DE LA MAICA DOMNULUI ȘI DE LA OAMENI, DĂTĂTOR DE VIAȚĂ IZVORUL TĂMĂDUIRII 

Înclina spre apus Vinerea Scumpă, ziua când creștinii ortodocși au sărbătorit Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, dar și lui Hristos, pentru că El este Miracolul vindecării de orice boală. Anume din această zi păstrez câteva imagini de la Mahala, unde nu de azi, de ieri, ci de veacuri nesecate, ca și bunătatea sufletească a oamenilor locului, sunt câteva izvoare ale tămăduirii. Am în vedere Fântâna lui Vasile Lazor (Fântâna Lazoreni), cu apă de leac, precum și cele două izvoare cu apă bună pentru ochi de la marginea șoselei de importanță internațională, amenajate din perioada primăresei Elena Nandriș. Fântâna Lazorenilor, rămasă de la strămoșul vestitei familii a Nandrișilor, de asemenea, a fost reînnoită la inițiativa primăresei Elena Nandriș. Numai bine a fost reabilitată această fântână în ajunul vizitei câtorva din succesorii vestitei dinastii – de la Londra sosise John, fiul ilustrului savant Grigore Nandriș, de la Sibiu – nepotul acestuia, doctorul Gheorghe Nandriș, din Paris – Daniel, fiul lui Octavian Nandriș (fondatorul catedrei de limba română la Strasbourg). Am văzut bucuria din ochii lor și cât de fericiți erau, când au băut apă din fântâna strămoșului Vasile. 

Evocând fugitiv acele memorabile momente de prin anul 2012, mă opresc astăzi la oameni mai simpli, însă nu mai puțin prețuiți de consăteni. Ba, aș zice, că sunt mai importanți, pentru că sătenii au în fiecare zi nevoie de ei. Am în vedere ambulatoriul și lucrătorii medicali de aici, care sunt pentru comună ca un adevărat izvor al tămăduirii. Sosind la Mahala cu gândul la sutele de strămutați temporar din estul Ucrainei, am intrat mai întâi în această casă a tămăduirii, unde de rând cu localnicii primesc asistență medicală persoanele adăpostite.

Șefa ambulatoriului, Ana Leagu, de-acum le cunoaște problemele, ca și pe ale consătenilor pe care-i deservește de 32 de ani. Mai întâi de toate are grijă să-i asigure cu medicamente gratuite pe cei cu boli cronice, cum sunt suferinzii de diabet zaharat. Nu le refuză nici celor care pleacă mai departe, asigurându-i cu medicamentele necesare pentru mai mult timp. În pofida acestor zile groaznice de război, la Mahala nu se simte deficitul de medicamente, datorită ajutorului umanitar primit din străinătate. Șefa ambulatoriului îi este recunoscătoare întreprinzătorului Marin Nandriș, care a contribuit la aducerea ajutoarelor, îndeosebi medicamente din Belgia, Germania și România. 

Până acum, doamna Ana Leagu și colectivul ei de 30 lucrători aveau grijă de locuitorii comunei, acum zilnic se perindă prin fața lor oameni noi, cu problemele lor de sănătate și cu grele dureri sufletești. Pentru aceștia e nevoie nu doar de medicamente, ci și de un cuvânt de alinare, de inimă bună și căldură sufletească, căci, după cum mi-a spus o pacientă întâlnită la ambulatoriu: „Doctorițele noastre ne vin în ajutor ori de câte ori avem nevoie. Trebuie să ai multă răbdare să auzi mereu „of și vai, mă doare”. Multă sănătate și binecuvântare le dorim doctorițelor noastre, care ne ajută la fiecare o-of, mă doare. Să le dea Dumnezeu răbdarea de care au nevoie…”. 

Bunătatea și răbdarea sunt calități înscrise în cartea de vizită a măhălenilor, mai ales a familiei Anei Leagu, căci și fiica Diana (Roșca după căsătorie) i-a urmat drumul. N-a căutat nici ea fericirea în țări mai bune, revenind la vatra natală după absolvirea Institutului de Medicină din Cernăuți. Vorbind despre copiii dnei Ana, nu pot să nu menționez că fiica Diana, precum și cei doi fii – Ion și Mihai, au urmat studii superioare la Cernăuți, în limba ucraineană, după absolvirea școlii românești din Mahala. Băieții au absolvit Universitatea din Cernăuți, specialitatea informatică. „Nu ne-a fost defel greu, nici mie să învăț mai departe în limba rusă, nici copiilor mei – în ucraineană. Degeaba se face multă zarvă din nimic”, spune Ana, oftând adânc, de data aceasta nu pentru viitorul limbii noastre române, ci de jalea celor nevoiți să-și părăsească locurile natale. 

Maria TOACĂ 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s