Popas ziaristic la Teatrul „Miorița” din Horbova

 Recent am avut ocazia să-l însoțesc prin satele noastre pe colegul ziarist Ilie Pintea, corespondent la Radio România Actualități din București. Când i-am spus că la Horbova deja șase decenii există un teatru în limba română, nu m-a crezut. Am fost nevoit s-o rog pe doamna Maria Buzduga, conducătoarea Teatrului-model „Miorița”, lucrătoare emerită a culturii din Ucraina, să-și întrerupă ziua liberă și să vină la Casa de cultură. Imediat i s-a alăturat și doamna Elena Jechil, șefa Sistemului de biblioteci al CT Ostrița, participantă activă la viața teatrală a satului Horbova. Oaspetele a rămas adânc impresionat de realizările artiștilor locali. Au vorbit și despre cele câteva generații de dansatori, unii dintre ei fiind acum implicați direct în nobila misiune de apărare a țării. E vorba de Vasile Aștefaniță, Cristian Cercel, Ion Andronic, Alexandru Martin, care își fac cu cinste serviciul în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei, fiind un adevărat prilej de mândrie pentru părinți și consăteni. Din păcate, dintr-o regretabilă neatenție, i-am trecut în numărul precedent în lista lucrătorilor gospodăriei locale. Cu scuzele de rigoare, le dorim din suflet ostașilor horboveni multă sănătate și putere, cu revenire mult așteptată la baștina iubită! 

Vasile BÂCU

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s