Fotoreportaj / O seară de amintiri la Horbova

          Trec anii, spre culmi ciocârlii se înalță,/ Cu triluri frumoase, cu noi melodii,/Dar anii de școală rămân o povață /Și-n anii din urmă, și-n anii târzii – sunt cuvinte din frumosul cântec despre cei mai frumoși ani – anii de școală. Fiecare dintre noi trece prin minunata perioadă ce nu se uită și rămâne gravată în fiecare inimă cu cele mai frumoase amintiri. Școala este casa, iar profesorii – părinții care nu se uită niciodată și ne așteaptă cu dor pe fiecare ca să revenim.

         În seara de 2 februarie toate drumurile din satul Horbova și dimprejur erau aglomerate – toți se grăbeau spre școala ce-și aștepta absolvenții.

S-au adunat zeci de promoții ai acestei instituții cu o istorie de peste 60 de ani, pentru a-și depăna alături de colegi momentele frumoase trăite împreună, pentru a-și revedea profesorii. Oaspeți de diferite vârste, profesii, interese, dar toți cu ceva comun în suflet – școala. Aici chiar și peste zeci și zeci de ani sunt toți întotdeauna  acasă.

Gazdele acestei seri au fost clasele a XI-a împreună cu diriginții Svetlana Pentelei și Ala Zgârcea. Cuvântul de felicitare l-a avut directorul școlii, Alexei Verjac. Apoi au fost invitați în scenă absolvenții anilor 1959, 1969, 1979, 1989, 1999, 2009, care cu atâtea emoții au relatat clipe interesante din viața școlară, amintindu-se de peripețiile petrecute pe parcursul acelor ani. Totodată și-au amintit de elevii și profesorii care azi nu ne mai pot bucura cu prezența lor…

Cei prezenți au fost felicitați de solistele Nadejda Scalco, Sabrina Palamaru, Erica Maluș și Ansamblul de dansatori Mugurelul

Timpul a trecut pe neobservate și foștii elevi și-au luat rămas bun de la școala dragă, până la noi întâlniri.

                                                     Maria FOMINOVA, eleva clasei a XI-a BImagini de Mihai GROSU, artist-fotograf

                                                      

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s