Nicu și Vasile Muntean au fost doi frați născuți în localitatea Pol-Vancicăuți (actualmente Costiceni) într-o familie de țărani. Ambii au trăit în perioada dintre cele două războaie mondiale, primul găsindu-și sfârșitul în Slovacia, iar al doilea pătimind în timpul regimului comunist din România.
În luna iunie 1940, Nicu Muntean (n.1917) efectua serviciul militar în rândul trupelor române de artilerie, unitatea sa fiind dislocată în zona podului vechi de pe Prut, la intrarea în Cernăuți din direcția satului Mahala.
În timpul retragerii armatei române din nordul Bucovinei după ultimatumul pus României de către conducerea Uniunii Sovietice, conform planului de evacuare, toate podurile care duceau spre Cernăuți urmau să fie distruse prin foc de artilerie. Comandamentul unității respective a fost nevoit să se retragă, pe poziție rămânând doar ostașii de rând, inclusiv Nicu Muntean. În cele din urmă, la propunea lui, soldații au hotărât să nu distrugă podul. Astfel, acest obiect s-a păstrat în formă inițială până în ziua de astăzi.
Pe data 25 noiembrie 1944 Nicu Muntean a fost încorporat în armata sovietică, iar la 4 aprilie 1945 a căzut în timpul luptelor pentru eliberarea orașului Bratislava. Avea doar 27 de ani.
Vasile Muntean (n.1913) în timpul îndeplinirii serviciului militar s-a aflat în calitate de ordonanță în serviciul unui ofițer român, care provenea dintr-o familie nobilă și bogată ce se număra printre primele zece familii de vază din România. După încheierea războiului, de teama unor posibile represiuni din partea organelor de represiune sovietice, Vasile Muntean s-a refugiat în România, la Craiova. Din păcate, acest lucru nu l-a scutit de îngrădiri și persecuții din partea autorităților comuniste din România, venite la putere în 1947. A făcut mai mulți ani de pușcărie și până la moarte nu şi-a revăzut părinții și rudele din Costiceni.
Din relatările lui
Alexandru MUNTEAN, nepot
Gazeta de Herța 