-
Continuare →: Mai mult decât un dascăl…Cred că nu există om pe fața pământului care să nu-și amintească cu adâncă prețuire și respect de acei care l-au îndrumat pe drumul vieții – învățătorii. Dl Leon Nimigean din Oprișeni aproape toată viața conștientă și-a dedicat-o copiilor, însă putem afirma cu încredere că e mai mult decât un…
-
Continuare →: CU CRUCEA ȘI SABIA DREPTĂȚII, ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT NE APĂRĂ ȘI DIN MORMÂNTCei cu dragoste de neam îl au întotdeauna aproapeLa acest 2 iulie, ziua de pomenire a Sfântului Ștefan cel Mare, am pornit spre Putna nu doar cu gândul, ci pe un drum aievea – scurt în realitate, dar nu ușor de a-l trece prin vamă în condițiile când carantina încă…
-
Continuare →: Marele Domnitor, comemorat la MovilaZi de mare bucurie duhovnicească la Movila Herței, de ziua pomenirii Sfântului Ștefan cel Mare. Cu ocazia sărbătorii hramului Bisericii noastre de pe deal, în dimineața zilei de vineri, 2 iulie 2021, a fost săvârșită Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu părintele-protopop Pavel Dumitru.Clopotele Bisericii…
-
Continuare →: Încă un centru de cultură românească la CernăuțiCentrul românesc de cultură, educație și spiritualitate „Luceafărul de dimineață” – așa se numește noua organizație non-profit, inaugurată sâmbăta trecută pe strada Universității nr. 24 din Cernăuți (intrarea din strada Gr. Skovoroda) de Biserica Adventistă Română. După momentul solemn al deschiderii oficiale participanții au fost invitați la Centrul Adventist de…
-
Continuare →: La cafeaua de dimineață…
Nu e vorba doar de o ceașcă de cafea, ci de titlul unei cărți în limba ucraineană ce a apărut recent la o editură din Cernăuți. Iar autoarea nu este altcineva decât copământeana noastră, Elena Repina, din Hliboca. Este a doua carte a domniei sale. Prima, cu titlul „Zâmbește, femeie”,…
-
Continuare →: STAU CĂRȚILE CA UN OBSTACOL ÎN CALEA UITĂRII
După un îndelung repaos a răsărit soarele la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Înspre seară, când s-a mai potolit din dogoarea zilei de 23 iunie s-a strâns multă lume bună, chemată de dragul câtorva cărți, dar și de dorul întâlnirilor cu îmbrățișări și vorbă lungă. Nici nu putea…
-
Continuare →: ADEVĂRATELE BUCURII TREC PRIN SUFERINȚĂ, NE AMINTEȘTE CU NOUA SA CARTE COPILUL EXILULUI, PROFESORUL ILIE POPESCU
De sărbătoarea Sfintei Treimi, Ilie Popescu ne-a bucurat cu o nouă carte. Însuflețit de energica Eleonora Schipor de la vatra sa natală Pătrăuții de Jos, profesoară, publicistă și scriitoare, prolificul om al scrisului și-a adunat prietenii cititori/admiratori la prima manifestare culturală în Palatul Național renovat, sărbătoarea debutând sugestiv și elegant…
-
Continuare →: Să nu se piardă cuvântul românesc!Buna ziua, stimaţi gazetari ai „Gazetei de Herța”. Mă numesc Vasile Zvarici, locuiesc în s. Ostrița, comuna Mahala. Timp de 46 de ani am citit „Zorile Bucovinei”. După dispariția ziarului îndrăgit, un an am tânjit după cuvântul românesc pe care îl găseam în „Zorile Bucovinei”. Anul trecut, vecina noastră, poştaşa…
-
Continuare →: DACĂ VOM UITA, DACĂ VOM TĂCEA, PIETRELE VOR STRIGA. CA UN ZID AL PLÂNGERII PENTRU GENERAȚIILE VIITOARE, MONUMENTUL MARTIRILOR DIN MAHALA…Un vultur semeț, cu crucea în cioc își odihnește zborul din Valea Prahovei în comuna Mahala, mai precis lângă sfântul lăcaș de închinare din Ostrița Mahala. L-a trimis, prietenul românilor de pe acest tărâm golgotic, Mircea Cosma, ca să le potolească dorul de libertate. E un dor mereu arzător în…
-
Continuare →: Istoria satului Nesvoia
Satul Nesvoia e situat în partea de est a fostului raion Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi. La nord se mărgineşte cu satul Bălcăuţi, la nord-est – cu satul Cozâreni, raionul Chelmenţi, la est – cu Podvirna, la sud – cu localitatea Stălineşti, la vest – cu satul Iarivka. Pe timpuri satul…


