Muzeul Liceului nr. 2 din Noua Suliță a fost redeschis după reparație

În Ajunul Revelionului și-a deschis din nou ușile, după ample lucrări de renovare, Muzeul Liceului nr. 2 din orașul Noua Suliță.

Lucrările au constat în modernizarea încăperii, actualizarea conținutului expoziției, amenajarea unor instalații interesante, etc.

Toate acestea au devenit posibile datorită realizării Proiectului „Dezvoltarea și conservarea clădirilor patrimoniului istoric și cultural al Liceului nouasulițean în comuna Noua Suliță, regiunea Cernăuți”, aplicat în cadrul Programului de susținere a inițiativelor comunităților locale din zona carpatică, realizat de Asociaţia „Euroregiunea Carpaţi-Ucraina”.

Mijloacele financiare necesare pentru implementarea proiectului au fost alocate din bugetul regional, precum și din cel al comunei Noua Suliţă – beneficiara proiectului.

În calitate de parteneri ai proiectului au participat Organizația civică „Agenția pentru dezvoltarea economică şi colaborarea transfrontalieră Noua Suliţă” și Liceul nr. 2 din oraş, în trecut școală medie cu predare în limba română.

La deschiderea oficială a muzeului au participat autoritățile locale, coordonatorii proiectului, reprezentanții instituțiilor de învățământ din oraș.

Prima excursie pentru oaspeți a fost condusă de elevele liceului Alexandra Cravciuc, Ana Rusu și Irina Luchian și profesoara de istorie, Oxana Oberşt.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s