La Buda Mare s-a desfășurat o competiție de fotbal în memoria lui Mihai Muraru

În data de 15 august 2020, în satul Buda Mare, pe stadionul din centrul acestei așezări românești din Ținutul Herța a avut loc un turneu de fotbal în memoria lui Mihai Muraru, coordonator și antrenor al echipei de fotbal din Buda Mare timp de 15 ani, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.

Organizatorii acestei competiții sportive au menționat rolul lui Mihai Muraru în menținerea și dezvoltarea fotbalului în Buda Mare. Mihai Muraru s-a stins din viață la începutul acestui an, lăsând în urmă o echipă de tineri sportivi români, care-l poartă în inimile lor și își amintesc permanent de coordonatorul lor de odinioară.

Patru echipe au luptat pentru cupa primei ediții a Turneului „Mihai Muraru”. Este vorba de echipele din Bairachi (Mogoșești), Godinești, Buda Mare și Ostrița. După desfășurarea semifinalelor, în care Buda Mare a învins Godineștiul, iar Ostrița – Bairachi, s-au desfășurat meciurile pentru locurile 3 și 1. Godineștiul a învins cu scorul de 3:1 echipa satului Bairachi, iar în finală echipa gazdă Buda Mare a înscris două goluri în poarta Ostriței, scorul final fiind de 2:0.

Au fost premiați cei mai buni fotbaliști ai turneului, fiind menționați și organizatorii principali: Paun Muraru, Gică Chilaru, Dumitru Chilaru și fiul regretatului antrenor – Mihai Muraru.

Buda Mare a devenit învingătoarea primului Turneu de fotbal, desfășurat în memoria lui Mihai Muraru, care a sprijinit sportul românesc din această localitate românească din Ținutul Herța. Ziua cu soare și cerul senin transmiteau de parcă un mesaj de bucurie din partea regretatului coordonator al echipei de fotbal, văzându-și din ceruri echipa unită ca o familie, din nou împreună, din nou învingătoare.

Marin GHERMAN, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.eu   

În imagini: secvențe din cadrul Turneului.

Fotografii de Vasile BÂCU

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s