În pofida războiului, a pericolului tot mai mare ce ne amenință ființa națională, trăim și respirăm românește, ne alinăm și ne primenim sufletele cu ce putem face mai frumos. În Sâmbăta Mare gospodinele au pregătit mâncăruri tradiționale, terminând până la apusul soarelui curățenia, ca noaptea, când se deschid cerurile, să le găsească și casa, și sufletul pregătite pentru Lumina Învierii.

Până la Iisus a fost pustiu şi întuneric, iar de la El încoace, chiar şi în cele mai inumane împrejurări avem speranţă, dragoste şi lumină. În credinţa noastră miracole înfăptuite de Hristos sunt în tot ce ni-i drag şi ne înconjoară, chiar şi durerea poate fi frumoasă, suferinţele găsindu-şi întruchipare într-un peisaj plin de seninătate. Cu încântătoare bijuterii pascale, ce ne bucură ochii și inima, a înviorat anturajul Palatului Național al Românilor din Cernăuți iscusita noastră meșteriță din familia „Doamnelor Române”, Valentina Vovc. De sărbătoarea Nașterii Mântuitorului am împodobit împreună bradul cu creația mâinilor și dragostei ei pentru arta populară, odată cu primăvara au intrat în casa mare a românilor mărțișoarele doamnei Valentina, care s-au reținut la Palat până în Săptămâna Mare. Daruri pascale, lucrate cu aleasă căldură sufletească de talentata noastră doamnă, au ajuns și la Căminul cultural din Ostrița Mahala. Meșterița nutrește o afecțiune și stimă deosebită față de oamenii de acolo, de copiii lor cu dragoste de meșteșugurile străvechi, admirând entuziasmul Elenei Nandriș de a cultiva și scoate în lume talentele satului natal. Orășeancă de-o viață, cu studii superioare și patima lecturilor, doamna Valentina găsește timp pentru a transmite mai departe darul și harul creației, moștenit de la mama sa, Eugenia Săpunaru din Pasat, țesătoare vestită în Ținutul Herței. Dorindu-i sănătate și inspirație, îi mulțumim pentru bucuria ce ne-o dăruiește cu atâta căldură sufletească.
O RAZĂ DIN LUMINA ÎNVIERII DE LA ROMÂNCUȚELE DIN PĂTRĂUȚII DE JOS

Când spunem Pătrăuții de Jos, ne apare în față mai întâi de toate „Mugurelul”, această fascinantă tinerețe, mereu curgătoare, dansatoare, zburătoare… Este ansamblul coregrafic de pe lângă Casa de Cultură, cunoscut departe peste hotarele Bucovinei, este expresia vie a mitului românesc care se numește „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Au grijă de perpetuarea acestui miraculos brâu de tinere talente directoarea Casei de Cultură, Larisa Chedic-Popescu, și conducătoarea artistică a colectivului, Natalia Balan. De la ele am primit aceste imagini, care mărturisesc că avem viitor atât timp cât tinerii se țin de tradiții. De obicei, membrii ansamblului vin de câteva ori pe săptămână la Casa de Cultură la repetiții. Însă în Săptămâna Patimilor, cu zile de post și rugăciune, micii dansatori au venit să învețe de la îndrumătoarele lor arta vopsitului, în culori naturale, și a încondeierii ouălor. Le-au pregătit cu dragoste pentru coșul pascal, mergând cu părinții la biserică în noaptea Învierii. Copiii știu că nu e bine să dormi în această noapte, când se deschid cerurile și Dumnezeu ne aude ruga, ajutându-ne să ni se împlinească visele.
Maria TOACĂ