În mănăstirile din sudul Bucovinei ne-am rugat pentru pace în Ucraina

Am avut parte de un pelerinaj deosebit. După o lipsă de aproape patru ani, din cauza greutăților prin care am trecut, dar încă noi, cetățenii Ucrainei, trecem și acum, am revenit la Putna, Mănăstirea atât de dragă sufletului nostru. Am trecut frontiera recent redeschisă, Crasna – Vicovu de Sus.

Ne-am cazat la sfânta Mănăstire Putna, un grup de profesoare și lucrătoare de la Liceul din Cupca. În total, am reușit practic într-o zi și jumătate să vizităm, să ne închinăm, să plătim slujbe, să ne rugăm pentru pace în țara noastră, pentru sănătate și bună înțelegere, pentru dorințele ce le are fiecare dintre noi, la şase mănăstiri: Putna, Sihăstria Putnei, Marginea, Sucevița, cele două mănăstiri din orașul Rădăuți, chilia lui Daniil Sihastrul, Catedrala de la Rădăuți și Biserica Cuvioasa Parascheva tot din acest oraș.

Peste tot am înălțat rugăciuni pentru cea mai arzătoare problemă a noastră, a tuturor – pace în Ucraina.

La Putna, după ce am fost primiți și cazați cu multă amabilitate de părintele Iisac, căruia îi mulțumim frumos pentru grija ce ne-a purtat-o întotdeauna, am vizitat ca de obicei, sfânta Mănăstire, unde ne-am închinat la sfintele icoane și la mormântul Marelui și Sfântului Voievod al neamului nostru, Ștefan cel Mare și Sfânt, noua biserică unde se află moaștele marilor ierarhi: Mitropolitul Iacob Putneanul, cuvioșii Arsenie, Sila, Natan și Paisie, am vizitat muzeul, pentru care eu personal am adus și câteva ziare cu materiale despre marele Voievod Ștefan, dar și frumoasa Mănăstire Putna, ne-am fotografiat, așa cum făceam și pe timpurile bune, atât pe fondalul mănăstirii dragi, dar și la bustul marelui poet al neamului Mihai Eminescu, am luat binecuvântare și am stat de vorbă cu călugării de aici.

Un moment cam trist, dar și înălțător totodată a fost pentru noi vizita la mormântul Înaltului Ierarh al Bucovinei, Pimen Suceveanul, de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, acolo își doarme somnul de veci. De multe ori, în pelerinajele noastre organizate până la pandemia ce a bântuit lumea, le arătam acest loc deosebit pelerinilor mei. Le povesteam, cum am făcut-o și acum, că am avut fericita ocazie să îl cunosc personal pe acest om și ierarh deosebit.

Cel mai important lucru pentru noi a fost participarea la sfânta liturghie de duminică, oficiată de un mare sobor de preoți și călugări, în frunte cu ÎPS Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. În cuvântul său de învățătură, Marele Ierarh s-a referit la Ziua Bucovinei, la noi nordbucovinenii, la greutățile prin care trecem, la biserica noastră creștin-ortodoxă care trece și ea acum prin vremuri grele. I-a îndemnat pe toți cei prezenți să se roage pentru noi, românii din Ucraina, pentru că numai credința ne va salva și ne va mântui.

Pășind pe frumoasa alee ce duce spre mănăstire, am admirat ziua și seara crucea luminată de pe dealul mănăstirii, inscripția din brazi cu numele Ștefan, împrejurimile de aici, de o rară frumusețe în orice anotimp al anului. Nu în zadar poetul nostru național Mihai Eminescu a botezat-o pentru veșnicie, numind Putna Ierusalimul Neamului Românesc.

Mulțumim Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Voievod Ștefan cel Mare pentru că ne-au ajutat să ajungem la aceste locuri atât de cunoscute, de atâtea ori vizitate de noi, dar la care am vrea să revenim mereu.

Tot cu prilejul acestor sărbători de suflet am pregătit și o expoziție în incinta liceului nostru, dedicată celor 30 de ani de la trecerea în rândurile sfinților a Marelui Voievod și celor 525 de ani de la Bătălia din Codrii Cosminului.

Aducem încă o dată sincere mulțumiri inițiatorilor și organizatorilor concursului de desene sub genericul „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”: domnilor Sergiu Barbuță, Vladimir Acatrini și Alexandru Muntean, liderii celor trei organizații pe care le conduc: „Valea Prutului”, Uniunea Bibliotecarilor Bucovineni și Asociația sportivă „Ștefan cel Mare”, cât și tuturor sponsorilor care s-au încadrat și au ajutat la buna desfășurare a acestui concurs, la care au participat,  alături de alți zeci de copii de la liceele românești din întreaga Bucovină, și 13 elevi ai Liceului din Cupca, ale căror desene le-am expus pe culoarul liceului în aceste zile.

De asemenea, elevii clasei a VII-a de la liceul nostru (diriginte, profesoara Lucica Dușceac) au pregătit o serie de desene, scrisori și mesaje cu tematica păcii pentru semenii lor din România, dar și pentru toți copiii lumii. Dorința lor arzătoare este de a reveni la pacea mult dorită și mult așteptată în țara noastră și de a se bucura de copilărie, așa cum, de fapt, trebuie să aibă toți copiii planetei.

În aceste zile când i-am comemorat pe acei cetățeni ai Ucrainei care au avut de suferit de pe urma foametei din anii 1932-33, dar și pe acei bucovineni care au avut de suferit în urma foametei organizate din anii 1946-1947, am aprins lumânări, am depus flori și am rostit rugăciuni pentru toți eroii Ucrainei căzuți în acest război, la capelița ce se află nu departe de Biserica satului Cupca.

Ziua Demnității și Libertății am desfășurat-o tot sub genericul păcii, înțelegerii, bunătății, credinței și speranței.

Toate aceste măsuri, concursuri de desene, pelerinaje, discuții le organizăm acum cu gândul la pace, înțelegere, speranță în ziua de mâine. Doamne ajută!

Eleonora SCHIPOR 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s