Biserica din satul Cerlena, resfințită după reparație

O sărbătoare de suflet au trăit enoriașii din satul Cerlena, comuna Vancicăuți. În localitate a fost resfințit locașul de închinăciune cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.

Resfințirea Bisericii din Cerlena, păstorită de preotul Andrei Blaga, a fost oficiată de ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți.

Pentru implicarea și aportul adus la restaurarea, întreținerea și înfrumusețarea bisericii, ierarhul a acordat sătenilor, dar și reprezentanților autorităților publice locale, mai multe distincții și diplome de recunoștință. Credincioșii parohiei au reușit să adune o sumă importantă de bani pentru efectuarea lucrărilor de reparație la intrarea în biserică, refacerea clopotniței, construcția unei fântâni în curte, amenajarea teritoriului, etc. 

Lucrările de reparație au fost coordonate de doamna Zinaida Paladi. Dumneaei s-a implicat activ în reconstrucţia bisericii, oferind un ajutor financiar considerabil pentru această cauză.

Totodată, pentru truda depusă părintele paroh Andrei Blaga s-a învrednicit de dreptul de a purta Mitră.

Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Cerlena a fost construită în anul 1872 prin străduința localnicilor și cu ajutorul financiar acordat de moșiereasa Elena Ermolinski.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s