„Acela care vrea să facă ceva nu discută ci lucrează…”
Și până la filmul „Eminescu și Cernăuții”, Mihai Grosu, în perioada de activitate ca operator și regizor la canalul TVA, dar și de când e liber profesionist, a realizat lucrări ce pun în lumină valorile spirituale ale Bucovinei. Îndeosebi, ține la documentarul despre istoria Bisericii cu hramul Sfântul Nicolae din Cernăuți, înălțată după modelul catedralei episcopale Curtea de Argeș. Totuși, cea mai mare bucurie sufletească încununată cu o clipă de grație își are începutul de la propunerea domnului Ionel Novac, fost consul al României la Cahul, de a filma după scenariul său despre Eminescu la Cernăuți. La echipa de profesioniști, adunată de producătorul independent de film Dumitru Pohus, nu se putea să nu fie antrenați și oameni ai locului, care pășesc zilnic pe urmele lui Eminescu la Cernăuți. Cu completări elocvente la scenariu a intervenit poetul Vasile Bâcu, președintele Societății Mihai Eminescu, dar și arhiviștii care apar episodic în cadrele filmului – Petru Grior, Nicolae Costaș, Maria Guțul, Lidia Huțcal. Astfel, bucureștenii au venit cu experiența, cu asigurarea de mijloace, iar cernăuțenii – cu trăirile și cunoștințe în reflectarea subiectului abordat. Amintim încă o dată persoanele care au stat la temelia acestei lucrări: regia și imaginea – Irina și Mihai Grosu, producători Dumitru Pohus și Mihai Grosu, sonorizare Diana Chibac, scenariu Ionel Novac, Vasile Bâcu. Un moment aparte care îl apropie pe Eminescu de tânăra generație este implicarea copiilor, a adolescentului Mihai Grosu, în roluri principale și scene de masă, ceea ce l-a ajutat pe regizor să-și atingă scopul despre care mărturisește: „Acest film a fost o încercare, am vrut să-l prezint pe Eminescu așa cum îl vedem și îl înțelegem astăzi, ca un contemporan al nostru, ca un copil ce umblă printre noi…”. Copilul ce umblă printre noi a fost adus pe ecran de Vlad Pascar, ascultând cum murmură izvorul, alături de mica prietenă, fetița care i-a încântat pe bucureșteni, Daria Crețu. Liceanul Costel Cravciuc apare în chipul lui Theodor Ștefanelli, prietenul cel mai apropiat al lui Eminescu la Cernăuți, care ne-a lăsat cele mai emoționante amintiri despre anii de școală a viitorului Poet Național. O bucurie fără de seamăn a fost pentru copiii de la Liceul „Alexandru cel Bun” să se revadă, la proiectarea filmului, în scenele de masă. Dar și pe „actorii” adulți i-a înaripat experiența de a se transpune în epoca austriacă a Cernăuțiului, unde Gheorghe Eminovici și-a adus fiii să facă carte. În roluri episodice apar Vasile Rauț (Gheorghe Eminovici), Serghei Hacman (directorul școlii primare Național-Hauptschule, unde a învățat Mihai Eminescu în perioada anilor 1859-1860), prof. de istorie Ion Abobuțoaie (directorul Obergimnaziului), directorul liceului din Iordănești Vasile Ioneț în rolul lui Aron Pumnul, doamna Elena Pascari, care a reînviat chipul dulcii mame. După premiera la Liceul „Alexandru cel Bun”, filmul, însoțit de regizor, de „actorii” (mai mari și mai mici) Vasile Rauț, Daria Crețu, Mihai Grosu-junior, și-a început periplul prin România. De fapt, premiera a avut loc la Liceul „Petru Rareș” din Suceava, unde studiază fiul regizorului. La întrebarea cum se simte băiatul său printre colegii de liceu în ipostaza de vedetă, Mihai Grosu tatăl mi-a răspuns că la această instituție de învățământ toți liceenii sunt „vedete”, adică fiecare are pasiuni și se afirmă într-un anumit domeniu. Emoțiile au culminat după proiecția de la Voluntari, dar mai ales în sala Muzeului Național al Literaturii Române de la București, unde cernăuțenii au fost primiți de directorul Mihai Costin și s-au adunat la 250 de prieteni ai bucovinenilor într-o sală cu vreo 80 de locuri. Fetița Daria, ca o adevărată artistă, a cântat și a recitat din Eminescu, emoțiile fiind mai aprinse în inimile celor mari. Erau de față urmași ai refugiaților din anii de tristă amintire, cu rădăcini în Bucovina, cu vechi dureri și nostalgii, cu gândul la zile mai bune pentru frații dornici de unire. De la București drumul a urmat la Scheii Bra-șovului, cu popas la cea mai veche școală românească și în universul străvechilor tipărituri ale literaturii române. Acolo au nimerit în îmbrățișările prof. Liviu Nicolae Dârjan, care păstrează în inimă prima sa ieșire în afara României, la Cernăuți, un teritoriu de dor, acolo unde „Mihai Eminescu a primit prima învățătură de la ardeleanul nostru Aron Pumnul”. Domnul Dârjan a insistat să le organizeze prietenilor din Cernăuți o emoționantă întâlnire cu urmașii de la vatra profesorului iubit al Poetului, la renumita Cuciulata. Surprizele, dăruirile sufletești au fost reciproce. Filmul de 65 de minute, care cuprinde în imagini cinematografice povestea plecării din Ipotești la școală a copilului visător Mihai, cu tatăl său Gheorghe Eminovici, și până la ultima sa vizită la sora Aglaia, în ajun de Crăciun, anul 1885, a fost urmărit de sute de ochi înlăcrimați. La vreo 350 de oameni, profesori de la cele șase școli din comună, coriștii unui colectiv artistic, s-au adunat la instituția ce poartă numele lui Aron Pumnul, avându-l în frunte pe cel mai de seamă gospodar al lor și mai drept, în pofida numelui de familie ce-l poartă cu mândrie, Vasile Strâmbu. La vârsta de 92 de ani mai ține în custodia sa publicația Foaia de Cuciulata, iar casa și-a transformat-o într-un adevărat muzeu. Le-a promis lui Mihai Grosu și Vasile Rauț că le va cădea bob sositor la Cernăuți, dornic de a parcurge drumul împărătesc al revoluționarului patriot român Aron Pumnul, pogorât ca un sfânt din ceruri pe pământul de patimi al Bucovinei. La Cuciulata Aron Pumnul este prezent la tot pasul – școala îi poartă numele, în fiecare an se organizează câte un festival în cinstea ilustrului cărturar.
