Sincer să fiu, nu m-aș fi gândit că în preajma măreței sărbători a Învierii Domnului voi fi nevoit să scriu iarăși despre problemele pensionarilor, și așa destul de slab protejați social. Și dacă în repetate rânduri am făcut referire la pensia mizeră a pensionarului simplu, acum se reformează și sistemul aducerii acelor nenorocite câteva mii de grivne. Și iarăși vor avea de suferit locuitorii satelor, iar la vârf se va raporta că reforma s-a înfăptuit și poporu-i mulțumit.
În principiu, avem două modalități de primire a pensiei: banca (prin card) și „Ukrpoșta”, cu care Fondul de Pensii al Ucrainei are încheiate acorduri în acest sens. Să nu uit că ambele aceste structuri sunt structuri de stat, ceea ce înseamnă că Guvernul și Președintele exercită influență asupra lor și vor putea cel puțin să le coordoneze, dacă nu să le dirijeze activitatea. Dar, na-ți-o bună, au survenit…
…schimbări în organizarea plătirii și aducerii pensiilor și indemnizațiilor bănești
După cum a informat redacția ziarului nostru Ion Crețu, șeful Secției nr. 4 de deservire a cetățenilor (Centrul de deservire) din cadrul Direcției principale a Fondului de Pensii al Ucrainei în regiunea Cernăuți (secția deservește fostele raioane Hliboca, Storojineț și Herța), la 29 martie 2021 Guvernul Ucrainei a adoptat hotărârea nr.277 „Cu privire la măsurile adăugătoare vizând organizarea plătirii și aducerii pensiilor și indemnizațiilor bănești la domiciliul destinatarilor în hotarele Ucrainei”.
De la 1 septembrie 2021 vor primi la domiciliu pensiile și indemnizațiile bănești următoarele categorii ale populației: invalizii de gradul I; persoanele care, conform concluziei comisiei de expertiză medicală, nu sunt în stare să se deservească singure și necesită permanent asistență din partea altor persoane; persoanele care au atins vârsta de 80 de ani, beneficiarii de ajutor social de stat destinat persoanelor fără drept la pensie, precum și persoanele care primesc ajutor pentru îngrijire.
Persoanele din categoriile menționate vor primi pensia și ajutorul bănesc la alegere: fie prin intermediul organizației alese prin concurs, fie la banca aleasă benevol dintre cele împuternicite.
Celelalte categorii de pensionari care la ora actuală își primesc pensia la oficiile poștale sau la domiciliu, adusă de factorii poștali, trebuie să aleagă până la data de 1 septembrie 2021 o bancă din cele împuternicite pentru primirea în continuare a pensiei.
În cazul în care cetățenii nu-și vor declara opțiunea până la termenul stabilit, de la 1 septembrie 2021 plătirea pensiei se va face prin intermediul contului curent la Banca de Economii („Oșceadbank”), care va fi deschis la solicitarea organului Fondului de Pensii al Ucrainei, fapt despre care beneficiarul va fi informat. Cetățenii pot să schimbe oricând banca împuternicită, după bunul lor plac.
Mai simplu vorbind, de la 1 septembrie 2021, pensiile vor fi aduse numai celor patru categorii ale populației mai sus menționate. Pe toți ceilalți Guvernul îi trimite să-și ridice pensia la bancă.
De asemenea, prin hotărârea de Guvern nr. 1279 din 16.12.2020 „Unele chestiuni privind organizarea plătirii pensiilor și a ajutorului bănesc” a fost schimbat modul plătirii ajutorului de înmormântare a unui pensionar și a restului neprimit al pensiei în legătură cu decesul acestuia. Până la introducerea schimbărilor plătirea ei se făcea de către oficiile poștale prin ordine unice. De acum banii se vor plăti de către organele Fondului de Pensii prin intermediul băncii. Așadar, pentru perfectarea acestor plăți, pe lângă documentele principale la adresarea către Centrul de deservire se prezintă indiciile contului deschis la una din băncile alese de beneficiar, în care vor fi transferați banii, a subliniat dl Ion Crețu.
