RUGĂCIUNI DE POMENIRE ȘI CUVÂNT DE MULȚUMIRE DE ZIUA NAȘTERII LUI IANCU FLONDOR

La Storojineț, în spațiul protejat de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ziua de 3 august este predestinată lui Iancu Flondor. Acolo și-a găsit eterna pace cavalerul Unirii Bucovinei, acel bărbat curajos care n-a pactizat cu vânzătorii de neam, înveșnicit în memoria localnicilor și ca un boier generos față de oamenii sărmani, ctitor de biserici și de bunăstare pentru meleagul natal. În pofida grelelor încercări prin care trec bisericile noastre românești și comunitatea religioasă păstorită de protopopul Vasile Covalciuc, Iancu Flondor a fost comemorat cu aleasă pietate și la împlinirea a 161 de ani de la naștere. Nu cunosc alt spațiu românesc unde numele și memoria lui Iancu Flondor să fie păstrate cu atâta dragoste creștină și responsabilitate față de valorile trecutului, ca la Maidanul storojinețean, acolo unde ilustrul înaintaș a lăsat cele mai proeminente urme și unde de vreo trei secole rezistă Biserica cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Și mormântul lui Iancu Flondor este ca un altar al sfântului lăcaș, păstorit de părintele Vasile Covalciuc. Renaștem spiritual, mai optimiști și mai înaripați de speranțe, când ne regăsim „de-o limbă și de-o mamă adunați”, după cum a cântat la finalul manifestării tânăra Alueta Socolovschi.

Ziua nașterii unionistului Iancu Flondor a început cu slujba oficiată de soborul preoțesc la mormântul păzit de memoria locului, de evlavia și verticalitatea părintelui Vasile Covalciuc. Inițiată de jurnalistul Nicolae Toma, regretatul redactor-șef al „Zorilor Bucovinei”, mai bine de două decenii continuă comemorarea lui Iancu Flondor la locul de veșnică odihnă. Cu susținerea Consulului General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, cu binecuvântarea părintelui Vasile Covalciuc, continuitatea acestei cauze de sincer patriotism a fost preluată de soția și fiica regretatului Nicolae Toma, Felicia și Diana Toma, responsabile de portalul „Zorile Bucovinei” și lidere ale Societății Jurnaliştilor Români Independenţi din Ucraina. La cuvintele de mulțumire pentru păstrarea memoriei și vegherea mormântului lui Iancu Flondor, părintele Vasile a răspuns cu un emoționant sentiment de recunoștință față de cei prezenți: „Eu vă mulțumesc că nu vă temeți să veniți aici, să fiți alături de mine”. Românii adunați în această zi la rugăciunea comună și rememorarea celor mai frumoase momente din istoria Bucovinei pentru a cinsti un nume care a contribuit la făurirea ei, sunt oameni care au dovedit de nenumărate ori curajul în pașnica luptă de apărare a valorilor naționale. Nu ne dorim decât să păstrăm bunurile sufletești moștenite de la străbuni și să ne cinstim înaintașii, așa cum o facem de fiecare dată, adunați de protopopul Storojinețului. Soborul preoțesc s-a rugat pentru pace și frăție între neamuri, amintind de crezul promovat în Bucovina de Iancu Flondor. „Dacă nu avem pace în inimile și sufletele noastre, nu suntem fiii lui Dumnezeu”, ne-a făcut să luăm aminte părintele Vasile. Cu gândul la pace în Ucraina și dragoste pentru bucovineni a depus Tricolorul din flori la mormânt Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, onorată să asculte cuvinte de mulțumire pentru eforturile Statului Român și la adresa Excelenței sale. Duhul lui Iancu Flondor n-a dispărut, mai sunt demnitari pe pământul României care ne susțin și ne ajută să ne păstrăm identitatea prin proiecte de investire în educație națională și prin oameni trimiși în misiune diplomatică, așa cum este doamna Irina Loredana Stănculescu.

Un excurs prin viața zbuciumată a Iancului Bucovinei și momentele de vârf ale istoriei a făcut organizatoarea evenimentului Felicia Toma, completată de Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, și jurnalistul Vasile Carlașciuc.

Despre datoriile storojinețenilor față de memoria nobilului, generosului cavaler al dinastiei Flondor a amintit Mykola Karliciuk, fost primar al orașului. Storojinețul nu uită că boierul de la Maidan a promovat ideea bunei înțelegeri și colaborări cu toate etniile Bucovinei și a contribuit la bunăstarea economică a ținutului, dovedind că românii întotdeauna au manifestat respect și bunăvoință față de vecini. Ca argument la cele spuse de domnul Mykola Karliciuk poate fi adus faptul că principalele etnii din Bucovina au susținut unirea necondiționată cu România la Congresul General al Bucovinei de la 28 noiembrie 1918.

Pentru lucruri sfinte, pentru limba maternă și un „trecut care ține minte”, pentru doine și izvoare au îmbrăcat portul popular din zestrea neamului și au cântat cu dragoste de rădăcini tinerele flori ale cântecului românesc – Daria Crețu, solistă a ansamblului-model de copii „Izvoraș”, condus de maestra artelor, lucrător emerit al culturii din Ucraina, Victoria Costinean, Alueta Socolovschi, surorile Nina și Maria Motrescu. Din cununa cântecelor de înstrăinare, îndrumătoarea tinerelor talente, Victoria Costinean, a ales să răscolească durerea după pierderile izbânzilor lui Iancu Flondor cu melodia „Cucule cu pene multe”, muzică proprie, versuri prelucrate de Ștefan Costinean.

La masa de pomenire oferită de inimosul cuplu, părintele Vasile și preoteasa Maria, gustul bucatelor a fost îmbogățit de mulțumirile pentru binele lăsat posterității de stăpânul de odinioară al moșiei storojinețene și faptele celor care îi cinstesc astăzi amintirea, Iancu Flondor fiind cel mai convingător model că omul, bogat sau sărac, numai prin faptele sale își cucerește nemurirea.

Maria TOACĂ

Lasă un comentariu

Gazeta de Herța

Este profund recunoscătoare pentru susținerea voastră constantă și pentru că sunteți alături de noi în fiecare săptămână în călătoria noastră de a vă ține conectați la evenimentele și acțiunile din jurul nostru.

Fiecare like, repost sau abonare reprezintă un pas crucial spre menținerea presei locale. Solidaritatea voastră poate face diferența dintre a avea sau nu o fereastră deschisă către evenimentele locale și cultură.

Haideți să arătăm solidaritate și să ne implicăm în menținerea presei locale în viață. Un mic gest din partea dumneavoastră poate avea un impact imens.

Să ne unim!