E de menționat că filmul produs de GCC Film Global, producător general, GCC Film Worldwide și Mihai Petre Grosu, co-producători, a fost realizat cu fonduri exclusiv private, sub semnul alarmelor și războiului din Ucraina. Regizorul este recunoscător pentru sprijinul acordat Consulatului General al României la Cernăuți, Primăriei orașului, Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, lui Nicolae Bodnariuc, directorul Liceului și Muzeului „Maximilian Hacman” din Oprișeni, jurnalistului și poetului Nicolae Şapcă, precum și altor români adevărați, care l-au ajutat pe parcursul filmărilor. Realizatorii au filmat în liceul în care a învățat poetul, în locurile unde a stat cu chirie, inclusiv casa lui Aron Pumnul, dar și pe toloaca unde bătea mingea cu colegii de școală.
Unora nu le-a plăcut că în film apare ca poet al popoarelor român și moldovenesc, însă așa scrie și astăzi pe placa de pe Liceul nr. 1 și nu se poate șterge cu buretele anacronismele care mai persistă pe aici. Drept că la finalul filmului, istorici și literați din nordul Bucovinei vorbesc despre politica perfidă, de după 1944, când propaganda sovietică l-a transformat pe Eminescu din poetul național al românilor într-un oarecare „poet moldovean”. Însă demult nu trăim în tovărășie cu sovieticii, ca să facem referiri numai la nedreptățile suferite în trecut.
De rând cu bucuria realizatorilor filmului, am avut și eu o mulțumire sufletească. Împreună cu filmul documentar „Eminescu și Cernăuții”, a trecut hotarul de la români spre români și cartea „Veșnic adăpost al ființei noastre”. Nu pot să spun că mi-i inima pe deplin împăcată, dar totuși e o bucurie să țin în mână un vis deja împlinit, această carte, în care am încercat să dezvălui durata eminesciană la Cernăuți. Și nu numai prin felul cum îl omagiem sau cât de sinceri suntem în manifestările noastre de iubire și credință față de Poetul Național, ci și cum înțelegem, cum ne îndeplinim datoria față de continuitatea idealurilor eminesciene, exprimate în preceptele: „Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul și-a făcut-o sieși”; „Biserica este maica spirituală a neamului românesc”.
La fel, cred că ar spune despre lucrarea lor, și chiar am auzit de la Vasile Bâcu, coautorul scenariului filmului documentar „Eminescu și Cernăuții”, precum și de la regizorul Mihai Grosu că sunt conștienți de unele lacune, că sunt deschiși la dialog și la orice critică obiectivă. După succesul, buna primire în România, cu popas și pe tărâmul de sacralitate de la Ipotești, unde orice om devine mai bun și mai luminos măcar pentru o oră-două, ne convingem pentru a câta oară că apropierea de Eminescu ne face mai puternici, mai rezistenți în fața încercărilor destinului. Străduința realizatorilor filmului documentar „Eminescu și Cernăuții” îmi amintește cuvintele lui Eminescu rostite după amara dezamăgire de la congresul studențimii la Marea Serbare de la Putna din 1871: „Acela care vrea să facă ceva nu discută, ci lucrează… Mergem înainte, îi lăsăm să discute, facem ce știm și lumea vine după noi…”. Și mai spunea Eminescu: „OM RĂU NU EXISTĂ… RĂUL E ÎN SOCIETATE, NU ÎN INDIVIZI”. E o dovadă că am fost şi, cu toate păcatele noastre, suntem iubiţi de El, dacă în pofida suferinţelor ce-i veneau cu nemiluita din partea semenilor, Eminescu, luminat de cunoaşterea durerilor şi bucuriilor, credea în înălţarea fiinţei umane și susţinea direct, fără a ezita: „Om rău nu există […]. Răul e în societate, nu în indivizi”.
Maria TOACĂ
În imagini: moment de lucru la filmul „Eminescu și Cernăuții” – Muzeul din Oprișeni; imagini de la prezentări cu membrii Asociației „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța” (Președinte Prof. Dr. Vasile Adăscăliței); împreună cu producătorul Dumitru Pohuși și scenaristul Ionel Novac; alături de omul de cultură al Ardealului și prietenul de suflet al bucovinenilor, Profesorul Liviu Dârjan.
Fotografii din arhiva personală a lui
Mihai Grosu
Gazeta de Herța 