
Vreau să mulţumesc tuturor oamenilor de bună credinţă din satele Bănceni, Buda Mare, Buda Mică, Godineşti, Horbova, Lucoviţa, Mamorniţa, Mamorniţa Vama, Ostriţa şi Ţureni pentru încrederea acordată în ziua de 25 octombrie. Votul pe care l-aţi exprimat mă îndeamnă să continuăm proiectele începute şi să realizăm multe lucruri importante pentru Comună. Împreună cu acei consăteni pe care i-aţi ales în Consiliul local şi împreună cu voi toţi putem transforma în bine Comuna noastră, putem aduce mai aproape de nevoile oamenilor structurile administraţiei locale de care are nevoie Comunitatea noastră. Cu toţii ne dorim să avem şcoli bine dotate, unităţi medicale profesioniste, firme puternice, drumuri puse la punct, pentru a aduce Ostriţa în rândul celor mai prospere şi dinamice comunităţi din Ucraina, cu care să ne mândrim zi de zi.
Cu multă stimă,
Vasile ȚURCAN, primarul CTU Ostrița