasia și Veronica Ciorna, Mariana Carabuș, Ana Scripcaru, a băiatului cu drag de lucrul de mână, Andrei Tutunaru, și să împodobească un ram din pomul vestitor al primăverii.

Prinși în lucru și cântec, în spiritul tradițiilor de odinioară, cei mari au depănat și povești: meșterița Zina mi-a mărturisit că la Probotești a adus-o din Cerlena dragostea pentru ursitul ei, doamna Irina Loredana Stănculescu și-a exprimat admirația pentru acest sat, care-i amintește de locurile copilăriei la bunica Victoria din Nenciulești, Râmnicu Vâlcea, „cu capre pe deal și gâște pe vale”. „Se împlinește un an de când bunica Victoria a plecat la Domnul, răpusă de covid, la vârsta de 92 de ani”, i-au lăcrimat regretele, întâlnirea de la Probotești readucând-o în cele mai fericite clipe ale vieții, aceleași re-trăiri vibrând și în sufletele noastre.

În dialogul cu doamnele profesoare, șefa misiunii române s-a interesat de necesitățile școlii, de ajutorul ce-l așteaptă colectivul pedagogic de la România, lăsând din partea dumneaei o mică donație și ideea unui nou proiect pentru înzestrarea teritoriului.

Am făcut schimb de cărți cu prof. Tatiana Tutunaru, autoare a două volume dedicate istoriei baștinei și școlii din Probotești, am primit în dar de la copii câte o păpușă în portul nostru de zile mari. Semnificativ și faptul că ne-am întâlnit în îmbrățișarea a tot ce avem mai drag sufletului chiar a doua zi după deschiderea Punctului vamal Probotești-Racovăț. De-acum, satul trecut prin cel mai crunt refugiu, cu un hotar ce i-a tăiat inima în două, nu mai este la margine, ci foarte aproape de Țară.