Că pentru pensionarii de la sate așa ceva este incomod (ca să mă exprim așa, mai molicel), e evident. Chiar și pentru un bătrân de 78 de ani, să zicem, de la oraș nu e sigur că n-ar fi problematic să se deplaseze la un bancomat. Dar mai este o întrebare (de fapt, două): în câte sate sunt bancomate și câți vârstnici știu să se folosească de card?! Există, însă, un adevăr impus de viață: cine vrea să mănânce, se va descurca. Și în cazul acesta, la drept vorbind, sunt de partea „Ukrpoștei” – a poștei noastre de demult, celei tradiționale, întotdeauna dorite și așteptate în casele noastre, dar pe care în anii din urmă conducerea ei o ruinează fără pic de jenă.
Trecerea pensionarilor la deservirea de către bănci este o lovitură și pentru însăși „Ukrpoșta”, deoarece scad substanțial veniturile ei. De aceea, purtătorii ei de cuvânt nu întârzie cu lămuriri destul de logice în această privință. Care sunt argumentările lor? Iată-le:
Este posibil ca pensionarii să fie obligați să treacă la deservirea de către bănci?
În prezent aproximativ 3,5 milioane de pensionari își primesc pensia de la oficiile poștale. Dacă Ministerul Politicii Sociale și Fondul de Pensii vor trece un număr maxim de pensionari la deservirea la bancă, atunci de la oficiile poștale își vor ridica banii numai un milion de pensionari din câteva categorii.
Întrebarea este următoarea: vor putea acești 2,5 milioane să treacă ușor, simplu la deservirea de către bănci?
Nu, nu va fi simplu. Este lucru știut că în satele din Ucraina nu sunt nici drumuri bune, nici bănci, nici bancomate. Fără să mai vorbim despre aceea că pentru oamenii în vârstă inovații de felul bancomatelor ar trebui să fie pregătite în prealabil prin desfășurarea unor campanii de instruire. Dar se pare că bunele intenții și beneficiile oferite de serviciile sistemului bancar acestor oameni, mai ales celor din mediul rural, devin o mare problemă.
Se pare că trecerea rapidă la carduri va genera mai multe complicații decât avantaje. Și mai trebuie să ajungi cu autobuzul la cea mai apropiată localitate mai importantă, fiindcă majoritatea pensionarilor trăiesc în sate sau în orășele mici, în care nu sunt filiale ale băncilor ori s-au închis nu demult și cele care au fost.
Unde mai punem că e imposibil să scoți singur banii în orice moment. Trebuie să te deplasezi o dată în lună la cel mai apropiat bancomat, și bine dacă în el vor fi bani atunci. Altfel vei fi nevoit să mai vii o dată.
Și mai trebuie nu doar să întocmești cardul, dar să și treci periodic identificarea obligatorie la bancă. Și aceasta nu e lista completă a problemelor cu care se confruntă pensionarii.
În concluzie, subliniem: PENSIONARUL ALEGE SINGUR UNDE SĂ-ȘI PRIMEASCĂ PENSIA – la oficiul poștal (ori îi va aduce-o factorul poștal) sau la bancă, de pe card. După cum este stabilit prin actele normative de drept care reglementează plătirea și aducerea pensiilor, plătirea pensiei poate fi înfăptuită de oficiile poștale sau de unitățile bancare. Deci, oricare pensionar hotărăște unde și cum să primească pensia ce i se cuvine. Pentru aceasta el trebuie să scrie personal cererea respectivă și să o depună la cea mai apropiată secție a Fondului de Pensii al Ucrainei. Nimeni altcineva nu este în drept să facă aceasta fără acordul lui în scris.
Ținând cont de faptul că oficii poștale sunt aproape în fiecare localitate, iar factorii poștali îi deservesc pe locuitorii din toate (dar absolut toate!) orășelele, satele și cătunele, chiar și cele mai îndepărtate, capacitățile poștei de a aduce la domiciliu pensia sunt evident superioare serviciilor oferite de bănci. În ultimii cinci ani rețeaua bancară s-a redus cu 40 la sută. Numai în anul 2020 au fost închise circa 870 de filiale, iar numărul total al lor este actualmente de 7.134. Atâta tot! În schimb „Ukrpoșta” și-a menținut rețeaua formată din aproape 11.000 de oficii.
