Doamna Elena conturează, întruchipează în mod pregnant Teatrul popular „Miorița” de pe lângă Casa de Cultură Horbova în tot ce este mai frumos, în toate cele mai strălucitoare trăsături distinctive.
A lucrat peste 40 de ani profesoară la ȘM Horbova. A fost și a rămas printre primii actori ai teatrului din localitate.
A jucat roluri principale în piesele „Holteiul”, „Sentința”, „Faraonii”, „Piatra din casă”, „Străinul”, „Casa mare”, „La oraș ca la oraș”, „Iorgu de la Sadagura” ș.a.
A ieșit în scenă cu primii actori – Ștefan Andronic, Gheorghe Ilie, Constantin Lupașcu, Ecaterina Pascarel, Mihai Iacoban, Alexei Verjac, Mihai Ilieș, Ion Vorneanu, Vasile Albu.
Ce timpuri frumoase mai erau, – îmi mărturisește doamna Elena. Ziua toți eram la serviciu, iar seara ne adunam la Casa de Cultură, la repetiții.
Cele câteva ore pe scenă a trăit cu maximă dăruire de sine, cu un fin și profund psihologism, viața personajului. Și așa pe parcursul a zeci de ani de activitate scenică.
Rolurile dumneaei sunt bine cunoscute și după merit apreciate.
Aici, la sat, trebuie să muncești din greu pentru că, dacă faci cu adevărat o artă, să-l convingi artistic pe cel mai înțelept filozof numit popor.
Mai mulți ani, doamna Elena a fost regizorul-șef al colectivului de teatru.
Cu drag își amintește astăzi de regretata, neobosita profesoară de limba și literatura română, Valentina Puiu, care în anul 1960 a pus baza teatrului.
Pe parcursul anilor a lucrat și cu o pleiadă de tineri actori. Activând în calitate de profesoară, sute de elevi au trecut prin clasele domniei sale.
Împreună cu soțul Ion, profesor, actor și fost primar al satului, au crescut și educat doi feciori.
În prezent se află la odihna binemeritată.
Cu ocazia Zilei internaționale a teatrului (27 martie), îi dorim sănătate, iar arta teatrală să-i rămână veșnic în memorie.
Viorel GHIBA
