VIN ROMÂNII LA STEJAR…

În fiecare an, în a doua zi de Paști, românii din regiunea Cernăuți vin la Stejarul lui Ștefan cel mare și Sfânt  din codrii cozminului pentru a cinsti memoria arcașilor căzuți pentru moșia străbună e un loc deosebit, binecuvântat, care ne îndeamnă să fim demni de faptele mărețe ale strămoșilor, să iubim și să păstrăm comorile spirituale ale neamului.

Preoții Ioan Gorda, protopopul raionului Hliboca, Pavel Pavlenco, parohul Bisericii Înălțarea Domnului din Horecea Urbană, au înălțat rugăciuni către Domnul întru mântuirea sufletelor martirilor căzuți pe câmpul de luptă, stropind cu aghiasmă mulți mea adunată, dar și tulpina multiseculară a bătrânului arbore, care luptă și acum cu anii ce încearcă să-l  doboare. Corul Bisericii din Voloca, condus de Ion Bodnar, „Dragoș Vodă” al Societății „Mihai Eminescu” sub bagheta lui Dumitru Caulea, tineri și vârstnici din Mahala, veniți împreună  cu doamna primar Elena Nandriș, au făcut să răsune pădurea de cântecele noastre istorice.

Și oaspeții au fost deosebiți. Pe lângă cei din Cernăuți la momentul comemorativ au participat Edmond Nea goe, ministru-consilier la Consulatul General al României la Cernăuți, Gheorghe Amihalachioaie, renumit jurist din Chișinău, fost parlamentar, originar din Molnița Herței, Mihai Frunză, ex-primar de Rădăuți, Suceava, profesorul și poetul Marcel Flocea din Câmpulung-Moldovenesc, Amfilohie Chițan și Ioan Burciu, din partea Societății pentru Literatura și Cultura Română în  Bucovina, și mulți alții, care și-au lăsat familiile, rudele și au venit să sărbătorească Sfintele Paști și să-i aducă un pios omagiu Marelui Voievod alături de românii din nordul Bucovinei. Sărbătoarea s-a încheiat către seară, când ultimii pelerini, după ce au marcat și prima ieșire la iarbă verde, și-au adresat reciproc: Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! Ca un legământ de revenire pe aceste locuri de o vârstă cu istoria.

Vasile BÂCU

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s