Factorii poștali sunt prieteni cu noi, dar șefii lor?… Nu prea (sau deloc?)
Acestea nu sunt încă toate argumentele „Ukrpoștei”. Sunt mai multe, însă e greu să fii de acord cu ele. Conducerea întreprinderii arată numărul de oficii păstrate, dar nu spune câte au fost închise, câți factori poștali au fost concediați, câți din cei rămași lucrează pe jumătate de salariu! Și atunci când poșta zice că „factorul poștal nu numai că va aduce acasă ziarul proaspăt și banii, dar va primi şi plata pentru serviciile comunale, poate vinde la prețuri sociale articole de primă necesitate”, apare o întrebare: în câte procente din sate mai există așa ceva? A fost asta cu zece ani în urmă, dar acum?..
„Înlocuirea poștașilor cu bancomate are și alte urmări. În speță, această decizie a Fondului de Pensii al Ucrainei se va răsfrânge și asupra presei scrise. Potrivit unor calcule dintre cele mai sumare, trecerea pensionarilor la deservirea la bănci va duce la scăderea abonării cu peste 30% din volumul total. Iar la mijloc se află peste 1.363 de publicații naționale, 1.249 regionale și raionale, care există datorită abonamentelor cititorilor. Ce alternativă le vor propune demnitarii ucrainenilor atunci când redacțiile vor începe să se închidă din cauza scăderii forțate a tirajelor? Și, principalul, ce alternativă le vor propune demnitarii acelor ucraineni pentru care presa scrisă este adesea unica sursă de informații?”. Este încă un fragment veridic din comentariile „Ukrpoștei”. Problema e doar că conducerea ei din capitală a distrus ea însăși tirajele ei în anii din urmă! Și noi, jurnaliștii, inclusiv subsemnatul, tot hămăim întruna despre asta! În oficiile poștale sătești stau vraiște gazete ce n-au fost duse abonaților! Factorii poștali nu vor să lucreze pentru un salariu lunar de 3.000 de grivne și pleacă. Și asta la mai mult de jumătate din oficii. În cazul cel mai bun omul vine singur la poștă să-și ia gazetele. Săptămâna trecută o femeie din Petriceanca a sunat și a comunicat că anul acesta nu i s-a adus nici o gazetă! Directorul general al „Ukrpoștei”, Igor Smileanski, are un salariu lunar de 1 milion de grivne! Iată cine a distrus spațiul informațional al Ucrainei în războiul de azi, căci în timpul celui de al Doilea război mondial poștașa venea cel puțin o dată la două zile! Stimabile, o factoriță ar trebui să lucreze 30 de ani pentru banii pe care dumneata îi primești într-o lună! Purtați-vă omenește cu poștașii, dați-le un salariu normal și controlați cum își fac lucrul. E ceva elementar! Și vei vedea că atunci vor fi tiraje, iar noi și voi vom avea de lucru! „Ukrpoșta” nu lămurește de ce Guvernul trece plătirea banilor pe card. Însă unicul lucru de care este convins astăzi chiar și cel mai mic întreprinzător este că numai pe seama creșterii prețurilor nu te vei îmbogăți multă vreme. Numai atitudinea umană față de lucrătorul simplu, în cazul nostru față de factorul poștal și de dirigintele poștei sătești, va ameliora situația. Cred că și articolul acesta va fi luat în seamă, la fel ca și toate indignările anterioare ale jurnaliștilor. Nimeni nu va transmite aceste indignări nici lui Smileanski, nici lui Șmigal, nici lui Zelenski. Cu toate că autoritățile locale ar trebui să se gândească la apărarea spațiului informațional. Și, dat fiind că în cazul de față totul depinde de conducerea statului, cred că ar trebui sunată alarma.
Nicolae ȘAPCĂ