Să căutăm alinarea în Dumnezeu 

Dincolo de orice tristețe, de orice deznădejde, de orice durere, este Dumnezeu. 

Dumnezeu lucrează prin oameni. Cu adevărat, omul fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate vindeca. Dumnezeu este cel mai mare medic. 

Dumnezeu știe că ne facem griji, avem dorințe, ne preocupăm de multe lucruri și ne susține. Asta face Dumnezeu pentru noi. Tot ce trebuie să facem noi, este să-i spunem ce este în mintea noastră și ce simțim. Acest lucru se întâmplă prin rugăciune. 

Te rogi? Dacă o faci, cât îi spui lui Dumnezeu? El vrea să știe ce are inima ta, astfel încât să-ți potolească fricile și să le înlocuiască cu speranță. Singurul lucru pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la un om în căutare de ajutor este, ca acesta să fie pregătit să aibă încredere în el şi credinţă în Dumnezeu, în puterea Lui de a vindeca şi să creadă în propria sa însănătoşire. Dacă o fiinţă umană îndeplineşte aceste condiţii, poate fi vindecată. Chiar şi atunci când credinţa cuiva este prea slabă, Dumnezeu îi oferă ajutorul, pentru că e medicul cel mai bun. 

Dumnezeu este cel mai mare medic şi ajutor pentru întreaga omenire. Pentru El nimic nu este imposibil. Deci, lăsați totul în mâinile lui Dumnezeu și, în cele din urmă, veți vedea mâna Lui în toate. Am văzut acest adevăr realizându-se de-a lungul anilor în viața mea. 

Viaţa noastră este, desigur, în mâinile lui Dumnezeu. Nici cel mic, nici cel mare, nici cel sănătos, nici cel bolnav nu au vreo siguranţă. Numai când ne încredinţăm în mâinile Domnului, putem fi asiguraţi. Atunci, orice ni s-ar întâmpla, vom fi în mâna Lui dreaptă sau stângă. Dar şi dreapta, şi stânga Lui binecuvântează şi sfinţesc. 

Lasă-te cu totul în mâinile lui Dumnezeu și roagă-te ca El să-ți hotărască locul pe care îl consideră cel mai bun, în așa fel încât soarta ta să nu aibă piedici, ci să te ajute să dobândești viață fericită.

Nu căuta să impresionezi oamenii. Caută să-L impresionezi pe Dumnezeu! 

Preot Igor ANDRONACHI 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s