PENTRU EI ȘCOALA VA RĂMÂNE LĂCAȘUL SFÂNT AL AMINTIRILOR…

La sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat anul școlar 2018-2019. conform tradiției, în majoritatea instituțiilor școlare au fost organizate ore festive, unite, după cum bine se ştie, sub genericul „ultimul clopoţel”.

La 24 mai și în incinta Complexului Instructiv-Educativ Bairachi a răsunat ultimul sunet al clopoțelului. Cu emoții din plin și buchete de flori, elevii au participat la careu. Și dacă pentru majoritatea școlarilor este o zi de bucurie, atunci pentru absolvenți provocările abia urmează. Susținerea cu succes a examenelor și testării independente le vor permite să-și continuie studiile pentru obținerea unui viitor prosper.

Actuala  școală din Bairachi a fost construită acum trei decenii, astăzi ea fiind frecventată de 299 de elevi și de 41 de preșcolari. Întreg contingentul de elevi s-a prezentat la careul festiv însoțiți de părinți, în mod firesc mândri de copiii lor, care au mai făcut un pas spre maturitate. Directorul acestei instituții școlare,  Constantin Apachiței, alături de  directorul-adjunct, Arcadie Muraru,  le-au înmânat celor mai sârguincioși și buni elevi diverse foi de laudă și mențiuni pe care aceștia le-au acumulat dea lungul anului în diferite domenii. Clasa a XI-a, îndrumați de diriginta Ecaterina Apachiței, și-a luat rămas bun de la colegi, prieteni și profesori. Nu se știe pe ce mal al vieții vor ancora, însă un lucru este cert, pentru ei CIE Bairachi (Mogoșești) va rămâne lăcașul sfânt al amintirilor, al cunoștințelor trainice și al chipurilor profesorilor dragi!

Izabella APACHIȚEI, profesoară de istorie la CIE Bairachi

Foto Mihai GROSU, artist fotograf

P.S. Dragi elevi, stimați profesori! Vă dorim o vacanță de neuitat, iar absolvenților – gânduri împlinite în primii pași pe calea vieții (Gazeta de Herța)

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s