
Ziua de 11 octombrie a.c. a fost zi de sărbătoare pentru locuitorii satului hreațca din Ținutul herța, regiunea cernăuți, care au sărbătorit ziua satului natal, informează agenția BucPress.
Evenimentul a coincis și cu Ziua Recoltei acestei toamne bogate pe meleagurile Ținutului Herța. Gazdă și moderatoarea evenimentului a fost doamna Emilia Matei, primarul localității.

Printre oaspeţii de onoare la manifestare, remarcăm prezența reprezentanților autorităților locale: Victor Iavețchi, șeful interimar al Administrației Raionale de Stat Herța, Victor Ciuclea, președintele Consiliului Raional, Vasile Țurcan, prima rul CTU Ostrița, Lilia Iastremschi, starostele satului Țureni.

Slujba bisericească, de binecuvântare a locuitorilor și a roadei bogate a toamnei, a fost oficiată de un sobor de preoți, condus de Părintele Protopop al raionului Herța, Pavel Dumitru, dar și de preotul paroh Constantin Petru și protoiereul Ioan Petro, care slujesc la Biserica cu Hramul Sfinților Mihail și Gavriil din localitate, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României la Cernăuți.
A urmat un spectacol pe scena Casei de Cultură, unde cântecele populare culese din străvechea vatră au fost aduse pe scenă de interpreți și culegători de folclor renumiți în regiune, dar și din România, cum sunt Ilie Caraș, cetățean de onoare al localității, Orchestra „Plaiurile Herței”, dirijată de maestrul Ilie Crâșmaru, Grupul vocal ,,Stejăreii’’ din Hreațca, Ansamblul de dansuri ,,Alunelul’’ din Horbova și soliștii Victoria Sava, Serafima Tululiuc, Olga Ceucă, Alina Chiruță și Alexandru Timcu, care au oferit spectatorilor o seară autentic românească.
Consulatul General al României la Cernăuți a fost reprezentat de către doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu, care i-a felicitat pe locuitorii satului pentru această frumoasă sărbătoare și le-a dăruit un buchet de flori tricolore.
Organizatoarea acestei manifestări culturale a fost doamna Emilia Matei, primarul satului Hreațca, care an de an organizează cu atâta însuflețire și dragoste această sărbătoare, căreia îi urăm mulți ani la cârma satului și cât mai multe evenimente culturale pe viitor.
Marin GHERMAN, Agenția BucPress – http://www.bucpress.eu