În satul Cerlena din comuna Vancicăuți continuă reparația capitală a ambulatoriului de practică generală și medicină de familie. În acest scop din bugetul de stat și cel local au fost utilizate 1.493 milioane de grivne, transmite Departamentul Ocrotirii Sănătății din cadrul ARS Cernăuți. Acoperișul instituției sanitare a fost înlocuit și termoizolat. Au fost schimbate toate ușile și ferestrele, iar pe fațada clădirii s-a aplicat material termoizolant. Lucrări necesare au fost efectuate și în interior ambulatoriului.

De asemenea, în cadrul programului de stat pentru dezvoltarea medicinii în localitățile rurale, anul acesta la dispoziția personalului medical din Cerlena a fost pus și un vehicul de marca „Renault Duster”. Populația totală deservită în această instituție este de aproape 2 mii de persoane.