-
Continuare →: Zi de hram în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Berestea
Biserica ortodoxă din satul Berestea a îmbrăcat, la sfârșit de Custar, haine de sărbătoare, cu ocazia sărbătoririi hramului – Adormirea Maicii Domnului. Tradițional, la slujba Sfintei Liturghii, oficiate de un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh Eugen Bodean, au participat numeroși credincioși, care sunt legați sufletește de acest lăcaș binecuvântat de Dumnezeu. După liturghie a fost oficiat un parastas…
-
Continuare →: Într-un ceas bun, dragi elevi, stimați profesori!În prima zi a lunii septembrie în multe școli a răsunat primul clopoțel, mult mai trist, totuși, decât în alți ani, din cauza pandemiei. Să le dorim cu toții elevilor și profesorilor un an de succes, să fie ocoliți și protejați la maximum de dușmanul invizibil, să ne bucure cu…
-
Continuare →: Ziua Limbii Române – o sărbătoare a identității și demnității poporului român
În fiecare an, pe data de 31 august, românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Limbii Române. Sărbătoare este marcată cu manifestări cultural-educative și artistice dedicate limbii române, identității naționale, vechilor tradiții strămoșești și a momentelor care le-au marcat istoria. Sărbătoarea a fost instituită în Republica Moldova începând din anul 1990, iar…
-
Continuare →: Microbuz plin cu țigări de contrabandă, depistat în trafic de polițiști
Colaboratorii Secției raionale de poliție Noua Suliță au depistat în trafic, un microbuz marca „Mercedes” înregistrat în regiunea Kiev, în care erau transportate mai multe cutii pline cu pachete de țigări, fără acte de proveniență. Vehiculul a fost somat să oprească pentru verificări în apropierea comunei Mahala, iar la volanul…
-
Continuare →: La Noua Suliță a avut loc un turneu de fotbal pentru juniori consacrat Zilei Independenței
Șase echipe de fotbal formate din copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 10 ani s-au întrunit zilele trecute pe stadionul sportiv din orașul Noua Suliță pentru a participa la un turneu de fotbal consacrat Zilei Independenței a Ucrainei. În urma meciurilor disputate, pe primul loc, la categoria de vârstă…
-
Continuare →: Vechea moară de vânt din Dinăuți, inaugurată după reconstrucție
Duminica trecută, de Ziua Drapelului Naţional, în localitatea Dinăuți a avut loc ceremonia de sfințire și inaugurare a morii vechi de vânt, recent reconstruite de antreprenorul local Radu Ștefliuc. Această moară a reprezentat mereu o carte de vizită pentru satul Dinăuți, iar de acum, după reparație, un motiv în plus…
-
Continuare →: Pompierii voluntari şi-au demonstrat abilităţile de salvatori
În data de 21 august curent, pe malul râului Prut din orașul Noua Suliță s-a desfășurat o nouă ediție a competiției „Acțiune de salvare pe apă – 2020”. Evenimentul este organizat în raionul Noua Suliță începând cu anul 2014 și întrunește anual mai multe echipe de pompieri voluntari din Ucraina,…
-
Continuare →: Sărbătoarea de suflet pentru toţi românii de pretutindeni
La 31 august 1989 în Republica Moldova, la Chişinău, a fost legiferată revenirea la scrierea cu grafie latină şi repunerea în drepturi a Limbii Române. Ulterior, odată cu marcarea oficială a acestei date, în Moldova, ziua de 31 august este declarată ca sărbătoare naţională – Ziua Limbii Române şi zi…
-
Continuare →: Nüranghiz Gün este o scriitoare renumită din Azerbaijan (1938-2014)
A scris poezie şi proză. Textele sale au fost traduse şi editate în mai multe ţări. Deţinătoare a numeroase premii literare naţionale şi internaţionale (Turcia, Noua Macedonie ş.a.). A debutat cu povestirea „Dumnezeu” (1980). Semnează cărţile: „Dumnezeu în chip de om” (nuvele, 1984), „Aripi albe” (poeme, 1986), „Eu merg…” (poeme,…
-
Continuare →: O prietenă a românilor din Ținutul Herța – la ceas aniversar
La începutul renașterii naționale a românilor din nordul Bucovinei din ultimul deceniu al secolului trecut venea des la Cernăuți, Herța, apărea în presa locală cu versuri, vizita satul de baștină al tatălui său Mihoreni… Ați înțeles că e vorba de doamna Pandelica Radeș din Iași, profesoară de limba română, scriitoare,…


