
La 18 octombrie a.c. la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Bănceni a fost oficiată slujba de sfințire a Spitalului „Sfântul Luca”, eveniment duhovnicesc de mare anvergură, la care au participat înalte feţe bisericeşti, între care, Preafericitul Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine, alături de Mitropolitul Longhin, stareţul acestui așezământ religios, scrie BucPress.
De asemenea, la slujba de sfinţire a instituţiei medicale au participat Mitropolitul Pavel de Vyşgorod şi Cernobyl, Mitropolitul Antonie de Borispil şi Brovarî, Mitropolitul Cernăţiului şi Bucovinei, Meletie, preoţi, clerici şi credincioşi.
„Vă felicit pe toţi, dragi părinţi, fraţi şi surori cu această zi semnificativă în care am deschis acest spital pentru a ajuta oamenii în aceste condiţii grele. Dumnezeu a creat omul cu trup şi suflet. Pentru vindecarea sufletului El a creat biserica, iar pentru vindecarea trupului – spitalul. Iată că astăzi am avut ocazia să particip la deschiderea şi sfinţirea unui asemenea spital, unde fiecare bolnav poate primi îngrijire medicală cuvenită. Doresc tuturor medicilor şi surorilor medicale, tuturor lucrătorilor acestei instituţii ca Domnul să-I ajute în toate. Ţin să-i mulţumesc Preasfințitului Longhin pentru că a creat un asemenea spital şi a făcut totul pentru ca oamenii să se poată folosi de aceste servicii şi bunuri, mai ales în actualele condiţii”, a spus Mitropolitul Onufrie după încheierea ceremoniei de sfinţire.
De asemenea, Vlădica Onufrie a mulţumit tuturor voluntarilor şi oamenilor de bună credinţă, care au dat o mână de ajutor la construcţia spitalului, dorindu-le tuturor multă sănătate.
Sergiu BARBUȚA