La finele acestui noiembrie blând, lumea muzicală și artistică marchează 70 de ani de la nașterea legendarului cântăreț de estradă ucrainean, laureat al Premiului „Taras Șevcenko”, Nazari Iaremciuk.

Mă mândresc cu faptul că în anii mei de studenție am avut fericirea să-l cunosc personal. Am chiar și un autograf de la binecunoscutul interpret. Peste ani, acel neuitat autograf și-a găsit loc pe paginile cărților mele. Pe atunci, prin anii 80 ai secolului trecut, studente fiind, ne stăruiam să fim prezente la toate concertele ce le susținea cântărețul la festivalurile și spectacolele ce aveau loc atunci la Filarmonica cernăuțeană, Casa ofițerilor, sala Teatrului… Renumitul cântăreț a dat cu mulți ani în urmă un concert la Pătrăuții de Jos, satul meu de baștină.
Ne-au impresionat întotdeauna vocea sa melodioasă, ținuta scenică perfectă, dragostea de fermecătoarea natură, de plaiul carpatin, de cântec…
Cu părere de rău, ne-a părăsit prea devreme, mult prea devreme… Dar au rămas nemuritoarele lui cântece.

Anul acesta au loc cele mai diverse măsuri comemorative: întâlniri cu rudele cântărețului, vernisaje și expoziții, trecerea în revistă a vieții și activității sale, vizionarea mai multor filme documentare și artistice, videoclipuri, festivaluri…
La CIE Cupca am început cu organizarea unei vaste expoziții dotate cu ziare, reviste, fotografii, scenarii dedicate vieții, activității, talentului celebrului cântăreț și interpret, Nazari Iaremciuk.
Suita de manifestări omagiale a continuat cu vizionarea unor videoclipuri și audierea celor mai cunoscute cântece interpretate cu atâta pasiune de copământeanul nostru. La lecțiile de muzică, cultură artistică, la orele educative, toți conducătorii și diriginții de clasă au vorbit în fața elevilor despre cariera sa muzicală, îndemnându-i pe toți să vizioneze și să audieze cântecele sale nemuritoare. „Familia”, „Tata și mama”, „Fata cu părul de aur”, „Ruta roșie”, „Cristina” și multe altele. Elevii clasei a 8-a, sub conducerea dirigintei Lidia Gh. Olar, au pregătit un montaj literar muzical despre viața și cariera artistului. Un grup de eleve din clasa a VI-a au recitat versuri în limba ucraineană ale mai multor autori dedicate marelui artist.
La toate aceste activități și-au adus contribuția membrii comitetului școlăresc, Cenaclului literar „Lămâița”, cercului de tineri muzeografi, cât și directoarea adjunctă pentru activitate educativă, Lidia Gh. Olar, diriginții de clasă, subsemnata.
La Căminul cultural din Pătrăuții de Jos de asemenea au fost organizate mai multe măsuri cu membrii cercurilor literare și muzicale. Eleva clasei a VIII-a, Maria Lichinciuc, a Liceului românesc din Pătrăuții de Jos a interpretat cântecul „Familia” în limba ucraineană. De asemenea a fost pregătită cu ajutorul subsemnatei o expoziție de ziare, cărți și manuscrise despre Nazari Iaremciuk. Iar conducătoarea artistică a Căminului cultural, Natalia Balan, a recitat poezia lui Iuri Petriciuk (ziarist și poet ucrainean, trecut și el prea devreme în eternitate) „Fântana lui Nazarie” ( „Nazarova krynyția”).
Datoria noastră, a celor maturi, este de a face cunoștință tinerei generații cu marile valori, cu marile personalități ale ținutului nostru bucovinean.
Eleonora SCHIPOR