Codrii Cosminului, războiul polono-moldovenesc – 525. Descoperiri necunoscute

Anul curent, la 26 octombrie, se împlinesc 525 de ani de la evenimentele glorioasei biruințe a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt în războiul polono-moldovenesc din anul 1497. Acest eveniment, descris de cronicarii vremii și cercetat de mulți oameni de știință, până în prezent mai are multe misterii și episoade nelămurite. De evenimentele din anul 1497 ce au avut loc pe meleagurile natale au început să se preocupe și membrii cercului „Tinerii arheologi” de la Şcoala Medie Oprișeni. Scopul principal al tinerilor cercetători a fost următorul: descoperirea izvoarelor materiale ce ar putea mărturisi și întări rândurile scrise în cronicile medievale despre această biruință glorioasă a voievodului Ţării Moldovenești. Luând în considerare că diferite izvoare scrise nu dau o precizare fixă a locului luptei decisive și înțelegând că arealul luptelor a fost foarte larg, a fost primită hotărârea de a începe cercetările din actualii Codri ai Cosminului, care sunt pomeniți în cronicile din acel timp. A fost clar că peste 500 de ani puțin a mai rămas din ceea ce ne-ar putea aminti de acele vremuri. S-au schimbat codrii, s-au mutat drumurile vechi, au secat  fântânile, au dispărut potecile… Un reper important a rămas în Codrii Cosminului doar un stejar secular, la care se adună românii din ținut în fiecare an în a doua zi de Sfintele Paști pentru a pomeni arcașii Sfântului voievod Ștefan cel Mare. De acum mai bine de 20 de ani elevii de la Oprișeni înfăptuiesc pelerinaje la acest măreț stejar și au cutreierat pentru cercetări arheologice Codrii Cosminului în lung și lat. Cercetările au dat un rezultat neașteptat, când chiar în satul natal au fost efectuate primele descoperiri a două vârfuri de sulițe din acea perioadă. Părea că ar fi fost o întâmplare simplă, dar în curând pe malul râulețului Cotovăț a mai fost descoperit un topor de luptă de atunci. Descoperirile unicate au  îmbogățit colecția Muzeului din satul natal cu noi exponate. În curând, în anul 2013, pe malul râulețului Oprișanca din Oprișeni a fost descoperit un fragment de archebuză din bronz (armă de foc) de la sfârşitul secolului XV. Este prima și unica descoperire de acest tip în regiunea Cernăuți. Lărgind arealul cercetărilor, au mai fost descoperite două topoare de luptă, vârfuri de săgeți, monete, pinteni pentru cai și altele. Descoperirile arheologice efectuate în ultimii ani dovedesc cu adevărat că lupte mari au avut loc în anul 1497 pe teritoriile date între râurile Siret și Prut. Descoperiri importante de fragmente de arme din acea vreme au fost făcute și între satele Iordănești și Carapciu, pe valea râului Siret, unde presupunem că a trecut râul în vad o parte din oastea polonă între 25-26 octombrie 1497 și unde a fost lovită de oștenii Voievodului Moldovean.

Oricum, în prezent putem cu fermitate vorbi pe baza materialelor descoperite că acest eveniment a avut loc, cum l-au descris cronicarii, pe meleagurile Codrilor Cosminului. Cercetările acestei lupte medievale victorioase vor continua, încă multe întrebări rămân fără răspuns și necesită să fie lămurite. Suntem siguri că vor fi efectuate și mai multe descoperiri noi ce vor acoperi petele albe ale luptei din Codrii Cosminului.

Nicolai BODNARIUC, profesor de istorie, Școala Medie Oprișeni

Vasilisa POPOVICI, elevă în clasa a VII-a, membră a Cercului de arheologie, Școala Medie Oprișeni

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s