Învierea Domnului prăznuită în timpul pandemiei din anul 2020

Odată cu sosirea frumosului anotimp al primăverii, când natura înconjurătoare se trezeşte la viaţă, toți prăznuiesc cea mai mare sărbătoare, numită în cântările bisericeşti „praznic al praznicelor”, Învierea Domnului. În fiecare an, Învierea Domnului ne aminteşte şi adevereşte triumful vieţii asupra morţii şi strică¬ciunii, biruinţa luminii asupra întunericului şi izbânda binelui asu¬pra răului. Ea constituie piatra de temelie a credinţei noastre în Dumnezeirea Mântuitorului Hristos, Care, din dragoste neţărmuri¬tă, şi-a dat viaţa Sa pentru a noastră izbăvire de sub stăpânirea morţii.


Astfel că în noaptea dinspre 18 spre 19 aprilie 2020, începând cu ora 23.00, credincioșii au început a veni la Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul Movila pentru a participa la cea mai frumoasă și cea mai importantă noapte pentru fiecare creștin, Slujba din ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Anul acesta, datorită situației în care ne aflăm, a pandemiei de peste tot pământul, creștinii au participat pentru prima dată din viața fiecăruia, la Slujba praznicală a Învierii săvârșită în totalmente afară sub cerul liber.
Fiecare a participat cu trupul și cu sufletul la această frumoasă sărbătoare, iar cei care nu au putut participa cu trupul, au privit online Slujba Învierii fiind cu sufletul alături de noi. Stând și rugându-se la Liturghie fiecare avea în suflet și bucurie, și întristare. Bucurie am avut pentru că am putut participa la Slujbă, iar întristare am avut pentru că mulți nu au putut participa la Ea. Dar, în pofida faptului că toți păstrau distanța de doi metri între fiecare, având măști și mănuși, toți aveam o bucurie așa cum nu am avut de demult, bucurie duhovnicească adevărată că am ajuns sănătoși și am putut să ne rugăm împreună.


Atunci când am început slujba Utreniei zicând cuvintele „Slava Sfintei și celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi… atunci mi s-a părut că mă aude întregul pământ.
Eu m-am bucurat nespus de mult că enoriașii creștini, venind la Biserică de la 23.00, au stat afară în frig și vânt până pe la 04.00, îndurând frigul, dar știu că i-a încălzit lumina Sfântă a Învierii și bucuria că anul acesta am avut un Paște cu totul deosebit de frumos.


A fost o Slujbă de încercare pentru fiecare care nu s-au uitat nici la frig și nici la nimic, ci au venit de la mic la mare la Slujba Învierii.
Când am stat toată noaptea afară, rugându-mă în mijlocul credincioșilor, și văzând copiii care stăteau înveliți cu pături, oamenii îmbrăcați care mai cald care mai puțin călduros, dar toți au stat și s-au rugat, mi s-a umplut inima de pace și de bucurie pentru care m-am rugat ca să rămână această pace în inima, în casa și în lumea întreagă pentru totdeauna.


De aceea, se cuvine să aducem Slavă și Cinste Domnului că ne-a învrednicit anul acesta să participăm și să ne rugăm într-un mod deosebit în această zi a Învierii Mântuitorului nostru.
Dragi Credincioși! Vă felicit pe toți cu prilejul Sfintei și marii sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Învierea Domnului a umplut de bucurie sfântă, de lumină și de speranță întreaga lume, devenind izvor de comuniune, de solidaritate și de iubire pentru noi toți, care suntem Biserica lui Dumnezeu, „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).
Să mulțumim în același duh euharistic lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. Vă doresc de asemenea tuturor cele mai alese gânduri de sănătate, mulțumire, pace și binecuvântare întru Iisus Hristos Domnul nostru.
Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemn să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe cei care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, spre a spori comuniunea frățească şi spre a cultiva mai mult iubirea față de poporul cel drept slăvitor.
Bucurați-vă în Lumina Învierii lui Hristos, Cel care este și învierea noastră!
Azi au biruit lumina și iubirea. Să ne împărtășim azi din lumina și iubirea lui Hristos Cel Înviat.
Doamne, binecuvântează-i pe toți cei care cred în Învierea Răstignitului din Nazaret!
Hristos a Înviat! Cu adevărat a Înviat!

Preot Igor ANDRONACHI

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s