
Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi vă adresează, mult stimate domnule Grigore, cele mai sincere felicitări şi urări de sănătate cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere şi împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani! Iată că acum, de la înălţimea acestor ani pe care vi i-a dat Bunul Dumnezeu, puteţi analiza calea parcursă, punând pe cântarul realizărilor câteva volume de proză de cea mai bună calitate precum şi o sumedenie de articole publicate de-a lungul celor 40 şi ceva de ani de gazetărie făcută la ziarul regional „Zorile Bucovinei”. De altfel, dumneavoastră împreună cu regretaţii Vasile Leviţchi, Mircea Lutic, Ion Chilaru şi alţi câţiva ziarişti talentaţi, plini de entuziasm şi responsabilitate, aţi făcut din această publicaţie o cronică originală a unor vremuri interesante, o şcoală a cultivării unei limbi literare de ţinută şi o tribună a propagării culturii şi spiritului naţional. Cititorii mai în vârstă îşi amintesc cu emoţii plăcute şi astăzi de frumoasele pagini literare şi de paginile tematice care erau adevărate enciclopedii ale vieţii noastre culturale şi spirituale.
În paralel cu activitatea de ziarist, aţi avut realizări deosebite în literatura artistică, punând la dispoziţia cititorilor câteva volume de proză de cea mai bună calitate. Vrem să amintim, în deosebi, volumele „Casa cea nouă”, „De ce ne iubesc femeile?”, „Cutia Pandorei” (apărută la Editura ieşeană Tipo Moldova, în seria „Opera omnia. Proză scurtă contemporană”).
Referindu-se la proza d-voastră, critica literară a subliniat de nenumărate ori talentul de narator, măiestria cu care descrieţi anumite evenimente istorice, creând atmosfera timpurilor, cu redarea unor chipuri pline de viaţă şi farmec. De altfel, dacă nu greşim, sunteţi primul, deocamdată, şi unicul autor care s-a apropiat de viaţa zbuciumată a unui scriitor de importanţă europeană, şi anume a cernăuţeanului Paul Celan. Criticul literar Adrian Dinu Rachieru, referindu-se la opera d-voastră literară, dar în special la metoda artistică la care apelaţi, subliniază că „ (Crigan) filmează cu încetinitorul, e atent la detalii şi se simte bine în spaţiul ruralităţii, fiind un admirabil peisagist… Prozele lui Grigore Crigan, variabile ca întindere, probează, indubitabil, har epic…”.
Un adevărat eveniment literar şi cultural l-a constituit apariţia volumului „Zoriştii”, la care aţi lucrat un timp mai îndelungat, documentându-vă şi străduindu-vă să fiţi cât mai obiectiv cu colegii. Ziarista Maria Toacă, într-o cronică literară despre acest volum menţionează că „Scriind cu lux de amănunte, delicateţe şi aleasă căldură despre colegii săi, care i-au fost şi subalterni, Grigore Crigan s-a ţinut retras cu firească modestie într-un con de umbră, punând în lumină calităţile celorlalţi”…
Aşadar, talentat, aplecat cu dragoste asupra hârtiei pe care vă aşterneţi gândurile, modest şi conştient de importanţa cuvântului însăilat pe hârtie, d-voastră sunteţi un adevărat vulcan latent, cu erupţii lirico-dramatice, purtându-l pe cititor prin parfumul imaginaţiei cu flori de mai date în pârg anume la 15 ale florarului… Noi vă dorim succese în munca pe care o depuneţi cu o conştiinciozitate şi responsabilitate pilduitoare, făcându-ne să aşteptăm cu nerăbdare alte cărţi de proză, publicistică, interviuri…
Stimate domnule Grigore, vă zicem încă o dată „La mulţi ani!” şi vă dorim multă sănătate, realizări frumoase în activitatea de scriitor, bucurii din partea soţiei Elena, o poetă de un talent viguros, a celorlalte rude şi prieteni. Doamne ajută!
Membrii Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi
Multstimate Domnule Grigore CRIGAN! Primiți sincerul nostru mesaj de felicitare cu ocazia jubileului. Pentru noi toți sunteți și rămâneți un exemplu de slujire cuvântului matern, culturii noastre naționale. Paginile scrise de Dumneavoastră sunt incluse în fondul de aur al literaturii românești bucovinene, în ele se reflectă viața poporului nostru de la Miron Costin până în zilele noastre.
Vă dorim din suflet multă sănătate, inspirație și noi opere, bucurii alături de cei drag!
La mulți ani, Maestre!
Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina
„Mihai Eminescu”
Cititorii și jurnaliștii
„Gazetei de Herța”