În fiecare an, la 14 februarie, îndrăgostiţii din întreaga lume sărbătoresc Valentine`s Day, cunoscută și sub numele de Ziua Îndrăgostiților. Este o zi specială dedicată dragostei, în care putem spune celor dragi cât de mult noi îi iubim. Cred că acest frumos sentiment trebuie educat în inimile noastre și chiar din copilărie să ne învățăm a iubi familia și tot ceea ce ne înconjoară. Se zice că dragostea este o muzică a carei frumusețe nu se mai pierde. Deci, trebuie să prețuim această comoară.

După tradiție,în fiecare an, la Biblioteca publică din satul Culiceni prin diferite activități interesante, este marcată Ziua îndrăgostiților. Anul acesta a fost nu mai puțin atrăgător. Pe parcursul unei săptămâni au fost amenajate câteva expoziții de carte dedicate frumosului sentiment. Aceste expoziții au reprezentat cele mai frumoase versuri despre dragoste, scrise de cei mai romantici scriitori. Pe parcurs, împreună cu cititorii am alcătuit felicitări, am confecționat inimioare pentru cei mai dragi, gazete de perete pentru care am depus multă străduință și dragoste. Pe lângă acestea, s-a desfășurat un flashmob sub genericul „Eu iubesc biblioteca mea”, unde fiecare trebuia să scrie pe o inimioră câteva cuvinte despre biblioteca noastră, la această activitate luând parte toți doritorii. A fost organizată încă o activitate neobișnuită, quest-căutarea „Semnele lui Cupidon”, unde copiii, datorită cunoștințelor despre ziua aceasta, găseau toate inimioarele ascunse de Cupidon. Iar la sfârșit, îi așteptau o surpriză delicioasă. A fost un eveniment încărcat de cele mai pozitive emoții.
Tatiana GHEORGHIU, șefa Bibliotecii din Culiceni
Din partea redacției: să nu uităm și de sărbătoarea noastră națională a îndrăgostiților – Dragobetele, marcată tradițional la 24 februarie. E, de fapt, încă o ocazie să ne exprimăm sentimentele ființelor apropiate și iubite.