Centrul Media BucPress din Cernăuți – raport de activitate pentru anul 2021 (comunicat de presă)

Centrul Media BucPress – Asociație a jurnaliștilor români din Ucraina – a realizat pe parcursul anului 2021 o serie de proiecte culturale, de cercetare, educative și informaționale. Făcând parte din Consiliul Național al Românilor din Ucraina, BucPress, ONG cu sediu la Cernăuți, a continuat în 2021 eforturile de consolidare a spațiului informațional românofon din Ucraina. O parte dintre proiectele realizate în anul 2021 le vom prezenta în continuare.

ACTIVITATEA ORGANELOR DE PRESĂ. TRUSTUL BUCPRESS ÎN 2021

Agenția de știri BucPress din Cernăuți. Pe parcursul anului 2021 Agenția BucPress din Cernăuți a publicat zilnic pe pagina http://www.bucpress.eu știri, editoriale, analize, reportaje din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, unde locuiesc compact membrii comunității românești din Ucraina. Agenția s-a axat nu doar pe reflectarea evenimentelor ce țin de viața culturală a comunității românești, ci și pe știri din Ucraina, România, Republica Moldova și alte state. BucPress a sprijinit în spațiul informațional demersurile mediului asociativ românesc vizând drepturile românilor, problemele cu care aceștia se confruntă, dialogul cu autoritățile naționale, locale sau cu organizațiile internaționale.  

Radio Cernăuți. Trustul BucPress a continuat să dezvolte postul de Radio Cernăuți, care este unicul post de radio din Ucraina care emite 24/24 doar în limba română.  În peste 6 ani de activitate Radio Cernăuți a difuzat în spațiul online doar muzică românească, a realizat emisiuni în direct dedicate situației românilor din Ucraina și de pretutindeni, investigații jurnalistice, emisiuni pe teme politice, culturale și dedicații muzicale.

BucPress TV – televiziunea românilor din Ucraina. Sute de reportaje, interviuri, documentare, schițe televizate ș.a. au fost difuzate de BucPress TV în 2021, echipa redacției video devenind suprasolicitată și invitată la o serie de evenimente ale comunității românești. BucPress TV a realizat documentare, reportaje și interviuri pentru posturi de televiziune din România și Republica Moldova, dar și pentru unele posturi din Ucraina, existând diverse acorduri de colaborare în acest sens.

Filiala din Transcarpatia. Pe parcursul anului 2021 membrii filialei din regiunea Transcarpatia a Centrului Media BucPress, Elvira Chilaru și Georgeta Marina, au transmis știri pentru Agenția BucPress și Radio Cernăuți din Maramureșul din dreapta Tisei. În 2022 pe pagina website-ului nostru va apare o rubrică separată despre Transcarpatia.

PROIECTE MEDIA. ACORDURI DE COLABORARE

„Accente cernăuțene”. Pe parcursul anului 2021 BucPress TV Cernăuți a realizat proiectul „Accente cernăuțene” –  emisiune săptămânală pentru și despre românii din Ucraina, incluzând interviuri, reportaje și documentare din majoritatea localităților cu populație românească.

Podcastul „Duminici cu poezie”. Jurnalista BucPress Mirela Amarie a realizat podcastul „Duminici cu poezie”, difuzat săptămânal la Radio Cernăuți și publicat pe pagina Agenției BucPress. „Duminici cu Poezie”  este un podcast de suflet și pentru suflet, despre poezia românească și autorii români.

Acord de cooperare cu Societatea Română de Radiodifuziune. În 2021 a fost prelungit acordul de cooperare cu Societatea Română de Radiodifuziune, care  prevede retransmiterea de Radio Cernăuți, organ de presă al Centrului Media BucPress, a unor emisiuni produse de Radio România Internaţional, respectiv publicarea pe pagina Agenției BucPress (www.bucpress.eu) de articole, realizate de jurnaliștii de la București, colaborare pentru realizarea unor producţii radio în comun,  preluarea de către Radio România Internațional a unor ştiri şi reportaje produse de Agenția BucPress și Radio Cernăuți. Acordul este primul de acest gen încheiat între SRR și o asociație de presă de limba română din Ucraina.

