
Anual ne pregătim de această mare – cea mai mare Sărbătoare a creștinilor ortodocși din lumea întreagă.
La CIE Cupca, chiar și în condițiile în care lucrăm în acest an, elevii pregătesc, sub îndrumarea profesorilor, o serie de poezii și compoziții online, la care fac video și le transmit diriginților de clasă pentru a fi puse pe site-ul școlii.
Am amenajat pe culoarul școlii o amplă expoziție a unor obiecte cu caracter pascal – așa-zisul Pom pascal, coșulețe cu ouă încondeiate, prosoape cusute sau brodate, crenguțe de salcie, verdeață, iepurași, puișori sub formă de jucării etc. O serie de desene, gazete de perete, aplicații sunt pregătite fie de elevii claselor primare, fie de elevii claselor mijlocii sau mari.
Copiii sunt ajutați de părinți, de conducătorii și diriginții de clasă, dar și de învățătoarea de muncă a școlii noastre, Vera I. Bicer. De montarea pe site-ul școlii se ocupă directoarea-adjunctă pentru lucrul educativ, Lidia Gh. Olar.
Tuturor le mulțumim pentru buna organizare și pregătire. Le dorim sărbători fericite și sperăm că pe viitor vom putea marca minunata Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos fără restricțiile din anul curent.
Eleonora SCHIPOR,
pedagog-organizatoare
la CIE Cupca