
Pe timpul fostei Uniuni, în satele herţene (în deosebi, în şcoli) funcţionau muzee bine amenajate, ce oglindeau într-o măsură oarecare trecutul şi prezentul satelor noastre.
Îmi amintesc de regretatul profesor de istorie de la ŞM Horbova, M. Zilberştein, care a deschis un muzeu de toată frumuseţea în localul Casei de Cultură. Asemenea muzee erau şi în alte localităţi.
Desigur, principiile ideologice ale oricărui stat civilizat nu încap în cadrul limitat al unei instituţii, precum muzeul, dar şi aceasta poate să contribuie într-o măsură importantă la dezvoltarea lor.
Dacă am avea muzee în fiecare sat (chiar în şcoli), am atrage atenţia publicului asupra activităţii noastre, cu accent deosebit la studierea şi propagarea creaţiei oamenilor de cultură şi artă din localităţile herţene (doar avem atâţia oameni iluştri).
În fostul raion erau muzee la Mogoşeşti, Proboteşti, Lucoviţa românească (în şcoli). Poate mai sunt în unele şcoli…
În muzeele amintite mai sus sunt amenajate vitrine cu diverse meşteşuguri populare care atestă diferite perioade legate de dezvoltarea istorică a satelor. Un loc aparte este rezervat materialelor etnografice, care ilustrează traiul şi îndeletnicirile localnicilor în trecut şi prezent.
Sperăm, cu timpul, în fiecare localitate herţeană vom avea câte un muzeu.
Viorel GHIBA
În imagine: Muzeul din Mogoşeşti.