Radio France Internationale România. În 2021 au continuat schimburile de emisiuni și informații între organele de presă ale Centrului Media BucPress și RFI România în cadrul contractului de colaborare încheiat în 2017. Jurnaliștii BucPress au reflectat diferite evenimente din Ucraina și regiunea Cernăuți pentru RFI România, în special în cadrul emisiunii „40 de minute”. Părţile vor colabora și în viitor pentru difuzarea gratuită a programului RFI România, prin internet la Radio Cernăuți (online) și preluarea de știri pe pagina Agenției de știri BucPress. Experții BucPress în mod sistematic sunt invitați la RFI România pentru a informa ascultătorii despre realitatea social-politică și culturală din Ucraina. Este un contract de colaborare inedit pentru presa de limba română din Ucraina.

AGERPRES. În 2021 a continuat cooperarea Centrului Media BucPress cu Agenția națională de presă AGERPRES, care acordă din  octombrie 2017 un flux de știri cu titlu gratuit Agenției de știri BucPress din Cernăuți. Fluxul a fost solicitat de jurnaliștii români din Cernăuți cu scopul de a consolida pozițiile agenției de știri BucPress în spațiul informațional  național și internațional. Datorită fluxului, care este accesat gratuit de jurnaliștii BucPress, a avut loc diversificarea conținutului știrilor și editorialelor de pe http://www.bucpress.eu, și în viitor vor fi preluate noutăți de ultima oră pentru a informa corect, obiectiv și la timp românii din Ucraina despre evenimentele din statul lor, Ucraina, din Patria-Mamă – România, dar și despre românii de pretutindeni, pentru a asigura prezența românofonă informațională în spațiul online din Ucraina.

TVR Moldova / TVR Interna-țio-nal. Societatea Română de Televiziune prin Departamentul TVR Internaţional a încheiat în 2020 un acord de parteneriat cu Centrul Media BucPress, fiind continuat în 2021. Este un acord de parteneriat încheiat în premieră de Societatea Română de Televiziune cu un trust de presă românească din Ucraina. Pe parcursul anului 2021 jurnalistul BucPress Vitalie Zâgrea a realizat reportaje pentru ediția de știri de la TVR Moldova, cu posibilitatea difuzării celor mai importante noutăți din Cernăuți pe celelalte posturi TV ale Societății Românești de Televiziune.

Asociația „Casa Mării Negre” din Constanța. În 2021 la invitația Asociației „Casa Mării Negre” din Constanța experți ai Centrului Media BucPress au participat la evenimente de geopolitică în format online din România (conferința științifică internațională „Istorie, geopolitică și spiritualitate românească la Marea Neagră”, masa rotundă internațională „Hannibal intra muros. Soluții și strategii de consolidare a rezilienței la Marea Neagră”), de asemenea experți ai Asociației „Casa Mării Negre” din Constanța au participat la acțiuni organizate în regim online de BucPress împreună cu alți parteneri din Ucraina. Este o continuare logică și firească a acțiunilor din cadrul protocolului de colaborare cu Asociația „Casa Mării Negre” din Constanța, semnat în 2018.

CONGRESE, CONFERINȚE, EVENIMENTE CULTURALE   

Congresul Internațional de Istorie a Presei. Centrul Media BucPress a fost partener instituțional și media al celui de al XIV-lea Congres Internațional de Istorie a Presei din Galați, cu tema „Presa românească în perioada 1945-1989”. Experții Centrului Media BucPress au prezentat 2 studii, și anume, „Presa de limbă română din Cernăuți în perioada comunistă” (dr. Marin Gherman) și „Presa din R.S.S. Ucraineană sub ochiul vigilent al cenzurii comuniste” (Mirela Amarie).

