Școala medie din Costiceni – izvor de cunoștințe (1948-1988)

Anii zboară ca-n poveste, lăsând amintiri frumoase pe paginile letopisețului vieții și activității pedagogice – izvor de cunoștințe. După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, ministerul sovietic al educației a adoptat legea cu privire la învățământul general obligatoriu. Fiecare copil trebuia să facă carte. Fiecare familie din sat avea câte 4-7 copii. În satul Pol-Vancicăuți și Dumeni activau două școli primare unde copiii satului învățau 4 clase. La Costiceni funcționa școala de 7 clase. După 7 clase elevii urmau să învețe la instituţiile de învățământ din Vancicăuți, Mămăliga și Noua Suliță, unde terminau 10 clase și primeau atestatul de maturitate cu studii de învățământ școlar.


După refugierea foștilor profesori în România, în sat se simțea lipsă de cadre didactice și o parte din absolvenți erau trimiși la cursuri pregătitoare, fiind apoi angajați în școlile primare.
În anul 1948 la școlile primare și de 7 clase au lucrat învățători: Andrei Rața, Andrei Savca, Vladimir Botezat, Liubov Rața, Sima Ivanova, Vasile Vataman, Olga Savca, Eugenia Cebotari din Stălinești, Ipolit Chiriac, Fedot Carp din Vancicăuți, Victoria Histican, Dimitrie Codița și Nicolae Codița – ambii din Mămăliga, Grigore Enicman și Vasile Ostafiev originari din Medveja.


Din cauza lipsei de spațiu, în acea perioadă școala a fost nevoită să închirieze săli de clasă în locuințele cetățenilor, iar o parte din elevi studiau în clădirea Casei de Cultură.
În anul 1950 în funcția de director al Şcolii de 7 clase din Costiceni este numit Vasile A. Ostafiev, originar din satul Medveja. Dumnealui a activat în calitate de director al unității de învățământ timp de 38 de ani.
În anul 1958 Vera Petrovna Crâlovskaia, secretara partidului comu­nist din Costiceni, venită în satul nostru din Moscova, a organizat o adunare generală a cetățenilor, în timpul căreia le-a solicitat organelor de conducere de la raion să construiască o nouă școală medie în localitate. Această solicitare a fost susținută de primul secretar al partidului în raionul Noua Suliță, Boris S. Melniciuc, Şcoala medie din Costiceni fiind deschisă în anul 1959.

Această instituție a fost frecventată nu numai de elevii din Costiceni, dar și de elevi din satele Vancicăuți, Șendreni/Dranița, Cerlena, Forosna, etc. La dispoziția elevilor din satele vecine s-au construit două clădiri de gazdă (internat).
În acea perioadă la Costiceni frecventau școala un număr de 650 de elevi. Profesorii se străduiau să le altoiască discipolilor dragostea de muncă. Se studiau astfel de discipline ca exploatarea mașinilor agricole și prelucrarea pământului.
Elevii, odată cu obținerea studiilor medii, primeau adăugător permisul de conducere a automobilului și tractorului.
Totodată, în acea perioadă, directorul Vasile Ostafiev a contribuit la reconstrucția încăperilor școlii, edificarea a 18 încăperi de clasă, sălii sportive, cantinei școlare, cazangeriei, serei și bazinului de apă. Școala dispunea de un autobuz și un tractor.


În școală era bine organizată activitatea cercurilor artistice. Exista cercul coral al profesorilor, trei cercuri corale de elevi, o orchestră de muzică populară, condusă de profesorul Serghei F. Captari. Colectivul pedagogic era alcătuit din peste 110 cadre didactice, majoritatea fiind originare din satul Costiceni, dar și din satele Vancicăuți (8 profesori), Mămăliga (5 profesori), Șendreni/Dranița (2 profesori), etc.
Lista profesorilor care au activat la Școala medie din Costiceni în perioada 1948-1988:


Limba moldovenească (română) – Vera Nistrean, Sima Captari, Victoria Botezat, Dimitrii Codița, Valentina Colac, Larisa Dogolici, Lidia Captari și Luiza Carp.
Limba rusă și Literatura universală – Vasile Ostafiev, Nelea Ostafieva, Elena Nicorici, Clavdia Zagorskaia, Ana Cuciuc, Simion Cușnir, Ludmila Popiciuc, Galina Codița, Tatiana Pașalâc, Svetlana Papuc, Vera Mula, Lidia Roșcovici, Fergana Rața, Svetlana Guțu, Rodica Garabagiu, Lidia Vacaraș, Nina Gârla și Anjela Codița.
Istoria și Dreptul – Nina Ostafieva, Serafim Ivanov, Andrei Nicorici, Vladimir Botezat, Vladimir Foloșnea, Vadim Captari, Vasile Colac, Maria Colac, Serghei Rața.
Geografia – Andrei Savca, Liuba Ursuliac, Zina Rotari, Andrei Corețchi.
Limba franceză – Zoia Precup, Sima Druc, Zina Moroz, Ana Postolachi, Andrei Colac, Tatiana Baban.
Matematica – Vladimir Târșu, Fenea Botgros, Zina Captari, Maria Cebotari, Zina Codița, Victoria Dogolici, Olga Captari, Larisa Muraru, Vasile Bilic, Daria Banari și Nelea Muntean.
Fizica – Dionis Pascari, Nadejda Priotesa, Deomid Savca, Olga Savca, Vladimir Cuciuc, Ipolit Chiriac, Calin Mânzat, Constantin Culibaba.
Biologia și Chimia – Andrei Rața, Fedot Carp, Andrei Nicorici, Vasile Șagan, Andrei Cibotari, Serghei Nicorici, Vera Bălici, Andrei Captari și Nicolae Codița.
Educația fizică – Gheorghe Cebotari, Vladimir Precup, Serafim Botezat, Vladimir Postolachi, Andrei Cuciuc, Ivan Rusu, Serghei Captari, Vladimir Alupi.
Munca – Vladimir Arcan, Alexei Ursuleac, Mihail Savca.
Lucrul manual – Vladimir Valcanescu, Anatolii Lozan, Ana Savca, Tamara Pascari.
Muzica – Serghei Captari, Iurie Levcic, Vladimir Rața.
Bibliotecari – Vladimir Botezat, Sima Captari, Elena Reus.
Învăţători la clasele primare – Olga Târșu, Maria Captari, Sima Iva­nova, Porfira Nicorici, Eugenia Botezat, Zina Ivanova, Lucreția Rusu, Alexandra Baban, Nina Lazan, Maria P. Chiriac, Maria A.Chiriac, Ina Garabagiu, Geta Cârstea, Liuba Rața, Vasile Vataman.
Lucrul organizatoric cu pionierii – Victoria Nistrean, Grigore Gonicman, Maria Muntean, Rodica Garabagiu.
Șefi de studii – Andrei Nicorici, Vladimir Cuciuc, Andrei Corețchi, Ser­ghei Nicorici.
Secretar al școlii – Vladimir Captari, Maria Șagan.

Andrei COLAC,
veteran al culturii satului
Costiceni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s