Duminica trecută cetățenii Ucrainei și-au ales primarii și consilierii locali, raionali și regionali. Potrivit datelor oficiale publicate de Comisia Electorală Centrală, în regiunea Cernăuți prezența la vot a fost de doar 34,84 la sută. Din cei 681.467 alegători incluși în registrul electoral s-au prezentat la urnele de vot doar 237.394. În raionul Vijnița și-au exercitat dreptul la vot 42 la sută din alegători, în raionul Nistru – 35 la sută și în raionul Cernăuți – 30 la sută.
În ceea ce privește câștigarea mandatelor de primari ai CTU pentru cele 51 de posturi, 30 au învins în competiția electorală ca fiind candidați independenți. 15 dintre viitorii primari au reprezentat Partidul „Sluga narodu” („Slujitorul Poporului”), doi – Partidul „Batkivșcina” („Patria”) și câte unul – Partidele „Agrarna Partia” („Partidul Agrar”), „Za maibutne” („Pentru viitor”), „Naș krai” („Meleag Natal”), „Edina alternativa” („Alternativa Unică”). Dintre aceștia 4 sunt femei și 47 bărbați.
Practic, toți dintre candidați care până acum dețineau funcția de primar, au reușit să-și păstreze mandatul.
În ceea ce privește raionul Noua Suliță, la alegerile locale pentru funcția de primari ai comunelor au învins:
CTU Mămăliga – Arcadie Șova, actualul primar al comunei Mămăliga (candidat independent);

CTU Boian – Aurel Babii, fostul primar al satului Priprutia (candidat independent);

CTU Vancicăuți – Vladimir Lupoi, actualul primar al comunei Vancicăuți (Partidul „Slujitorul Poporului”);

CTU Noua Suliță – Maria Nicorici, actualul primar al comunei Noua Suliță (Partidul „Slujitorul Poporului”);

CTU Mahala – Ștefan Sainciuc, directorul Întreprinderii orășenești de exploatare a drumurilor Cernăuți (candidat independent);

CTU Toporăuți – Iurii Pasicinik, medic de familie la Ambulatoriul satului Colincăuți (candidat independent).