Salonul Internațional de Carte Românească. În decembrie 2021 la Cernăuți s-a desfășurat Salonul Internațional de Carte Românească, ediţia a VIII-a, organizat de Editura „Alexandru cel Bun”, Biblioteca Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” și Centrul Media BucPress. Evenimentul a avut  ca scop popularizarea cărţii româneşti în Ucraina, informarea cititorilor despre cele mai importante cărţi apărute în Ucraina, România şi Republica Moldova, promovarea valorilor comune în zona transfrontalieră Ucraina-România prin intermediul cărții tipărite și a unor discuții pe teme istorice, culturale și jurnalistice.

Comemorarea lui Constantin Isopescu-Grecul, rector al Universității din Cernăuți. În februarie 2021 a avut loc o manifestare comemorativă dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Isopescu-Grecul, rector al Universității cernăuțene. Evenimentul comemorativ a fost organizat de Societatea Bibliotecarilor Bucovineni, Asociația sportiv-culturală „Ștefan cel Mare și Sfânt” și Centrul Media BucPress.

Școala de vară „Discursuri identitare în spaţii multiculturale: Republica Moldova și Bucovina”. Centrul Media BucPress a fost partener organizatoric în cadrul derulării școlii de vară de la Cernăuți „Discursuri identitare în spaţii multiculturale: Republica Moldova și Bucovina”, organizată de Moldova Institut Leipzig, în parteneriat cu Universitatea Națională din Cernăuți. Experții BucPress au asigurat desfășurarea secției „Multiculturalitate şi toleranţă în Bucovina” ca parte a acestui proiect de prelegeri pentru studenți, doctoranzi și cercetători din Germania, Austria, Ucraina și Republica Moldova.

Masa rotundă internațională „Ucrai-na – România – R. Moldova: cercul prieteniei”. Centrul Media BucPress a fost coorganizator al acestui eveniment analitic în regim online în februarie 2021. În cadrul mesei rotunde au fost analizate principalele tendințe regionale în trilaterala Ucraina – România – Republica Moldova, fiind prezentate proiectele transfrontaliere implementate, primejdiile și provocările securitare, perspectivele cooperării economice și culturale. De asemenea, experții au discutat despre barierele care sunt în calea cimentării unui cerc al încrederii între state.

Cernăuți-Suceava: Salon de literatură română, consacrat împlinirii a 200 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Alecsandri. Acest salon de literatură a reunit în regim online oameni de cultură din regiunea Cernăuți și județul Suceava, Centrul Media BucPress fiind coorganizator. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Regională „Myhailo Ivasiuk” din Cernăuți.

PROIECTE
TRANSFRONTALIERE, FINANȚATE  DE  UE

Tezaurul Etnic Special al Bucovinei. În anii 2020-2022 Centrul Media BucPress din Cernăuți implementează, alături de Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți și parteneri din județul Suceava, proiectul  „Tezaurul Etnic Special al Bucovinei”, ENI – CBC 2 SOFT/2.1/46, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Obiectivul general al proiectului este: „Dezvoltarea turismului cultural în Bucovina istorică, prin facilitarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial al etniilor conlocuitoare din județul Suceava și regiunea Cernăuți”. Lider al proiectului este Fundația „Ana” din Suceava. În cadrul proiectului BucPress a realizat în anul 2021 o amplă activitate de cercetare, documentare și conservare a patrimoniului cultural imaterial în 5 etnii din regiunea Cernăuți. În 2022 vor fi propuse și dezvoltate 5 produse și servicii turistice culturale tradiționale multietnice comune din județul Suceava și regiunea Cernăuți, vor fi publicate 2 baze de date cu patrimoniul cultural imaterial potențial turistic, va fi difuzat filmul documentar „Patrimoniul cultural imaterial al etniilor din județul Suceava și regiunea Cernăuți, element inedit în dezvoltarea turismului transfrontalier”, 12 filme documentare de promovare a patrimoniului cultural imaterial al etniilor din județul Suceava și regiunea  Cernăuți; organizarea în Suceava și Cernăuți a 2 mese rotunde  cu tema „Valorificarea patrimoniului cultural imaterial al etniilor din județul Suceava și regiunea Cernăuți prin produse și servicii turistice comune”, organizarea unui târg interetnic și a unui festival interetnic în Cernăuți și Suceava, desfășurarea unei ample campanii de promovare în presă și rețelele de socializare.

