Cuvânt despre o familie fericită

În localitățile herțene avem zeci de familii fericite. Familii care trăiesc în armonie și înțelegere. În rândurile de mai jos propun câteva crâmpeie din viaţa familiei Semen din Horbova.
În familia lui Florea Semen au fost opt copii. Toți au fost educați de părinți cu dragoste de muncă și stimă faţă de oameni.


Mihail, unul din cei opt copii, după absolvirea școlii medii din localitate, visa să devină militar. Își face serviciul militar în termen în rândurile Armatei Sovietice. După eliberare, se înscrie la școala militară din orașul Enghels, regiunea Saratov. După absolvire e repartizat cu serviciul în Lviv, apoi Luțk, Mongolia și din nou în Ucraina (orașul Kovel). În anul 1993 s-a pensionat în grad de locotenent-colonel.


După cum îmi mărturisește domnul Mihail, omul se acomodează la orice condiții. Pentru el familia înseamnă totul: o rază de lumină, un sfat înțelept, o călăuză pentru viața cea de toate zilele. Împreună cu soția Elena au crescut și educat două fiice. Părinții au dorit să le vadă cu studii superioare și ambele le-au obținut. Dragostea de satul natal l-a făcut pe domnul Mihail să se întoarcă la baștină. Aici, la Horbova, lângă școală și-a construit o casă și s-a stabilit cu familia. În anul 2000, împreună cu fratele Viorel, arendează moara din sat, iar în 2001 o dă în exploatare. Dispunând de un utilaj modern, patronii Mihail și Viorel Semen pe parcursul anilor de activitate au măcinat tone întregi de producție calitativă. Cu anii, însă, afacerea a devenit nerentabilă și moara a fost închisă. Domnul Mihail s-a angajat la secția Herța „Cernivți gaz”, unde activează până-n prezent. Pe parcursul anilor, familia Semen a trăit și trăiește în pace și bună înțelegere – un exemplu demn de urmat pentru alte familii. Doar înțelegerea în familie le ajută să suporte toate greutățile. Mă gândesc că nu este adevărat că tinerețea nu se întoarce niciodată – ea revine prin copii, nepoți și strănepoți. Așa a fost, așa este și așa va fi întotdeauna.

Viorel GHIBA

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s