Curtea de Apel Cernăuți a satisfăcut parțial reclamația de apel a Procuraturii locale Storojineț și l-a condamnat pe locuitorul raionului Herța, în vârstă de 30 de ani, pentru mai multe furturi cu rezonanță.
S-a stabilit că persoana condamnată sistematic săvârșea infracțiuni pe teritoriul raionului Herța, inclusiv a săvârșit un furt în Biserica cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel din satul Hreațca. De acolo a luat banii, donați de enoriași, agregate de încălzire. A comis și furturi pentru suma totală de 200 mii grivne.
Judecătoria raională Herța l-a condamnat pe infractor la trei ani de privare a libertății. Procuratura, luând în considerare cinismul cu care au fost săvârșite crimele, nerecunoașterea de către inculpat a vinei sale și faptul că jertfelor nu li s-au despăgubit pierderile materiale, a atacat decizia judecătoriei la Curtea de apel.
Colegiul judecătorilor Curții de apel Cernăuți a satisfăcut parțial reclamația de apel a procurorului și a luat o nouă decizie – a aplicat o pedeapsă de privare a libertății pe un termen de patru ani.