 BUCPRESS – PARTENER ÎN REALIZAREA UNOR PROIECTE CULTURALE ȘI
DE PRESĂ

În 2021 Centrul Media BucPress a încheiat acorduri de parteneriat pentru sprijinirea unor proiecte culturale și de presă importante pentru comunitatea românească din Ucraina. BucPress a sprijinit organizatoric, financiar, prin consultanță sau prin resurse umane următoarele proiecte ale asociațiilor partenere:

– Digitizarea fondului de carte a Bibliotecii de carte românească „Glasul Bucovinei” a Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți. În 2021, cu sprijinul BucPress, au fost  digitizate unele cărți sau reviste, care pot fi citite pe pagina bibliotecii;

– Revista „Prichindeii”, editată de Liga Tineretului Român „Junimea” din Cernăuți, singura publicație dedicată elevilor și preșcolarilor români din Ucraina;

–  Revista „Glasul Bucovinei”, revistă de istorie și cultură, editată la Cernăuți și tipărită la București.

– „Să construim poduri pentru a depăși stereotipuri și prejudecăți” – proiect al Asociației Ucrainene a Cercetătorilor Învățământului, sprijinit de BucPress pentru a iniția un dialog media sincer privind problemele reale ale în-vățământului în limba română din Ucraina.

BucPress a fost partener media la o serie de evenimente culturale și științifice, organizate de comunitatea românească din Ucraina. Jurnaliștii noștri s-au deplasat în zeci de localități românești, arătând întregii lumi cum se păstrează valorile naționale și ce obstacole politice, economice, sociale noi apar în fiecare an.

În 2021 BucPress a susținut demersurile Consiliului Național al Românilor din Ucraina (CNRU) în vederea menținerii identității românești și sensibilizării opiniei publice vizavi de problemele comunității românești din Ucraina. Centrul Media BucPress este reprezentat la nivelul conducerii CNRU.

Experții BucPress au realizat studii, analize, reportaje, investigații și cercetări, care nu au fost incluse în această prezentare pentru că nu reprezintă rodul muncii colective. De asemenea în acest bilanț nu au fost menționate numeroasele parteneriate media privind zeci de evenimente culturale și științifice desfășurate în regiunea Cernăuți.

Centrul Media BucPress (jur-na-liștii Marin Gherman, Vitalie Zâg-rea, Leonid Parpauț, Mariana Struț, Mirela Amarie, Svetlana Pantea, Sergiu Barbuță, Elvira Chilaru, Georgeta Marina, editorialiștii Dorina Popescu și Vasile Barbuță,  echipa IT Vitalie Romaniuc și Elena Presneacov) aduce mulțumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Consulatului General al României la Cernăuți, Consulatului României la Solotvino / Slatina, presei  scrise de limba română din Cernăuți, în special ziarelor „Monitorul bucovinean” și „Gazeta de Herța”, tuturor partenerilor instituționali, ascultătorilor, cititorilor, telespectatorilor pentru suport, prietenie și fidelitate. Cu sprijinul vostru vom încerca să realizăm cât mai multe proiecte de impact și în anul 2022.

Dr. Marin GHERMAN

președinte și coordonator de proiecte al Centrului Media BucPress Cernăuți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s